Bugetul prevăzut, anul acesta, pentru instalarea de panouri fotovoltaice, este de trei miliarde de lei

Cu acești bani se vor putea finanţa peste 150 de mii de proiecte.

Însă, practica de până acum, a demonstrat că banii vor veni cu aproximativ doi ani întârziere după verificarea tuturor dosarelor.

Cine vrea să scape mai repede de facturile mari la energie trebuie să investească din buzunarul propriu.

Prin programul Casa Verde Fotovoltaice se obţine o finanţare de până la 90 la sută din valoarea totală a cheltuielilor eligibile, în limita sumei de 20.000 de lei, dar solicitanţi aşteaptă chiar şi 2 ani să primească banii, spune Codrin Someşan, consultant:

CasaVerde, programul gestionat de Agenţia Naţională de Mediu, este în acest moment, din punct de vedere tehnic, funcţional şi cei de la Mediu au declarat, în sfârşitul lunii decembrie, că au analizat 40.000 de dosare, toate dosarele care au fost depuse la finalul anului 2021.

Descurajaţi, unii au făcut investiţii din banii lor.

Codrin Someşan:

În tot anul 2022, panourile fotovoltaice au fost montate numai pe cheltuiala persoanelor fizice.

Anul acesta, bugetul pentru Casa Verde Fotovoltaice este mult mai mare, iar oamenii speră că vor reuşi să fie acceptaţi şi ei în program.

Sursa: RRA

VIDEOFM

Acum in emisie

GRAFFITI- CINEMUZICA cu radiomures

Cer acoperit

Vânt: 0 m/s

Cer acoperit -1°C

Vânt: 3 m/s

5°C

Top 30 RTM

  • 1. KATY PERRY – Not the end of the world,

  • 2. SICKOTOY FT MISHA MILLER – Touche,

  • 3. KYLIE MINOGUE – Magic,

  • 4. BLACK EYED PEAS ft. SHAKIRA – Girls like me,

  • 5. ROXEN ft. ALEXANDER RYBAK – Wonderland,

  • 6. SMILEY ft. DELIA – Ne vedem noi,

  • 7. JASON DERULO ft. NUKA – Love not war,

  • 8. AVA MAX – My head & my heart,

  • 9. AVA MAX – Salt,

  • 10. JENNIFER LOPEZ – In the morning,

  • 11. ANDIA – Ce suntem noi,

  • 12. HOLOGRAF ft. K-GULA – Grijile s-au dus,

  • 13. SIA ft. BURNA BOY – Hey boy,

  • 14. LUMINITA ANGHEL ft. NICO – Prietene,

  • 15. PAX PARADISE AUXILLARY – Nisipuri miscatoare,

  • 16. ED SHEERAN – Afterglow,

  • 17. KYGO ft. DONNA SUMMER – Hot stuff,

  • 18. LEONY – Faded love,

  • 19. VOLTAJ – Doar pentru ea,

  • 20. MARIA – Din vina mea,

  • 21. TOM GRENNEN – Little bit of love,

  • 22. ARMIN VAN BURREN ft. DUNCAN LAUREN E – Feel something,

  • 23. IRIS – Subteran,

  • 24. ALEXANDRA UNGUREANU – De n-am fi împreună,

  • 25. THE WEEKND – Save your tears,

  • 26. THE MONTANS ft. EMAA – Insula,

  • 27. D-l GOE – Fata de la radio,

  • 28. DAVID GUETTA ft. SIA – Let’s love,

  • 29. JASON DERULO ft. ADAM LEVINE – Lifestyle,

  • 30. AMI ft. FLORIAN RUS – Regrete,

Sugereazã piesã
= 4.9764RON0.00049
  • usd 0.1175 1 9.99999

  • chf 5.0964 1 0.00729

  • aud 3.0368 1 0.00809

Live Video

Dedica o melodie unei persoane dragi

Completeaza formularul de mai jos,iar dedicatia ta se va auzi in emisiunea
Trimite Dedicatia

Blog

Fără transport local de Înviere, în Mure...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Programul de transport local din cele do...

Salvamont Mureș așteaptă un aflux ridica...

Stan Lucian | Citeste articolul

Specialiștii de la Salvamont Mureș îi sf...

Atenționare privind prezența urșilor la ...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Primăria municipiului Târgu Mureș averti...

Lumina Sfântă a fost împărţită clerului ...

Stan Lucian | Citeste articolul

Lumina Sfântă a fost împărţită, la prânz...

Parteneri