Județul Mureș are un minus bugetar de peste 50 de milioane de lei la protecția socială

Această sumă, care reprezintă circa o treime din cheltuielile totale ale Consiliului Județean, este solicitată Guvernului la rectificarea bugetară ce urmează să aibă loc zilele următoare.

În județul Mureș, în sistemul public de protecție socială există 3.000 de persoane, necesarul de buget anual al Consiliului Județean fiind de circa 140 de milioane de lei.

Președintele CJ Mureș, Peter Ferenc:

La echilibrare am primit cu peste 50 de milioane de lei mai puțin anul acesta față de anul trecut. Județul Mureș acoperă o gamă largă de servicii sociale, cu costuri foarte mari, de aproape 140 de milioane. Cerem Guvernului ca la rectificarea bugetului să fie acoperit tot necesarul de sume, atât la sistemul de protecție a copilului, pentru centre cu persoane cu handicap cât și finanțarea căminelor pentru vârstnici. Noi, pentru acoperirea acestor servicii am cerut 55 de milioane de lei.

În plus, județul Mureș ar avea nevoie de peste 4 milioane de euro pentru reamenajarea centrelor sociale din județ care nu pot găzdui, conform legislației europene, mai mult de 50 de persoane. Potrivit președintelui CJ, Peter Ferenc, doar centrele de recuperare pentru persoane adulte de la Brâncovenești sau Călugăreni au fiecare aproximativ 300 de rezidenți.

Uniunea Naţională a Consiliilor Judeţene din România a solicitat, săptămâna trecută, premierului Florin Cîţu, ca rectificarea bugetară să nu afecteze finanţarea sistemului public de protecţie socială, la nivel naţional fiind necesară o suplimentare de aproximativ 1,3 miliarde de lei.

Președintele UNCJR, Adrian Veștea, care este și președintele CJ Brașov, a stabilit, împreună cu colegii din celelalte județe, că necesarul ar fi de 1,3 miliarde de lei pentru cei aproximativ 150.000 de copii, bătrâni și persoane cu handicap:

Avem o solicitare de 3,4 miliarde de lei, din care pentru protecția copilului 667 de milioane, pentru susținerea centrelor de asistență socială și a persoanelor cu handicap, 522 de milioane, iar pentru susținerea căminelor pentru persoanele vârstnice, 90 de milioane. Toate aceste sume sunt necesare fiindcă am pornit cu un deficit bugetar. Mai mult decât atâta, în această perioadă de pandemie au apărut o serie de drepturi salariale pentru persoanele care lucrează în aceste centre, de asemenea materiale de protecție care a fost obligatoriu a le cumpăra, și fără aceste sume, multe din  centrele de asistență socială vor fi puse într-o situașie critică.  

Președintele Uniunii Naţionale a Consiliilor Judeţene din România a subliniat că toate Consiliile județene își doresc să funcționeze fără sincope până la finele acestui an, și cer Guvernului să asigure atât cheltuielile de funcționare cât și cele cu personalul, care a avut mult de suferit în ultimul an.

Pentru a compensa eventualele lipsuri financiare, consiliile județene vor recurge la reduceri de la alte capitole bugetare, a dat asigurări  Adrian Veștea.

Valeriu Russu

VIDEOFM

Acum in emisie

BUCURIA DE A FI cu Emanuela Aranyos

Cer acoperit

Vânt: 0 m/s

Cer acoperit -1°C

Vânt: 3 m/s

5°C

Top 30 RTM

  • 1. KATY PERRY – Not the end of the world,

  • 2. SICKOTOY FT MISHA MILLER – Touche,

  • 3. KYLIE MINOGUE – Magic,

  • 4. BLACK EYED PEAS ft. SHAKIRA – Girls like me,

  • 5. ROXEN ft. ALEXANDER RYBAK – Wonderland,

  • 6. SMILEY ft. DELIA – Ne vedem noi,

  • 7. JASON DERULO ft. NUKA – Love not war,

  • 8. AVA MAX – My head & my heart,

  • 9. AVA MAX – Salt,

  • 10. JENNIFER LOPEZ – In the morning,

  • 11. ANDIA – Ce suntem noi,

  • 12. HOLOGRAF ft. K-GULA – Grijile s-au dus,

  • 13. SIA ft. BURNA BOY – Hey boy,

  • 14. LUMINITA ANGHEL ft. NICO – Prietene,

  • 15. PAX PARADISE AUXILLARY – Nisipuri miscatoare,

  • 16. ED SHEERAN – Afterglow,

  • 17. KYGO ft. DONNA SUMMER – Hot stuff,

  • 18. LEONY – Faded love,

  • 19. VOLTAJ – Doar pentru ea,

  • 20. MARIA – Din vina mea,

  • 21. TOM GRENNEN – Little bit of love,

  • 22. ARMIN VAN BURREN ft. DUNCAN LAUREN E – Feel something,

  • 23. IRIS – Subteran,

  • 24. ALEXANDRA UNGUREANU – De n-am fi împreună,

  • 25. THE WEEKND – Save your tears,

  • 26. THE MONTANS ft. EMAA – Insula,

  • 27. D-l GOE – Fata de la radio,

  • 28. DAVID GUETTA ft. SIA – Let’s love,

  • 29. JASON DERULO ft. ADAM LEVINE – Lifestyle,

  • 30. AMI ft. FLORIAN RUS – Regrete,

Sugereazã piesã
= 4.9765RON0.00019
  • usd 0.1171 1 9.99999

  • chf 5.0832 1 -0.0011

  • aud 3.0320 1 0.00369

Live Video

Dedica o melodie unei persoane dragi

Completeaza formularul de mai jos,iar dedicatia ta se va auzi in emisiunea
Trimite Dedicatia

Blog

Creştinii ortodocși şi greco-catolici vo...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Creştinii ortodocși şi greco-catolici ce...

Prima ediţie din 2024 Re: Imagine Braşov

Rotar Mirela | Citeste articolul

Pe parcursul anului 2023, Muzeul de Artă...

Proiect privind noi facilități medicale ...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Un proiect de lege prin care se asigură ...

Focar de rujeolă la Sf. Gheorghe. Echipe...

APETRI MARGARETA | Citeste articolul

Epidemia de rujeolă a luat avânt anul ac...

Urmărire în trafic pe străzile din staţi...

VIRGIL NATEA | Citeste articolul

Potrivit Inspectoratului Judeţean de Jan...

Incendiu forestier în Lăpuşna-Ibăneşti

Rotar Mirela | Citeste articolul

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă...

Aproape 1,8 milioane de români îşi sărbă...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Potrivit Direcţiei pentru Evidenţa Pers...

Parteneri