Ascultă Radio România Târgu Mureș Live

Impozitul pe avere

Impozitul pe avere

Publicat de Corina Muntean, 19 martie 2023, 12:53

Foarte multă lume crede că nu se mai poate face dreptate în lumea asta. În așa fel ca cei săraci să poată agonisi mai mulți bani și depăși pragul sărăciei, îndreptându-se către o viață mai puțin lipsită de griji, în timp ce bogații lumii să le întindă o mână de ajutor, dând din averile lor impresionante. Și totuși, există speranțe că ceva s-ar putea mișca, cel puțin în Europa.

Peste 130 de eurodeputaţi au semnat o petiţie în favoarea creării unui impozit asupra averii celor foarte bogaţi la scară internaţională. ‘Ceea ce am reuşit să realizăm pentru multinaţionale, trebuie să facem acum pentru marile averi’, afirmă Aurore Lalucq din Grupul Alianței Progresiste a Socialiștilor și Democraților din Parlamentul European şi economistul Gabriel Zucman, ce se numără -conform AFP- printre iniţiatorii acestei campanii. Propunerea lor este simplă: instaurarea unui impozit progresiv asupra averii celor foarte bogaţi la scară internaţională pentru a reduce inegalităţile, participând în acelaşi timp la investiţiile necesare tranziţiei ecologice şi sociale’, explică eurodeputata şi economistul, expert recunoscut în evaziune fiscală şi taxarea veniturilor mari. Aceștia menţionează ideea unui impozit de 1,5% începând de la o avere de 50 de milioane de dolari, dar afirmă că nivelul exact al impozitului ar trebui să fie decis în mod ‘colectiv şi democratic’. În același timp, Aurore Lalucq şi Gabriel Zucman fac apel la OCDE şi ONU să lanseze negocieri privind introducerea acestui impozit şi cer Uniunii Europene să acţioneze. Ei afirmă că în 2018, Elon Musk, pe atunci al doilea om cel mai bogat din lume, ‘nu a plătit un cent în impozite federale’ şi că în Franţa, ‘cele mai bogate 370 de familii nu sunt taxate decât cu circa 2 până la 3%’. Petiţia lor a fost semnată în principal de deputaţi europeni ecologişti şi de stânga, de circa zece economişti şi de ONG-uri internaţionale. Pentru a-şi susţine propunerile, Aurore Lalucq şi Gabriel Zucman citează exemplul impozitului minim de 15% asupra beneficiilor multinaţionalelor, la care au aderat aproape 140 de ţări atunci ‘când toată lumea repeta că este imposibil’. Dacă propunerea lor va avea sorți de izbândă, sustinută fiind o marea masă a populației, potențiali alegători, aceasta ar putea fi doar un punct de pornire în demersul de reducere a inechităților sociale care, până acum au tot crescut de la an la an prin îmbogățirea superbogaților lumii. Un alt pas ar fi reducerea pragului la care s-ar putea aplica impozitul pe avere, să spunem de la 30 de milioane de dolari. În colimatorul fiscului ar intra atunci și cei 1.828 de români, considerați foarte bogați, cu averi de peste treizeci de milioane de dolari fiecare, potrivit studiului Global Wealth Sizing Model al Knight Frank, la care s-ar putea adăuga alți aproape șapte sute de români cu o avere mai mare de treizeci de milioane de dolari până în 2026. Dar să nu ne face iluzii. La fel ca băncile, acești rechini naționali și internaționali nu știu să piardă. Până se va aplica noul impozit progresiv, vor face în așa fel încât să dispară ceea ce depășește pragul, pentru a fi impozitat.

Autor: Virgil Natea

Editor: Corina Muntean

Rubrica Buzunare pline este o rubrică de profil economic realizată de Virgil Natea. Ea poate fi ascultată la Radio Tg. Mureș, pe frecvențele de 102,9 FM și 98,9 FM, de luni până vineri, în emisiunea Pulsul Zilei, la ora 11,40 și, în reluare, în emisiunea Sens unic la ora 16,45.

O delegaţie a Fondului Monetar Internaţional se află la Bucureşti
Economic miercuri, 3 septembrie 2025, 11:27

O delegaţie a Fondului Monetar Internaţional se află la Bucureşti

O delegaţie a Fondului Monetar Internaţional se află, de astăzi, la Bucureşti pentru a analiza evoluţiile recente ale economiei româneşti....

O delegaţie a Fondului Monetar Internaţional se află la Bucureşti
FMI vine în România pe 3 septembrie pentru a analiza recentele evoluții ale economiei românești
Economic duminică, 31 august 2025, 12:20

FMI vine în România pe 3 septembrie pentru a analiza recentele evoluții ale economiei românești

Un comunicat al instituției financiare internaționale precizează că specialiștii vor avea întâlniri cu oficiali din Ministerul de Finanțe,...

FMI vine în România pe 3 septembrie pentru a analiza recentele evoluții ale economiei românești
România va construi cu Rheinmetall cea mai modernă fabrică de pulberi pentru muniţie din lume
Economic miercuri, 27 august 2025, 19:16

România va construi cu Rheinmetall cea mai modernă fabrică de pulberi pentru muniţie din lume

Statul român, împreună cu firma germană Rheinmetall, cel mai mare producător european de armament, va construi în ţara noastră o fabrică de...

România va construi cu Rheinmetall cea mai modernă fabrică de pulberi pentru muniţie din lume
Covasna: măsurile guvernamentale de austeritate lovesc în mediul de afaceri și protejează bugetarii
Economic joi, 21 august 2025, 16:00

Covasna: măsurile guvernamentale de austeritate lovesc în mediul de afaceri și protejează bugetarii

Președintele Camerei de Comerț și Industrie Covasna, Edler Andras, consideră că nu se poate vorbi de o creștere reală a cifrei de afaceri a...

Covasna: măsurile guvernamentale de austeritate lovesc în mediul de afaceri și protejează bugetarii
Economic joi, 21 august 2025, 13:51

Modificări la Pilonul II de pensii

Valoarea sumei pe care o persoană poate să o retragă la începutul perioadei de plată din Pilonul II de pensii s-a majorat de la 25% la 30%, iar...

Modificări la Pilonul II de pensii
Economic marți, 19 august 2025, 18:58

Covasna: Cifra de afaceri a firmelor a crescut în 2024, dar profiturile au scăzut pentru al doilea an consecutiv

Cifra de afaceri a firmelor din judeţul Covasna a crescut în 2024, însă profiturile au înregistrat scăderi pentru al doilea an consecutiv,...

Covasna: Cifra de afaceri a firmelor a crescut în 2024, dar profiturile au scăzut pentru al doilea an consecutiv
Economic marți, 19 august 2025, 13:40

Guvernul va corecta o eroare din buget care punea în pericol organizarea Campionatelor Mondiale de Înot pentru Juniori în România

Ministul de Finanţe, Alexandru Nazare, anunţă că Guvernul va corecta o eroare din buget care punea în pericol organizarea Campionatelor Mondiale...

Guvernul va corecta o eroare din buget care punea în pericol organizarea Campionatelor Mondiale de Înot pentru Juniori în România
Economic miercuri, 13 august 2025, 14:06

Ministrul finanţelor Alexandru Nazare a anunţat un nou sistem de taxare a profitului repatriat de multinaţionale

Ministrul finanţelor, Alexandru Nazare, a anunţat, în conferința de presă de la ora 13,00, un nou sistem de taxare a profitului repatriat de...

Ministrul finanţelor Alexandru Nazare a anunţat un nou sistem de taxare a profitului repatriat de multinaţionale