Consiliul Național Tripartit pentru Dialog Social se va reuni la începutul lunii decembrie

Acesta va discuta despre salariul minim pentru anul 2024, întrucât va avea impact asupra bugetului de stat, dar și asupra nivelului de trai al salariaților.

În opinia sindicatelor, salariul minim ar trebui să ajungă anul viitor undeva la 3.750 lei, astfel încât să se respecte proporția pe care directiva europeană o prevede pentru acest sector.

Liderul „Cartel ALFA”, Bogdan Hossu, a declarat că premierul a precizat că un accent special se va pune pe scăderea fiscalității pe salarii:

Astăzi nu s-a discutat despre salariul minim. Am ridicat problema că trebuie stabilit ce se întâmplă în 2024 cu salariul minim garantat în plată. Patronatele au venit cu propunerea să se aplice de la 1 iulie sau de la 1 octombrie, legat de acest lucru. Partea sindicală, evident, a susținut că ar trebui aplicată la 1 ianuarie 2024, întrucât nivelul de trai este în scădere continuă. Nu există o propunere efectivă. Noi am spus că în principiul respectării directivei legate de salariul minim european ar trebui ca salariul minim să ajungă undeva pe la 3.750 lei, ca să respecte proporția pe care directiva o prevede în structura respectivă.

Reprezentantul Blocului Național Sindical, Mircea Burlacu, a precizat pentru jurnaliștii prezenți la Palatul Victoria că sindicatele i-au solicitat premierului clarificări și în legătură cu modalitatea în care s-a ajuns să fie promovat proiectul de lege a pensiilor. În opinia lor există foarte multe nemulțumiri și, de asemenea, inechități în acest proiect.

Sursa: RRA

VIDEOFM

Acum in emisie

BUNĂ DIMINEAŢA, TRANSILVANIA! cu radiomures

Cer acoperit

Vânt: 0 m/s

Cer acoperit -1°C

Vânt: 3 m/s

5°C

Top 30 RTM

  • 1. KATY PERRY – Not the end of the world,

  • 2. SICKOTOY FT MISHA MILLER – Touche,

  • 3. KYLIE MINOGUE – Magic,

  • 4. BLACK EYED PEAS ft. SHAKIRA – Girls like me,

  • 5. ROXEN ft. ALEXANDER RYBAK – Wonderland,

  • 6. SMILEY ft. DELIA – Ne vedem noi,

  • 7. JASON DERULO ft. NUKA – Love not war,

  • 8. AVA MAX – My head & my heart,

  • 9. AVA MAX – Salt,

  • 10. JENNIFER LOPEZ – In the morning,

  • 11. ANDIA – Ce suntem noi,

  • 12. HOLOGRAF ft. K-GULA – Grijile s-au dus,

  • 13. SIA ft. BURNA BOY – Hey boy,

  • 14. LUMINITA ANGHEL ft. NICO – Prietene,

  • 15. PAX PARADISE AUXILLARY – Nisipuri miscatoare,

  • 16. ED SHEERAN – Afterglow,

  • 17. KYGO ft. DONNA SUMMER – Hot stuff,

  • 18. LEONY – Faded love,

  • 19. VOLTAJ – Doar pentru ea,

  • 20. MARIA – Din vina mea,

  • 21. TOM GRENNEN – Little bit of love,

  • 22. ARMIN VAN BURREN ft. DUNCAN LAUREN E – Feel something,

  • 23. IRIS – Subteran,

  • 24. ALEXANDRA UNGUREANU – De n-am fi împreună,

  • 25. THE WEEKND – Save your tears,

  • 26. THE MONTANS ft. EMAA – Insula,

  • 27. D-l GOE – Fata de la radio,

  • 28. DAVID GUETTA ft. SIA – Let’s love,

  • 29. JASON DERULO ft. ADAM LEVINE – Lifestyle,

  • 30. AMI ft. FLORIAN RUS – Regrete,

Sugereazã piesã
= 4.9756RON0.00030
  • usd 0.1161 1 -0.0011

  • chf 5.0909 1 -0.0065

  • aud 3.0503 1 0.00119

Live Video

Dedica o melodie unei persoane dragi

Completeaza formularul de mai jos,iar dedicatia ta se va auzi in emisiunea
Trimite Dedicatia

Blog

Urșii de la Platoul Cornești din Târgu M...

Stan Lucian | Citeste articolul

Deabia astăzi urmează să ajungă la autor...

Atenție tg.mureșeni! Ursii de la Platoul...

APETRI MARGARETA | Citeste articolul

Atenționarea vine din partea autoritățil...

Luni încep evaluările naţionale la final...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Acestea se vor derula pe parcursul următ...

Parteneri