Ne pregătim de noi creșteri de prețuri ale carburanților

Preţul barilului de petrol a crescut miercuri, continuând avansul semnificativ din ziua anterioară, pe fondul temerilor privind producţia din Libia, reducerile de producţie ale OPEC+ şi turbulenţele macroeconomice.

Devine tot mai clar că e mai retabil să deții o mașină electrică decât una cu motor termic, din cauza incertitudinilor de pe piața petrolului. Cotaţia ţiţeiului Brent a crescut ieri la circa 92 dolari per baril ajungând aproape de cel mai ridicat nivel din ultimele 10 luni. Similar, cotaţia barilului de ţiţei West Texas Intermediate (WTI) a urcat la 89 dolari per baril. Marţi, ambele cotaţii au crescut cu aproape 2%, aproape de cel mai ridicat nivel din noiembrie 2022.
„Perspectivele privind cererea OPEC şi previziunile Agenţiei Internaţionale a Energiei (IEA) privind un declin al stocurilor globale de petrol au consolidat aşteptările pieţei privind înăsprirea aprovizionării în viitor”, a apreciat Satoru Yoshida, analist la Rakuten Securities.
Furtuna severă care a afectat Libia şi a dus la închiderea a patru terminale de unde se exporta petrolul sprijină de asemenea creşterea preţului. În plus, extinderea de către Arabia Saudită şi Rusia a reducerilor de producţie până la finalul anului va duce la un deficit de aprovizionare substanţial în trimestrul patru, conform previziunilor Agenţiei Internaţionale a Energiei (IEA), fenomene ce vor pune presiune pe prețul petrolului.
În 2022, grupul OPEC+ (Organizaţia Ţărilor Exportatoare de Petrol şi aliaţii) a început limitarea furnizării pentru a sprijini creşterea preţului aurului negru. Decizia statelor membre OPEC+ de a reduce de la începutul anului producţia cu 2,5 milioane bpd a fost până acum compensată de livrările mai mari de la producători din afara grupului, inclusiv Statele Unite, Brazilia şi Iran. Dar din septembrie încolo, pierderile de producţie ale OPEC+ vor duce la un deficit de aprovizionare substanţial în trimestrul patru, avertizează IEA.
Instituţia estimează că lipsa reducerilor la începutul anului viitor va determina un surplus de petrol pe piaţă, deşi stocurile vor fi la un nivel scăzut, sporind riscul creşterii volatilităţii într-un mediu economic fragil. IEA estimează că anul acesta cererea globală de petrol va creşte cu 2,2 milioane bpd, în timp ce OPEC se aşteaptă la un avans de 2,44 milioane bpd.
În schimb, pentru anul viitor IEA se aşteaptă la o încetinire a creşterii cererii globale de petrol cu un milion bpd, în timp ce OPEC se aşteaptă la un avans de 2,25 milioane bpd.

Autor: Virgil Natea

Rubrica Buzunare pline este o rubrică de profil economic realizată de Virgil Natea. Ea poate fi ascultată la Radio Tg. Mureș, pe frecvențele de 102,9 FM și 98,9 FM, de luni până vineri, în emisiunea Pulsul Zilei, la ora 11,40 și, în reluare, în emisiunea Sens unic la ora 16,45.

VIDEOFM

Acum in emisie

PULSUL ZILEI cu radiomures

Cer acoperit

Vânt: 0 m/s

Cer acoperit -1°C

Vânt: 3 m/s

5°C

Top 30 RTM

  • 1. KATY PERRY – Not the end of the world,

  • 2. SICKOTOY FT MISHA MILLER – Touche,

  • 3. KYLIE MINOGUE – Magic,

  • 4. BLACK EYED PEAS ft. SHAKIRA – Girls like me,

  • 5. ROXEN ft. ALEXANDER RYBAK – Wonderland,

  • 6. SMILEY ft. DELIA – Ne vedem noi,

  • 7. JASON DERULO ft. NUKA – Love not war,

  • 8. AVA MAX – My head & my heart,

  • 9. AVA MAX – Salt,

  • 10. JENNIFER LOPEZ – In the morning,

  • 11. ANDIA – Ce suntem noi,

  • 12. HOLOGRAF ft. K-GULA – Grijile s-au dus,

  • 13. SIA ft. BURNA BOY – Hey boy,

  • 14. LUMINITA ANGHEL ft. NICO – Prietene,

  • 15. PAX PARADISE AUXILLARY – Nisipuri miscatoare,

  • 16. ED SHEERAN – Afterglow,

  • 17. KYGO ft. DONNA SUMMER – Hot stuff,

  • 18. LEONY – Faded love,

  • 19. VOLTAJ – Doar pentru ea,

  • 20. MARIA – Din vina mea,

  • 21. TOM GRENNEN – Little bit of love,

  • 22. ARMIN VAN BURREN ft. DUNCAN LAUREN E – Feel something,

  • 23. IRIS – Subteran,

  • 24. ALEXANDRA UNGUREANU – De n-am fi împreună,

  • 25. THE WEEKND – Save your tears,

  • 26. THE MONTANS ft. EMAA – Insula,

  • 27. D-l GOE – Fata de la radio,

  • 28. DAVID GUETTA ft. SIA – Let’s love,

  • 29. JASON DERULO ft. ADAM LEVINE – Lifestyle,

  • 30. AMI ft. FLORIAN RUS – Regrete,

Sugereazã piesã
= 4.9765RON0.00089
  • usd 0.1165 1 0.00040

  • chf 5.0892 1 -0.0017

  • aud 3.0493 1 -0.0009

Live Video

Dedica o melodie unei persoane dragi

Completeaza formularul de mai jos,iar dedicatia ta se va auzi in emisiunea
Trimite Dedicatia

Blog

Screening pentru cancerul de piele, la T...

Rotar Mirela | Citeste articolul

De mâine se pot face programări pentru u...

Opera rock „Meșterul Manole”, la Biseric...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Un spectacol de neratat este programat s...

10 milioane de lei din PNRR pentru reduc...

Rotar Mirela | Citeste articolul

La Institutul de Urgență pentru Boli Car...

Protest BNS la Guvern pentru reducerea i...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Aproximativ 4000 de sindicaliști din toa...

Urșii de la Platoul Cornești din Târgu M...

Stan Lucian | Citeste articolul

Deabia astăzi urmează să ajungă la autor...

Vor fi aprobați indicatorii tehnico-econ...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Guvernul va aproba azi indicatorii tehni...

Parteneri