Întreprinderile sociale crează noi locuri de muncă în Regiunea Centru

Un număr de 21 de întreprinderi sociale, care vor crea peste 100 noi de locuri de muncă, vor fi înfiinţate printr-un proiect ce va fi derulat în două regiuni din ţară, Centru şi Muntenia-Sud. Anunțul a fost făcut, vineri, de conducerea Asociaţiei Întreprinzătorilor Mici şi Mijlocii din Judeţul Covasna (ASIMCOV), cu prilejul lansării proiectului în municipiul Sfântu Gheorghe.

Directorul asociaţiei, Vajda Lajos, a declarat că proiectul îşi propune să contribuie la combaterea sărăciei şi la integrarea socio-economică a persoanelor aparţinând grupurilor vulnerabile. Acest lucru se va face prin dezvoltarea competenţelor antreprenoriale şi prin finanţarea unor start-up-uri ce au în vedere atingerea obiectivului general al acestuia. Potrivit acestuia, proiectul va avea o durată de trei ani şi este finanţat cu peste 3 milioane de euro prin Programul Operaţional Capital Uman (POCU) 2014-2020.

Mátyus Enikő, consilier în cadrul proiectului, a precizat că fiecare dintre cele 21 de întreprinderi sociale vor putea beneficia de un sprijin financiar de maximum 100.000 euro şi vor trebui să angajeze câte 5 persoane din categoriile sociale vulnerabile.

Grupul ţintă al proiectului sunt persoanele de peste 18 ani, cu domiciliul ori reşedinţa în Regiunea Centru (judeţele Alba, Braşov, Mureş, Sibiu, Harghita, Covasna) sau în Regiunea Sud-Muntenia (judeţele Argeş, Prahova, Dâmboviţa, Teleorman, Giurgiu, Ialomiţa, Călăraşi).

Sursa: Agerpres

Lasă un răspuns
Adresa ta de email nu va fi publicatã. Câmpurile necesare sunt marcate cu*

VIDEOFM

Acum in emisie

JURNAL MILITAR cu radiomures

Cer acoperit

Vânt: 0 m/s

Cer acoperit -1°C

Vânt: 3 m/s

5°C

Top 30 RTM

  • 1. KATY PERRY – Not the end of the world,

  • 2. SICKOTOY FT MISHA MILLER – Touche,

  • 3. KYLIE MINOGUE – Magic,

  • 4. BLACK EYED PEAS ft. SHAKIRA – Girls like me,

  • 5. ROXEN ft. ALEXANDER RYBAK – Wonderland,

  • 6. SMILEY ft. DELIA – Ne vedem noi,

  • 7. JASON DERULO ft. NUKA – Love not war,

  • 8. AVA MAX – My head & my heart,

  • 9. AVA MAX – Salt,

  • 10. JENNIFER LOPEZ – In the morning,

  • 11. ANDIA – Ce suntem noi,

  • 12. HOLOGRAF ft. K-GULA – Grijile s-au dus,

  • 13. SIA ft. BURNA BOY – Hey boy,

  • 14. LUMINITA ANGHEL ft. NICO – Prietene,

  • 15. PAX PARADISE AUXILLARY – Nisipuri miscatoare,

  • 16. ED SHEERAN – Afterglow,

  • 17. KYGO ft. DONNA SUMMER – Hot stuff,

  • 18. LEONY – Faded love,

  • 19. VOLTAJ – Doar pentru ea,

  • 20. MARIA – Din vina mea,

  • 21. TOM GRENNEN – Little bit of love,

  • 22. ARMIN VAN BURREN ft. DUNCAN LAUREN E – Feel something,

  • 23. IRIS – Subteran,

  • 24. ALEXANDRA UNGUREANU – De n-am fi împreună,

  • 25. THE WEEKND – Save your tears,

  • 26. THE MONTANS ft. EMAA – Insula,

  • 27. D-l GOE – Fata de la radio,

  • 28. DAVID GUETTA ft. SIA – Let’s love,

  • 29. JASON DERULO ft. ADAM LEVINE – Lifestyle,

  • 30. AMI ft. FLORIAN RUS – Regrete,

Sugereazã piesã
= 4.9764RON0.00049
  • usd 0.1175 1 9.99999

  • chf 5.0964 1 0.00729

  • aud 3.0368 1 0.00809

Live Video

Dedica o melodie unei persoane dragi

Completeaza formularul de mai jos,iar dedicatia ta se va auzi in emisiunea
Trimite Dedicatia

Blog

Fără transport local de Înviere, în Mure...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Programul de transport local din cele do...

Salvamont Mureș așteaptă un aflux ridica...

Stan Lucian | Citeste articolul

Specialiștii de la Salvamont Mureș îi sf...

Atenționare privind prezența urșilor la ...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Primăria municipiului Târgu Mureș averti...

Autorităţile sunt mobilizate pe timpul m...

Stan Lucian | Citeste articolul

Litoralul este locul preferat de tineri ...

Parteneri