Peste 2,2 miliarde de lei are de recuperat Fiscul din Regiunea Brașov de la contribuabili
 
                                Publicat de APETRI MARGARETA, 31 octombrie 2025, 12:08
Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Brașov, care administrează șase județe: Mureș, Brașov, Harghita, Covasna, Alba și Sibiu, a încasat de la contribuabili, persoane fizice și juridice, aproape 22 de miliarde de lei pentru bugetul consolidat al statului, în primele 8 luni din acest an.
Sumele sunt în creștere față de aceeași perioadă a anului trecut.
În creștere sunt și arieratele, care reprezintă mai bine de 10% din suma încasată, aflăm de la purtătorul de cuvânt al Finanțelor Publice Brașov, Oana Gonțea:
„În primele 8 luni din anul 2025 raportat la anul 2024, s-a înregistrat o creștere a sumelor încasate la bugetul general consolidat într-un procent de peste 16%, în sumă absolută 3.500 milioane de lei. În ceea ce privește arieratele, sumele rămase restante de recuperat, aici a avut loc o creștere, cu peste 2.200 milioane de lei în anul 2025, în creștere cu 9% față de anul 2024. Am avut și județe, Covasna și Harghita, care au reușit să recupereze anul acesta arieratele înregistrate în 2024.”
Cele șase județe din regiune au încasat și TVA mai mult anul acesta, peste 4,8 miliarde de lei, cele mai mari creșteri, de peste 20%, fiind înregistrate în Sibiu și Alba.
La mijlocul acestui an, peste 8.000 de procese cu contribuabilii erau pe rol la nivelul regiunii, mai spune pentru Radio Tg.Mureș purtătorul de cuvânt al Finanțelor Publice Brașov, Oana Gonțea:
„Sunt foarte multe litigii pe parte fiscală, atragerea răspunderii solidare… spețele sunt diverse. La data de 32.12.2024 au fost instrumentate un număr total de 6.800 de dosare, din care 62% procentual au fost câștigate în instanțe, 9,5% au fost pierdute, diferența aflându-se pe rol. La data de 1 iulie 2025 se aflau în curs de soluționare pe rolul instanțelor de judecată un număr total de peste 8.600 de dosare.”
Totodată, Direcția Regională a Finanțelor Brașov a direcționat anul acesta în baza Formularului 230 către entități non-profit aproape 50 de miliarde de lei, reprezentând 3,5% din impozitul datorat către stat.
Sumele sunt mai mari față de anul anterior cu peste 10 miliarde de lei, cele mai mari sume fiind direcționate din județele Brașov (13 mld.), Mureș, (11 mld.) și Sibiu (10 mld.).
Autor: Cristina Bulbescu
 
                         
                        