Finalizarea Hidrocentralei de la Răstolița depinde de Curtea Constituțională

Pe 20 septembrie, Curtea Constituțională a României a amânat termenul privind dezbaterea excepției de neconstituționalitate a ordonanței prin care Guvernul dorește scurtarea procedurilor de mediu privind construirea de hidrocentrale.

Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, a declarat la Târgu Mureș că finalizarea Hidrocentralei de la Răstolița mai depinde doar de realizarea procedurilor privind avizele de mediu:

Am avut discuţii cu ministrul Mediului şi cu domnul prefect şi ne dorim cât mai repede să parcurgem procedurile de mediu, suntem de acord, este ceea ce trebuie să facem, le vom parcurge aşa cum cere legea şi în cel mai scurt timp să putem finaliza. Toate negocierile sunt finalizate şi ele vizează întreaga desfăşurare a lucrărilor până la punerea în funcţiune.

Hidrocentrala de la Răstolița este realizată în proporție de 90% , investiția fiind de aproximativ 170 de milioane de euro.

Autor: Sanda Vițelar

VIDEOFM

Acum in emisie

PULSUL ZILEI cu radiomures

Cer acoperit

Vânt: 0 m/s

Cer acoperit -1°C

Vânt: 3 m/s

5°C

Top 30 RTM

  • 1. KATY PERRY – Not the end of the world,

  • 2. SICKOTOY FT MISHA MILLER – Touche,

  • 3. KYLIE MINOGUE – Magic,

  • 4. BLACK EYED PEAS ft. SHAKIRA – Girls like me,

  • 5. ROXEN ft. ALEXANDER RYBAK – Wonderland,

  • 6. SMILEY ft. DELIA – Ne vedem noi,

  • 7. JASON DERULO ft. NUKA – Love not war,

  • 8. AVA MAX – My head & my heart,

  • 9. AVA MAX – Salt,

  • 10. JENNIFER LOPEZ – In the morning,

  • 11. ANDIA – Ce suntem noi,

  • 12. HOLOGRAF ft. K-GULA – Grijile s-au dus,

  • 13. SIA ft. BURNA BOY – Hey boy,

  • 14. LUMINITA ANGHEL ft. NICO – Prietene,

  • 15. PAX PARADISE AUXILLARY – Nisipuri miscatoare,

  • 16. ED SHEERAN – Afterglow,

  • 17. KYGO ft. DONNA SUMMER – Hot stuff,

  • 18. LEONY – Faded love,

  • 19. VOLTAJ – Doar pentru ea,

  • 20. MARIA – Din vina mea,

  • 21. TOM GRENNEN – Little bit of love,

  • 22. ARMIN VAN BURREN ft. DUNCAN LAUREN E – Feel something,

  • 23. IRIS – Subteran,

  • 24. ALEXANDRA UNGUREANU – De n-am fi împreună,

  • 25. THE WEEKND – Save your tears,

  • 26. THE MONTANS ft. EMAA – Insula,

  • 27. D-l GOE – Fata de la radio,

  • 28. DAVID GUETTA ft. SIA – Let’s love,

  • 29. JASON DERULO ft. ADAM LEVINE – Lifestyle,

  • 30. AMI ft. FLORIAN RUS – Regrete,

Sugereazã piesã
= 4.9761RON0.00039
  • usd 0.1175 1 -0.0002

  • chf 5.0930 1 0.00250

  • aud 1 0

Live Video

Dedica o melodie unei persoane dragi

Completeaza formularul de mai jos,iar dedicatia ta se va auzi in emisiunea
Trimite Dedicatia

Blog

600 de mii de euro din PNRR pentru digit...

APETRI MARGARETA | Citeste articolul

Serviciul de Ambulanță Județean Mureș a ...

Mișcarea e cel mai bun remediu după mese...

APETRI MARGARETA | Citeste articolul

Mersul pe jos, urcatul scărilor, antrena...

Salvamont Mureș așteaptă un aflux ridica...

Stan Lucian | Citeste articolul

Specialiștii de la Salvamont Mureș îi sf...

Atenționare privind prezența urșilor la ...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Primăria municipiului Târgu Mureș averti...

Au început înscrierile pentru Titulariza...

APETRI MARGARETA | Citeste articolul

În Brașov, dosarele pot fi trimise onlin...

Parteneri