UPDATE: A fost găsită cea de-a cincea victimă a accidentului de la Tăureni

Cea de-a cincea victimă din accidentul de elicopter de la Tăureni a fost găsită în această dimineaţă.
Este vorba despre un om de afaceri german care se afla în elicopterul care s-a prăbuşit într-un lac din zonă, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU, Mihai Gagyi.
Victima a fost găsită la o distanţă de 10 metri de epava elicopterului, a declarat prefectul judeţului Mureş, Corneliu Grosu.
Prefectura a solicitat MApN un elicopter de capacitate mare.
Acesta urmează să sosească la Tăureni în jurul orei 11,30 pentru operaţiunea de scoatere din apă a epavei elicopterului, a informat colonelul Dorin Oltean, şeful ISU Mureş. Până atunci, scafandrii ISU caută resturile epavei .
La bordul elicopterului se află un echipaj format din doi piloţi, doi mecanici de bord şi doi salvatori, care se vor alătura echipelor de salvare ale Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă care acţionează deja la faţa locului, se arată într-un comunicat remis de MAI.
În accidentul de aseară au murit cinci persoane . Aparatul de zbor îi aparţinea omului de afaceri Sorin Ţerbea. O femeie a supravieţuit accidentului şi a fost internată în spital cu răni uşoare.
Prefectul Corneliu Grosu a declarat că a vorbit cu femeia care a supravieţuit şi care a spus că îşi aminteşte că la o manevră a pilotului elicopterul a atins cu coada suprafaţa lacului. Martorii oculari au susţinut însă că elicopterul era în aer în momentul în care s-a produs accidentul.

RTM

Sursa: click.ro

Lasă un răspuns
Adresa ta de email nu va fi publicatã. Câmpurile necesare sunt marcate cu*

VIDEOFM

Acum in emisie

Cer acoperit

Vânt: 0 m/s

Cer acoperit -1°C

Vânt: 3 m/s

5°C

Top 30 RTM

  • 1. KATY PERRY – Not the end of the world,

  • 2. SICKOTOY FT MISHA MILLER – Touche,

  • 3. KYLIE MINOGUE – Magic,

  • 4. BLACK EYED PEAS ft. SHAKIRA – Girls like me,

  • 5. ROXEN ft. ALEXANDER RYBAK – Wonderland,

  • 6. SMILEY ft. DELIA – Ne vedem noi,

  • 7. JASON DERULO ft. NUKA – Love not war,

  • 8. AVA MAX – My head & my heart,

  • 9. AVA MAX – Salt,

  • 10. JENNIFER LOPEZ – In the morning,

  • 11. ANDIA – Ce suntem noi,

  • 12. HOLOGRAF ft. K-GULA – Grijile s-au dus,

  • 13. SIA ft. BURNA BOY – Hey boy,

  • 14. LUMINITA ANGHEL ft. NICO – Prietene,

  • 15. PAX PARADISE AUXILLARY – Nisipuri miscatoare,

  • 16. ED SHEERAN – Afterglow,

  • 17. KYGO ft. DONNA SUMMER – Hot stuff,

  • 18. LEONY – Faded love,

  • 19. VOLTAJ – Doar pentru ea,

  • 20. MARIA – Din vina mea,

  • 21. TOM GRENNEN – Little bit of love,

  • 22. ARMIN VAN BURREN ft. DUNCAN LAUREN E – Feel something,

  • 23. IRIS – Subteran,

  • 24. ALEXANDRA UNGUREANU – De n-am fi împreună,

  • 25. THE WEEKND – Save your tears,

  • 26. THE MONTANS ft. EMAA – Insula,

  • 27. D-l GOE – Fata de la radio,

  • 28. DAVID GUETTA ft. SIA – Let’s love,

  • 29. JASON DERULO ft. ADAM LEVINE – Lifestyle,

  • 30. AMI ft. FLORIAN RUS – Regrete,

Sugereazã piesã
= 4.9765RON0.00019
  • usd 0.1171 1 9.99999

  • chf 5.0832 1 -0.0011

  • aud 3.0320 1 0.00369

Live Video

Dedica o melodie unei persoane dragi

Completeaza formularul de mai jos,iar dedicatia ta se va auzi in emisiunea
Trimite Dedicatia

Blog

Prima ediţie din 2024 Re: Imagine Braşov

Rotar Mirela | Citeste articolul

Pe parcursul anului 2023, Muzeul de Artă...

Proiect privind noi facilități medicale ...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Un proiect de lege prin care se asigură ...

Gara Mică din Tg. Mureș, renovată din fo...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Aproape 50.000 de euro a investit Compan...

Focar de rujeolă la Sf. Gheorghe. Echipe...

APETRI MARGARETA | Citeste articolul

Epidemia de rujeolă a luat avânt anul ac...

Urmărire în trafic pe străzile din staţi...

VIRGIL NATEA | Citeste articolul

Potrivit Inspectoratului Judeţean de Jan...

Incendiu forestier în Lăpuşna-Ibăneşti

Rotar Mirela | Citeste articolul

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă...

Incendiu la un depozit de dezmembrări au...

Stan Lucian | Citeste articolul

Un puternic incendiu a izbucnit, vineri ...

Parteneri