Prejudicii în valoare de 5 milioane de lei la firme mureșene

Inspectorii Direcției Generale Antifraudă Fiscală au verificat, în primele trei trimestre din an, peste 500 de firme din județul Mureș, în special din domeniul comerțului.
Aceștia au închis temporar13 puncte de lucru și au impus măsuri de recuperare a prejudiciilor pentru alte 6 firme.
De asemenea, au aplicat amenzi în valoare de 2,8 milioane de lei și au confiscat bani și bunuri în valoare de circa 8 milioane de lei.
Prejudiciile au fost aduse bugetului de stat, în principal, prin nefiscalizarea mărfurilor comercializate.
Purtătorul de cuvânt al Direcției Generale Antifraudă Fiscală, Alexandru Cristea:

Am identificat prejudicii totale de 5.193.984 de lei cauzate bugetului de stat pentru recuperarea cărora au fost dispuse 6 măsuri asiguratorii asupra unor active identificate în valoare totală de peste 8 milioane de lei. Inspectorii antifraudă au constatat și contravenții pentru sancționarea cărora au dispus aplicarea de amenzi în valoare totală de 2,8 milioane de lei, confiscări de sume, venituri ilicite și bunuri în cuantum de peste 7,9 milioane de lei precum și suspendarea activității comerciale a 13 puncte de lucru.”

Prejudiciul constatat la nivel național, tot în primele 9 luni din an, a fost de circa 3 miliarde de lei.
Mii de firme au primit amenzi în valoare 200 de milioane de lei, iar aproape 800 de puncte de lucru au fost închise.

Cristina Bulbescu

Foto: infoparinti.ro

Lasă un răspuns
Adresa ta de email nu va fi publicatã. Câmpurile necesare sunt marcate cu*

VIDEOFM

Acum in emisie

GRAFFITI, cu Diana Gherendi cu radiomures

Cer acoperit

Vânt: 0 m/s

Cer acoperit -1°C

Vânt: 3 m/s

5°C

Top 30 RTM

  • 1. KATY PERRY – Not the end of the world,

  • 2. SICKOTOY FT MISHA MILLER – Touche,

  • 3. KYLIE MINOGUE – Magic,

  • 4. BLACK EYED PEAS ft. SHAKIRA – Girls like me,

  • 5. ROXEN ft. ALEXANDER RYBAK – Wonderland,

  • 6. SMILEY ft. DELIA – Ne vedem noi,

  • 7. JASON DERULO ft. NUKA – Love not war,

  • 8. AVA MAX – My head & my heart,

  • 9. AVA MAX – Salt,

  • 10. JENNIFER LOPEZ – In the morning,

  • 11. ANDIA – Ce suntem noi,

  • 12. HOLOGRAF ft. K-GULA – Grijile s-au dus,

  • 13. SIA ft. BURNA BOY – Hey boy,

  • 14. LUMINITA ANGHEL ft. NICO – Prietene,

  • 15. PAX PARADISE AUXILLARY – Nisipuri miscatoare,

  • 16. ED SHEERAN – Afterglow,

  • 17. KYGO ft. DONNA SUMMER – Hot stuff,

  • 18. LEONY – Faded love,

  • 19. VOLTAJ – Doar pentru ea,

  • 20. MARIA – Din vina mea,

  • 21. TOM GRENNEN – Little bit of love,

  • 22. ARMIN VAN BURREN ft. DUNCAN LAUREN E – Feel something,

  • 23. IRIS – Subteran,

  • 24. ALEXANDRA UNGUREANU – De n-am fi împreună,

  • 25. THE WEEKND – Save your tears,

  • 26. THE MONTANS ft. EMAA – Insula,

  • 27. D-l GOE – Fata de la radio,

  • 28. DAVID GUETTA ft. SIA – Let’s love,

  • 29. JASON DERULO ft. ADAM LEVINE – Lifestyle,

  • 30. AMI ft. FLORIAN RUS – Regrete,

Sugereazã piesã
= 4.9764RON0.00049
  • usd 0.1175 1 9.99999

  • chf 5.0964 1 0.00729

  • aud 3.0368 1 0.00809

Live Video

Dedica o melodie unei persoane dragi

Completeaza formularul de mai jos,iar dedicatia ta se va auzi in emisiunea
Trimite Dedicatia

Blog

Salvamont Mureș așteaptă un aflux ridica...

Stan Lucian | Citeste articolul

Specialiștii de la Salvamont Mureș îi sf...

Atenționare privind prezența urșilor la ...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Primăria municipiului Târgu Mureș averti...

A doua finalistă a Ligii de baschet se d...

Stan Lucian | Citeste articolul

U-BT Cluj este prima echipă calificată î...

Parteneri