Ascultă Radio România Târgu Mureș Live

Fermierii mureșeni încep să își primească banii din programul de tomate

Fermierii mureșeni încep să își primească banii din programul de tomate
Foto: Sursa foto: Adevarul

Publicat de Corina Muntean, 14 iunie 2018, 13:20

Peste 3.300 de beneficiari ai programului de tomate cultivate în spaţii protejate din ciclul I au fost plătiţi, până la 8 iunie, iar cei mai mulți provin din județele din sudul țării. Ministerul Agriculturii a alocat pentru aceste plăți 46 de milioane de lei.
În județul Mureș, aproape 100 de fermieri s-au înscris în program, iar doi dintre ei și-au primit deja subvenția, în cursul acestei zile.
Directorul Direcției Agricole Mureș, Ioan Rus:

”În anul 2018, în programul de tomate, în baza actului normativ, avem înscriși 92 de beneficiari. Până la ora actuală au plantat în ciclul 1 43 de beneficiari, din care, la 37 de beneficiari, deja au început rodirile și livrările pe piață. Până la ora actuală au livrat cantitatea de 2 tone pe beneficiari un număr de 15 din cei înscriși, iar un număr de 5 beneficiari au și depus deconturile la Direcția Agricolă pentru încasarea sumelor subvenției cuvenite, respectiv contravaloarea sumei de 3.000 de euro pe fiecare beneficiar.”

Aproape 70% din roșiile produse în Mureș cu ajutorul acestui program rămân în județ, iar restul pleacă spre județele limitrofe.
Fermierii pot fi recunoscuți în piețe după șorțul roșu și inscripții care indică programul de tomate.

Raluca Creţ

O delegaţie a Fondului Monetar Internaţional se află la Bucureşti
Economic miercuri, 3 septembrie 2025, 11:27

O delegaţie a Fondului Monetar Internaţional se află la Bucureşti

O delegaţie a Fondului Monetar Internaţional se află, de astăzi, la Bucureşti pentru a analiza evoluţiile recente ale economiei româneşti....

O delegaţie a Fondului Monetar Internaţional se află la Bucureşti
FMI vine în România pe 3 septembrie pentru a analiza recentele evoluții ale economiei românești
Economic duminică, 31 august 2025, 12:20

FMI vine în România pe 3 septembrie pentru a analiza recentele evoluții ale economiei românești

Un comunicat al instituției financiare internaționale precizează că specialiștii vor avea întâlniri cu oficiali din Ministerul de Finanțe,...

FMI vine în România pe 3 septembrie pentru a analiza recentele evoluții ale economiei românești
România va construi cu Rheinmetall cea mai modernă fabrică de pulberi pentru muniţie din lume
Economic miercuri, 27 august 2025, 19:16

România va construi cu Rheinmetall cea mai modernă fabrică de pulberi pentru muniţie din lume

Statul român, împreună cu firma germană Rheinmetall, cel mai mare producător european de armament, va construi în ţara noastră o fabrică de...

România va construi cu Rheinmetall cea mai modernă fabrică de pulberi pentru muniţie din lume
Covasna: măsurile guvernamentale de austeritate lovesc în mediul de afaceri și protejează bugetarii
Economic joi, 21 august 2025, 16:00

Covasna: măsurile guvernamentale de austeritate lovesc în mediul de afaceri și protejează bugetarii

Președintele Camerei de Comerț și Industrie Covasna, Edler Andras, consideră că nu se poate vorbi de o creștere reală a cifrei de afaceri a...

Covasna: măsurile guvernamentale de austeritate lovesc în mediul de afaceri și protejează bugetarii
Economic joi, 21 august 2025, 13:51

Modificări la Pilonul II de pensii

Valoarea sumei pe care o persoană poate să o retragă la începutul perioadei de plată din Pilonul II de pensii s-a majorat de la 25% la 30%, iar...

Modificări la Pilonul II de pensii
Economic marți, 19 august 2025, 18:58

Covasna: Cifra de afaceri a firmelor a crescut în 2024, dar profiturile au scăzut pentru al doilea an consecutiv

Cifra de afaceri a firmelor din judeţul Covasna a crescut în 2024, însă profiturile au înregistrat scăderi pentru al doilea an consecutiv,...

Covasna: Cifra de afaceri a firmelor a crescut în 2024, dar profiturile au scăzut pentru al doilea an consecutiv
Economic marți, 19 august 2025, 13:40

Guvernul va corecta o eroare din buget care punea în pericol organizarea Campionatelor Mondiale de Înot pentru Juniori în România

Ministul de Finanţe, Alexandru Nazare, anunţă că Guvernul va corecta o eroare din buget care punea în pericol organizarea Campionatelor Mondiale...

Guvernul va corecta o eroare din buget care punea în pericol organizarea Campionatelor Mondiale de Înot pentru Juniori în România
Economic miercuri, 13 august 2025, 14:06

Ministrul finanţelor Alexandru Nazare a anunţat un nou sistem de taxare a profitului repatriat de multinaţionale

Ministrul finanţelor, Alexandru Nazare, a anunţat, în conferința de presă de la ora 13,00, un nou sistem de taxare a profitului repatriat de...

Ministrul finanţelor Alexandru Nazare a anunţat un nou sistem de taxare a profitului repatriat de multinaţionale