Ziua Culturii Naţionale a fost marcată și la Tîrgu-Mureş

Manifestările au debutat la Biserica de Lemn cu o slujbă de pomenire şi au continuat la bustul poetului Mihai Eminescu. Evenimentul a fost organizat de Consiliul Județean Mureș, Inspectoratul Școlar Județean Mureş şi Radio Tîrgu-Mureş.

După slujba de pomenire de la Biserica de Lemn, elevii mai multor școli târgumureşene au format un lanţ viu cu lumânări aprinse, până la statuie.

Elevii zilelor noastre spun că sunt foarte atraşi de versurile eminesciene, și chiar au recitat versurile lor preferate.

În fața statuii lui Mihai Eminescu au fost decernate în această seară trei plachete culturale, care poartă numele poetului. Au fost distinși.

Prefectul de Mureș Corneliu Grosu, preotul dr. Silviu Negruțiu și poetul și jurnalistul Răzvan Ducan.

În fruntea manifestărilor culturale au fost edilii județeni, care au îndemnat spre actul de cultură și spre lectură.Prefectul de Mureș a ținut să atragă atenția asupra faptului că amintirea poetului neamului trebuie menținută vie.

Evenimentul care a fost moderat de senior- editor al Radio Tîrgu-Mureș, Valentin Marica, a continuat cu mai multe momente artistice ale elevilor din școlile mureșene, toate axate pe opera eminesciană.

Nelly Blăjuţ

 

 

Sursa: www.ziarulunirea.ro

Lasă un răspuns
Adresa ta de email nu va fi publicatã. Câmpurile necesare sunt marcate cu*

VIDEOFM

Acum in emisie

PĂREREA TA cu radiomures

Cer acoperit

Vânt: 0 m/s

Cer acoperit -1°C

Vânt: 3 m/s

5°C

Top 30 RTM

  • 1. KATY PERRY – Not the end of the world,

  • 2. SICKOTOY FT MISHA MILLER – Touche,

  • 3. KYLIE MINOGUE – Magic,

  • 4. BLACK EYED PEAS ft. SHAKIRA – Girls like me,

  • 5. ROXEN ft. ALEXANDER RYBAK – Wonderland,

  • 6. SMILEY ft. DELIA – Ne vedem noi,

  • 7. JASON DERULO ft. NUKA – Love not war,

  • 8. AVA MAX – My head & my heart,

  • 9. AVA MAX – Salt,

  • 10. JENNIFER LOPEZ – In the morning,

  • 11. ANDIA – Ce suntem noi,

  • 12. HOLOGRAF ft. K-GULA – Grijile s-au dus,

  • 13. SIA ft. BURNA BOY – Hey boy,

  • 14. LUMINITA ANGHEL ft. NICO – Prietene,

  • 15. PAX PARADISE AUXILLARY – Nisipuri miscatoare,

  • 16. ED SHEERAN – Afterglow,

  • 17. KYGO ft. DONNA SUMMER – Hot stuff,

  • 18. LEONY – Faded love,

  • 19. VOLTAJ – Doar pentru ea,

  • 20. MARIA – Din vina mea,

  • 21. TOM GRENNEN – Little bit of love,

  • 22. ARMIN VAN BURREN ft. DUNCAN LAUREN E – Feel something,

  • 23. IRIS – Subteran,

  • 24. ALEXANDRA UNGUREANU – De n-am fi împreună,

  • 25. THE WEEKND – Save your tears,

  • 26. THE MONTANS ft. EMAA – Insula,

  • 27. D-l GOE – Fata de la radio,

  • 28. DAVID GUETTA ft. SIA – Let’s love,

  • 29. JASON DERULO ft. ADAM LEVINE – Lifestyle,

  • 30. AMI ft. FLORIAN RUS – Regrete,

Sugereazã piesã
= 4.9763RON0.00020
  • usd 0.1170 1 -0.0009

  • chf 5.0843 1 -0.0095

  • aud 3.0283 1 0.00180

Live Video

Dedica o melodie unei persoane dragi

Completeaza formularul de mai jos,iar dedicatia ta se va auzi in emisiunea
Trimite Dedicatia

Blog

Prima ediţie din 2024 Re: Imagine Braşov

Rotar Mirela | Citeste articolul

Pe parcursul anului 2023, Muzeul de Artă...

Proiect privind noi facilități medicale ...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Un proiect de lege prin care se asigură ...

Gara Mică din Tg. Mureș, renovată din fo...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Aproape 50.000 de euro a investit Compan...

Focar de rujeolă la Sf. Gheorghe. Echipe...

APETRI MARGARETA | Citeste articolul

Epidemia de rujeolă a luat avânt anul ac...

Urmărire în trafic pe străzile din staţi...

VIRGIL NATEA | Citeste articolul

Potrivit Inspectoratului Judeţean de Jan...

Incendiu forestier în Lăpuşna-Ibăneşti

Rotar Mirela | Citeste articolul

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă...

„Muzică de poveste”, cu Dana Ardelean

Corina Muntean | Citeste articolul

Câteva dintre minunățiile ediției: „New ...

Parteneri