Un tânăr de 34 de ani se află în comă profundă, internat la Secţia de Terapie Intensivă a Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă din Sibiu, după ce ieri a fost strivit de două grinzi metalice folosite la poduri, pe un şantier din Mediaş
Tânărul se afla chiar în prima sa zi de muncă la o societate comercială clujeană, cazul fiind atent monitorizat şi de inspectorii de muncă.
Bărbatul a fost adus aseară la spitalul din Sibiu, inconştient, în comă atât de gravă, încât medicii nu au mai avut cum să-l salveze.
Decebal Todăriţă, purtătorul de cuvânt al Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Sibiu a menţionat, pentru AGERPRES, că pentru o prelevare de organe în acest caz, mai întâi ar trebui declarată moartea cerebrală.
Reprezentanţii Inspectoratului Teritorial de Muncă Sibiu analizează cazul, pentru a vedea dacă este vorba despre un accident de muncă. Dacă angajatorul va fi găsit vinovat, va fi cercetat penal.
Agerpres
Sursa: www.ludusonline.ro