140 de milioane de lei pentru reabilitarea DJ 137, cel dintre Odorheiu Secuiesc și Cristuru Secuiesc

Sursa finanțării este programul guvernamental Anghel Saligny”, amplasamentul a fost predat ieri constructorului, care săptămâna viitoare va începe lucrările ce se vor încheia la finele anului viitor.

Vicepreședintele Consiliului Județean Harghita, Biro Barna Botond:

Este un drum de 24 de kilometri, există și patru poduri care vor fi reabilitate și construim și pistă de biciclete. Finanțarea va fi din programul ”Anghel Saligny”, de 140 milioane de lei, iar lucrarea trebuie să fie finalizată până la sfârșitul anului viitor. Avem porțiuni unde trebuie lărgit drumul, există porțiuni unde avem probleme în ceea ce privește structura drumului dar sperăm că totul o să fie bine.

Vor fi prevăzute şanţuri şi rigole carosabile iar la intrarea în localităţi vor fi construite insule pentru reducerea vitezei, pentru un grad sporit de siguranţă a traficului.

Autoritățile apelează la sprijinul și înțelegerea locuitorilor, în condițiile în care acest drum este cel mai tranzitat din Harghita, cu o medie zilnică de peste 3.000 de vehicule, de nivelul unui drum naţional.

Autor: Valeriu Russu

VIDEOFM

Acum in emisie

PULSUL ZILEI cu radiomures

Cer acoperit

Vânt: 0 m/s

Cer acoperit -1°C

Vânt: 3 m/s

5°C

Top 30 RTM

  • 1. KATY PERRY – Not the end of the world,

  • 2. SICKOTOY FT MISHA MILLER – Touche,

  • 3. KYLIE MINOGUE – Magic,

  • 4. BLACK EYED PEAS ft. SHAKIRA – Girls like me,

  • 5. ROXEN ft. ALEXANDER RYBAK – Wonderland,

  • 6. SMILEY ft. DELIA – Ne vedem noi,

  • 7. JASON DERULO ft. NUKA – Love not war,

  • 8. AVA MAX – My head & my heart,

  • 9. AVA MAX – Salt,

  • 10. JENNIFER LOPEZ – In the morning,

  • 11. ANDIA – Ce suntem noi,

  • 12. HOLOGRAF ft. K-GULA – Grijile s-au dus,

  • 13. SIA ft. BURNA BOY – Hey boy,

  • 14. LUMINITA ANGHEL ft. NICO – Prietene,

  • 15. PAX PARADISE AUXILLARY – Nisipuri miscatoare,

  • 16. ED SHEERAN – Afterglow,

  • 17. KYGO ft. DONNA SUMMER – Hot stuff,

  • 18. LEONY – Faded love,

  • 19. VOLTAJ – Doar pentru ea,

  • 20. MARIA – Din vina mea,

  • 21. TOM GRENNEN – Little bit of love,

  • 22. ARMIN VAN BURREN ft. DUNCAN LAUREN E – Feel something,

  • 23. IRIS – Subteran,

  • 24. ALEXANDRA UNGUREANU – De n-am fi împreună,

  • 25. THE WEEKND – Save your tears,

  • 26. THE MONTANS ft. EMAA – Insula,

  • 27. D-l GOE – Fata de la radio,

  • 28. DAVID GUETTA ft. SIA – Let’s love,

  • 29. JASON DERULO ft. ADAM LEVINE – Lifestyle,

  • 30. AMI ft. FLORIAN RUS – Regrete,

Sugereazã piesã
= 4.9763RON-0.0001
  • usd 0.1162 1 -0.0003

  • chf 5.0812 1 -0.008

  • aud 3.0485 1 -0.0007

Live Video

Dedica o melodie unei persoane dragi

Completeaza formularul de mai jos,iar dedicatia ta se va auzi in emisiunea
Trimite Dedicatia

Blog

Screening pentru cancerul de piele, la T...

Rotar Mirela | Citeste articolul

De mâine se pot face programări pentru u...

Opera rock „Meșterul Manole”, la Biseric...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Un spectacol de neratat este programat s...

10 milioane de lei din PNRR pentru reduc...

Rotar Mirela | Citeste articolul

La Institutul de Urgență pentru Boli Car...

Urșii de la Platoul Cornești din Târgu M...

Stan Lucian | Citeste articolul

Deabia astăzi urmează să ajungă la autor...

Alertă în Mureș după ce au fost găsite z...

APETRI MARGARETA | Citeste articolul

Aceștia au fost observați la începutul a...

Parteneri