Guvernul a stabilit ieri principiile pentru un nou sistem de salarizare a angajaţilor de la stat

Persoanele cu aceeaşi funcţie ar urma să primească aceiaşi bani indiferent unde lucrează, iar sporurile ar trebui să fie eliminate astfel.

Atât primul ministru cât şi ministrul Muncii au dat asigurări că veniturile nu vor scădea.

Executivul a discutat şi două ordonaţe privind simplificarea relaţiilor de muncă şi a aprobat cumpărarea a încă 4 milioane de doze de vaccin Pfizer.

A fost, de altfel, o şedinţă cu multe acte normative pe agenda.

Guvernul a adoptat schema de finanţare aprobată de Comisia Europeană pentru a se cumpăra certificatele verzi care vor fi folosite la restructurarea Complexului Energetic Oltenia.

Tot ieri, executivul a adoptat şi modificările la Legea 55, prin care se măresc sancţiunile acordate operatorilor economici care nu respectă restricţiile impuse în perioada pandemiei. De asemenea, miniştrii au analizat în primă lectură două ordonanţe de urgenţă care simplifică relaţiile de muncă prin digitalizare şi debirocratizare.

Premierul Florin Cîţu a anunţat şi adoptarea unui memorandum pentru cumpărarea de noi doze de vaccin.

În acelaşi timp, era foarte important să aprobăm memorandumul care stă la baza semnării celui de-al patrulea formular de comandă de vaccin împotriva COVID-19 pentru o cantitate de 4, 2 milioane de doze opţionale de vaccin împotriva COVID-19 produs de compania BioNTech. Prin acest memorandum, 300.000 de doze vin mai repede în România. Ele sunt doze care vin deja din trimestrul doi al anului 2021.

Un alt memorandum adoptat de guvern este cel care stabileşte principiile care vor sta la baza recalculării salariilor din domeniul bugetar, iar ministerele au 30 de zile pentru a transmite propunerile privind politica de salarizare în domeniile lor. Într-un an, şi-a propus guvernul să elaboreze noua lege a salarizării bugetare, pe care o va trimite în parlament.#

Sursa: RRA

VIDEOFM

Acum in emisie

BUNĂ DIMINEAŢA, TRANSILVANIA! cu radiomures

Cer acoperit

Vânt: 0 m/s

Cer acoperit -1°C

Vânt: 3 m/s

5°C

Top 30 RTM

  • 1. KATY PERRY – Not the end of the world,

  • 2. SICKOTOY FT MISHA MILLER – Touche,

  • 3. KYLIE MINOGUE – Magic,

  • 4. BLACK EYED PEAS ft. SHAKIRA – Girls like me,

  • 5. ROXEN ft. ALEXANDER RYBAK – Wonderland,

  • 6. SMILEY ft. DELIA – Ne vedem noi,

  • 7. JASON DERULO ft. NUKA – Love not war,

  • 8. AVA MAX – My head & my heart,

  • 9. AVA MAX – Salt,

  • 10. JENNIFER LOPEZ – In the morning,

  • 11. ANDIA – Ce suntem noi,

  • 12. HOLOGRAF ft. K-GULA – Grijile s-au dus,

  • 13. SIA ft. BURNA BOY – Hey boy,

  • 14. LUMINITA ANGHEL ft. NICO – Prietene,

  • 15. PAX PARADISE AUXILLARY – Nisipuri miscatoare,

  • 16. ED SHEERAN – Afterglow,

  • 17. KYGO ft. DONNA SUMMER – Hot stuff,

  • 18. LEONY – Faded love,

  • 19. VOLTAJ – Doar pentru ea,

  • 20. MARIA – Din vina mea,

  • 21. TOM GRENNEN – Little bit of love,

  • 22. ARMIN VAN BURREN ft. DUNCAN LAUREN E – Feel something,

  • 23. IRIS – Subteran,

  • 24. ALEXANDRA UNGUREANU – De n-am fi împreună,

  • 25. THE WEEKND – Save your tears,

  • 26. THE MONTANS ft. EMAA – Insula,

  • 27. D-l GOE – Fata de la radio,

  • 28. DAVID GUETTA ft. SIA – Let’s love,

  • 29. JASON DERULO ft. ADAM LEVINE – Lifestyle,

  • 30. AMI ft. FLORIAN RUS – Regrete,

Sugereazã piesã
= 4.9765RON0.00019
  • usd 0.1171 1 9.99999

  • chf 5.0832 1 -0.0011

  • aud 3.0320 1 0.00369

Live Video

Dedica o melodie unei persoane dragi

Completeaza formularul de mai jos,iar dedicatia ta se va auzi in emisiunea
Trimite Dedicatia

Blog

Poşta Română a început azi distribuirea ...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Poşta Română a început de astăzi distrib...

Atenționare privind prezența urșilor la ...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Primăria municipiului Târgu Mureș averti...

Proiect privind noi facilități medicale ...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Un proiect de lege prin care se asigură ...

Circulație îngreunată pe DN 1, în zona P...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul Ge...

Parteneri