Vreme frumoasă de sărbătoarea Sfintei Marii

Cu 4 grade Celsius sub normalul termic al perioadei au fost înregistrate ieri și astăzi în zona de Est a Transilvaniei spun meteorologii care prognozează o vreme în încălzire începând de azi.
Dacă noaptea trecută au fost înregistrate 7 grade la Tîrgu-Mureș, în noaptea care vine va fi cu un grad mai mult.
Luni ne așteptăm la temperaturi obișnuite pentru luna august, atât în timpul zilei cât și noaptea, însă vor fi averse locale de ploaie în circa un sfert din teritoriul județelor Mureș, Harghita și Covasna.
Meteorologul de serviciu în cadrul Centrului Meteo Local Tîrgu-Mureș, Răzvan Someșan:

Duminică vremea va fi predominant frumoasă și se va încălzi. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 22 și 24 de grade Celsius iar cele minime între 11 și 13 grade Celsius. Luni, vremea va continua să se încălzească devenind normală din punct de vedere termic. Local se vor semnala averse de poaie însoțite de descărcări electrice. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 25 și 27 de grade Celsius.”

Din 16 august vremea redevine urâtă. Instabilitatea atmosferică se va extinde în tot teritoriul unde vor fi semnalate cantități însemnate de ploi, vânt puternic și descărcări electrice.

Cristina Bulbescu

Lasă un răspuns
Adresa ta de email nu va fi publicatã. Câmpurile necesare sunt marcate cu*

VIDEOFM

Acum in emisie

PĂREREA TA cu radiomures

Cer acoperit

Vânt: 0 m/s

Cer acoperit -1°C

Vânt: 3 m/s

5°C

Top 30 RTM

  • 1. KATY PERRY – Not the end of the world,

  • 2. SICKOTOY FT MISHA MILLER – Touche,

  • 3. KYLIE MINOGUE – Magic,

  • 4. BLACK EYED PEAS ft. SHAKIRA – Girls like me,

  • 5. ROXEN ft. ALEXANDER RYBAK – Wonderland,

  • 6. SMILEY ft. DELIA – Ne vedem noi,

  • 7. JASON DERULO ft. NUKA – Love not war,

  • 8. AVA MAX – My head & my heart,

  • 9. AVA MAX – Salt,

  • 10. JENNIFER LOPEZ – In the morning,

  • 11. ANDIA – Ce suntem noi,

  • 12. HOLOGRAF ft. K-GULA – Grijile s-au dus,

  • 13. SIA ft. BURNA BOY – Hey boy,

  • 14. LUMINITA ANGHEL ft. NICO – Prietene,

  • 15. PAX PARADISE AUXILLARY – Nisipuri miscatoare,

  • 16. ED SHEERAN – Afterglow,

  • 17. KYGO ft. DONNA SUMMER – Hot stuff,

  • 18. LEONY – Faded love,

  • 19. VOLTAJ – Doar pentru ea,

  • 20. MARIA – Din vina mea,

  • 21. TOM GRENNEN – Little bit of love,

  • 22. ARMIN VAN BURREN ft. DUNCAN LAUREN E – Feel something,

  • 23. IRIS – Subteran,

  • 24. ALEXANDRA UNGUREANU – De n-am fi împreună,

  • 25. THE WEEKND – Save your tears,

  • 26. THE MONTANS ft. EMAA – Insula,

  • 27. D-l GOE – Fata de la radio,

  • 28. DAVID GUETTA ft. SIA – Let’s love,

  • 29. JASON DERULO ft. ADAM LEVINE – Lifestyle,

  • 30. AMI ft. FLORIAN RUS – Regrete,

Sugereazã piesã
= 4.9763RON0.00020
  • usd 0.1170 1 -0.0009

  • chf 5.0843 1 -0.0095

  • aud 3.0283 1 0.00180

Live Video

Dedica o melodie unei persoane dragi

Completeaza formularul de mai jos,iar dedicatia ta se va auzi in emisiunea
Trimite Dedicatia

Blog

Prima ediţie din 2024 Re: Imagine Braşov

Rotar Mirela | Citeste articolul

Pe parcursul anului 2023, Muzeul de Artă...

Proiect privind noi facilități medicale ...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Un proiect de lege prin care se asigură ...

Gara Mică din Tg. Mureș, renovată din fo...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Aproape 50.000 de euro a investit Compan...

Focar de rujeolă la Sf. Gheorghe. Echipe...

APETRI MARGARETA | Citeste articolul

Epidemia de rujeolă a luat avânt anul ac...

Urmărire în trafic pe străzile din staţi...

VIRGIL NATEA | Citeste articolul

Potrivit Inspectoratului Judeţean de Jan...

Incendiu forestier în Lăpuşna-Ibăneşti

Rotar Mirela | Citeste articolul

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă...

Dezinsecție împotriva căpușelor la Sibiu

Rotar Mirela | Citeste articolul

După această perioadă ploioasă, odată cu...

Parteneri