Un incendiu puternic, izbucnit azi dimineaţă la un club din centrul municipiului Sibiu, a fost lichidat după ce aproximativ o sută de pompieri au intervenit mai bine de cinci ore.
Acolo au rămas, însă, două autospeciale pentru supraveghere, existând riscul reaprinderii focului.
Potrivit şefului Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Sibiu, Cosmin Balcu, în interiorul clubului s-au găsit mai multe obiecte suspecte, care susţin ipoteza unei incendieri intenţionate.
Varianta incendierii este susţinută şi de declaraţia unui martor, un vecin care susţine că a auzit, azi-noapte, trei tineri povestind că ar fi provocat incendiul.
Clubul şi un restaurant din apropiere au fost distruse de flăcări, în timp ce un alt restaurant şi un club de fitness au fost deteriorate din cauza temperaturii mari şi a fumului.
Managerul localului unde a izbucnit focul spune că spaţiul respectiv nu avea asigurare şi estimează pagubele la 500.000 de euro. Clubul avea o capacitate de 900-1.000 de persoane, fiind unul dintre cele mai mari din municipiul Sibiu.
Cauza producerii incendiului este, în continuare, în curs de stabilire, experţii din cadrul instituţiei nepronunţându-se, deocamdată, cu certitudine în favoarea vreunei ipoteze.
Poliţiştii au deschis şi ei o anchetă în acest caz.
Mediafax
Sursa: ziarelive.ro