Un nou cutremur pe piaţa asigurarilor din România

Euroins, unul dintre cei mai mari asiguratori RCA, este în stare de insolvenţă, a anunţat astăzi Autoritatea de Supraveghere Financiară, care a retras şi autorizaţia de funcţionare a companiei.

Guvernul a transmis deja că va lua toate măsurile pentru a proteja asiguraţii, însă analiştii economici sunt de părere că pe termen mediu şi lung costurile falimentului vor ajunge să golească tot buzunarele românilor. Trebuie doar să ne reamintimm că falimentul anterior de pe această piaţă, cel al City Insurance, a adus tarife mult mai mari pentru poliţe, la valori care au tot continuat să crească. Iar Astra şi Carpatica sunt alte nume cu aceeaşi rezonanţă.

Decizia retragerii autorizaţiei a fost luată în condiţiile în care situaţia Euroins România nu face fiabilă aplicarea unei proceduri de rezoluţie, precizează ASF, care explică şi că societatea nu îndeplineşte cerinţa minimă de capital impusă de reglementările în vigoare, fiind necesare, la finalul lunii septembrie 2022, fonduri eligibile suplimentare de peste 1,75 de miliarde de lei pentru acoperirea acesteia. Retragerea autorizaţiei de funcţionare a liderului de piaţă pe segmentul RCA nu ar trebui să determine majorări ale preţurilor asigurărilor de răspundere civilă auto pe termen scurt, însă, costurile aferente falimentului Euroins vor conduce la scumpiri pe termen mediu şi lung, consideră Sergiu Costache, preşedintele XPRIMM, care are o experienţă de aproape 25 de ani pe piaţa asigurărilor:

Practic, impactul asupra preţurilor nu prea îl văd în acest moment. Piaţa este echilibrată, este stabilă, au fost publicate preţurile de referinţă, dar impactul va exista foarte clar. Cine îl va suporta? Răspunsul este că, în faza iniţială, ca la toate celelalte falimente, celelalte companii de asigurări care vând RCA vor trebui să plătească daunele, pentru că nu sunt numai daune interne, ci şi daune externe. Asta va micşora profitabilitatea pieţei sau chiar o va duce cu pierdere. Toate acele cheltuieli se vor reflecta în calculul preţurilor, deci este imposibil ca în viitor să nu crească. Preţurile vor fi plătite iniţial de asigurători, dar în final de către consumator.

ASF precizează că între februarie 2020 şi ianuarie 2023 a aplicat societăţii Euroins 26 de sancţiuni, soldate cu amenzi totale de peste 16 milioane de lei, rezultate din 17 acţiuni de control, toate aceste sancţiuni fiind confirmate pe fond sau definitiv de către instanţele de judecată, cărora societatea li s-a adresat în contestare a măsurilor.

Pe de altă parte de la Sofia, conducerea Eurohold, grupul care deţine Euroins a anunţat că va contesta decizia ASF privind procedura de faliment.

Sursa: RRA

VIDEOFM

Acum in emisie

PĂREREA TA cu radiomures

Cer acoperit

Vânt: 0 m/s

Cer acoperit -1°C

Vânt: 3 m/s

5°C

Top 30 RTM

  • 1. KATY PERRY – Not the end of the world,

  • 2. SICKOTOY FT MISHA MILLER – Touche,

  • 3. KYLIE MINOGUE – Magic,

  • 4. BLACK EYED PEAS ft. SHAKIRA – Girls like me,

  • 5. ROXEN ft. ALEXANDER RYBAK – Wonderland,

  • 6. SMILEY ft. DELIA – Ne vedem noi,

  • 7. JASON DERULO ft. NUKA – Love not war,

  • 8. AVA MAX – My head & my heart,

  • 9. AVA MAX – Salt,

  • 10. JENNIFER LOPEZ – In the morning,

  • 11. ANDIA – Ce suntem noi,

  • 12. HOLOGRAF ft. K-GULA – Grijile s-au dus,

  • 13. SIA ft. BURNA BOY – Hey boy,

  • 14. LUMINITA ANGHEL ft. NICO – Prietene,

  • 15. PAX PARADISE AUXILLARY – Nisipuri miscatoare,

  • 16. ED SHEERAN – Afterglow,

  • 17. KYGO ft. DONNA SUMMER – Hot stuff,

  • 18. LEONY – Faded love,

  • 19. VOLTAJ – Doar pentru ea,

  • 20. MARIA – Din vina mea,

  • 21. TOM GRENNEN – Little bit of love,

  • 22. ARMIN VAN BURREN ft. DUNCAN LAUREN E – Feel something,

  • 23. IRIS – Subteran,

  • 24. ALEXANDRA UNGUREANU – De n-am fi împreună,

  • 25. THE WEEKND – Save your tears,

  • 26. THE MONTANS ft. EMAA – Insula,

  • 27. D-l GOE – Fata de la radio,

  • 28. DAVID GUETTA ft. SIA – Let’s love,

  • 29. JASON DERULO ft. ADAM LEVINE – Lifestyle,

  • 30. AMI ft. FLORIAN RUS – Regrete,

Sugereazã piesã
= 4.9764RON0.00049
  • usd 0.1175 1 9.99999

  • chf 5.0964 1 0.00729

  • aud 3.0368 1 0.00809

Live Video

Dedica o melodie unei persoane dragi

Completeaza formularul de mai jos,iar dedicatia ta se va auzi in emisiunea
Trimite Dedicatia

Blog

Astăzi este Vinerea Mare, cea mai tristă...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Creștinii ortodocși și greco-catolici pa...

Salvamont Mureș așteaptă un aflux ridica...

Stan Lucian | Citeste articolul

Specialiștii de la Salvamont Mureș îi sf...

Atenționare privind prezența urșilor la ...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Primăria municipiului Târgu Mureș averti...

Recomandări privind aditivii conținuți d...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Pregătirile pentru sărbătorile de Paşte ...

Parteneri