Ascultă Radio România Târgu Mureș Live

Unde ne ținem economiile?

Unde ne ținem economiile?

Publicat de Corina Muntean, 6 decembrie 2019, 11:07

Deşi au o multitudine de variante de economisire a banilor, există români preferă încă să-și pună bani la saltea pentru a-i face să se înmulţească. Care sunt principalele locuri în care românii îşi pot ţine economiile, avantajele şi dezavantajele fiecăruia şi ce profituri pot aduce unele dintre acestea?

Atunci când oamenii iau decizia de a investi în anumite instrumente, contează foarte mult care este situaţia lor – dacă sunt tineri ori bătrâni, dacă lucrează ori sunt pensionari – şi câţi bani au ca să-i pună deoparte. Dar, indiferent de ciclul economic în care ne aflăm (creştere economică, stagnare, recesiune, criză), este important să începem să economisim şi abia apoi să ne gândim şi la investiţii, consideră Irina Chiţu, analist financiar la FinZoom.ro. Potrivit sursei, când vorbim de economisire, prima regulă este să te plăteşti pe tine primul, mai precis cel puţin 10% din salariu sau venit să direcţionezi automat, către un cont de economii de exemplu. Economisirea se face mai întâi pentru un fond de urgenţă (3-6 salarii) care nu se investeşte niciodată, deoarece este menit să ne ofere protecţie pentru perioade mai grele. Putem apoi trece spre alte obiective financiare, pe termen mediu şi lung – pentru pensie, studiile copiilor, avans pentru o casă etc. Regula de bază este să nu pui toate ouăle în acelaşi coş. Este important să conştientizăm că, orice am face cu banii, un risc tot există într-un fel sau altul.

Cum preferă românii să ţină banii? Oricât ne-ar surprinde, mai există încă o mare parte din ei care preferă bani „la saltea“, din diferite motive: nu au cont bancar, nu au încredere în bănci sau aşa le este cel mai confortabil. Această idee nu este întotdeauna rea, mai ales când economisim cash în valută, în condiţiile deprecierii leului. Dar metoda cea mai uzuală de economisire este depozitul bancar. Cu toate acestea, în ziua de astăzi, depozitele la bănci nu mai sunt profitabile, pentru că nu mai acoperă rata inflaţiei. La o comparaţie pe FinZoom.ro, pentru toate băncile din România, la 10.000 lei depozit la termen de un an, se pot câştiga maximum 360 lei, dar se pot şi pierde 84 lei.

O variantă mult mai bună ar fi titlurile de stat. Anul acesta românii au putut investi în titluri de stat cu valoarea nominală de 1 leu, unde dobânda variază de la 3,5% la 4,5%. Acestea sunt într-adevăr o variantă bună, datorită garanţiei guvernamentale, dar în general cei care contribuie trebuie să aibă sume mai mari şi din cauza lipsei de lichiditate trebuie să se aştepte la faptul că vor sta cu banii respectivi blocaţi, o bucată de vreme. Dincolo de aceste mijloace de plasament apar cele cu grad ridicat de risc dar şi cu posibile dobânzi mult mai mari, cum sunt cele oferite de fondurile de investiţii, cu randament de până la 24,6%, ori cele imobiliare cu randamente anuale de 7 – 8 %.

În ceastă situație, e de reținut că performanţele trecute nu garantează câştigurile viitoare.

Autor: Virgil Natea

Editor: Corina Muntean

Rubrica Buzunare pline este o rubrică de profil economic realizată de Virgil Natea. Ea poate fi ascultată la Radio Tg.Mureș, pe frecvențele de 102,9 FM și 98,9 FM, 94,9 FM-Borsec, de luni până vineri, în emisiunea Pulsul Zilei, la ora 11,40 și, în reluare, în emisiunea Sens unic la ora 16,45.

sursa: www.FinZoom.ro

An agricol dificil pentru producătorii din cartofi din zona Ciucului de Jos
Economic joi, 23 octombrie 2025, 15:00

An agricol dificil pentru producătorii din cartofi din zona Ciucului de Jos

Din cauza secetei, anul agricol este marcat de recolte slabe, preţuri de valorificare mici şi oferte limitate. Specialiștii Direcției Agricole...

An agricol dificil pentru producătorii din cartofi din zona Ciucului de Jos
Harghita: Mai multe primării, pe lista ANAF cu datorii
Economic luni, 20 octombrie 2025, 15:33

Harghita: Mai multe primării, pe lista ANAF cu datorii

Primăriile din judeţul Harghita care au datorii la ANAF sunt dispuse să plătească imediat ce vor avea fonduri, primarii reclamând faptul că se...

Harghita: Mai multe primării, pe lista ANAF cu datorii
Datoria SCJU Târgu Mureş publicată de ANAF provine dintr-un litigiu din 2024
Economic luni, 20 octombrie 2025, 15:30

Datoria SCJU Târgu Mureş publicată de ANAF provine dintr-un litigiu din 2024

Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Târgu Mureş a anunţat, azi, după publicarea de către ANAF a listei cu datornici, că aceasta provine...

Datoria SCJU Târgu Mureş publicată de ANAF provine dintr-un litigiu din 2024
ANAF notifică instituţiile publice să-şi plătească datoriile
Economic vineri, 17 octombrie 2025, 15:42

ANAF notifică instituţiile publice să-şi plătească datoriile

Agenţia Naţională de Administrare Fiscală cere instituţiilor şi autorităţilor publice cu datorii fiscale neachitate până la 31 august...

ANAF notifică instituţiile publice să-şi plătească datoriile
Economic marți, 14 octombrie 2025, 12:15

ANAF a sesizat Parchetul în cazul unei reţele transfrontaliere de evaziune şi spălare de bani

Agenția Națională de Administrare Fiscală anunță că a sesizat Parchetul în cazul unei rețele transfrontaliere de evaziune și spălare de...

ANAF a sesizat Parchetul în cazul unei reţele transfrontaliere de evaziune şi spălare de bani
Economic luni, 13 octombrie 2025, 13:43

INS: Câștigul salarial mediu net a scăzut la 5.387 de lei în luna august

Câștigul salarial mediu net a scăzut la 5.387 de lei în luna august, fiind mai mic 130 de lei față de luna anterioară, conform datelor...

INS: Câștigul salarial mediu net a scăzut la 5.387 de lei în luna august
Economic luni, 13 octombrie 2025, 10:43

Rata anuală a inflației în septembrie a ajuns la 9,88%, potrivit INS

Rata anuală a inflației în septembrie a ajuns la 9,88%, de la 9,85% în august, potrivit datelor publicate astăzi de Institutul Național de...

Rata anuală a inflației în septembrie a ajuns la 9,88%, potrivit INS
Economic vineri, 10 octombrie 2025, 19:00

IMM-urile din județul Mureş pot accesa până la 8 milioane de euro prin Programul Tranziție Justă

Întreprinderile mici şi mijlocii, dar şi microîntreprinderile din judeţul Mureş pot obţine împrumuturi nerambursabile între 300.000 și 8...

IMM-urile din județul Mureş pot accesa până la 8 milioane de euro prin Programul Tranziție Justă