Șomajul în județul Mureș este în ușoară scădere

În județul Mureș sunt înregistrați aproximativ 5.600 de șomeri, număr în scădere față de luna august.

Și rata șomajului este mai mică, spune directorul AJOFM Mureș, Gheorghe Ștef, datorită angajărilor realizate în ultima perioadă:

A scăzut puțin numărul persoanelor aflate în căutarea unui loc de muncă, de la 5.890, la 5.600. Aceasta se datorează și faptului că au apărut foarte multe locuri de muncă vacante și avem o colaborare foarte bună cu agenții economici, care își anunță locurile de muncă. Vara au fost foarte mulți absolvenți care au fost luați în evidență și și de aici a crescut și numărul șomerilor.

Șomerii sunt interesați și de cursurile oferite de AJOFM, mai ales că astfel au șanse mai multe să își găsească un nou loc de muncă.

Revine Gheorghe Ștef:

Am avut în primele luni 25 de cursuri, în cadrul cărora au fost cuprinse în jur de 420 de persoane. Cele mai căutate cursuri au fost cele de coafură, frizerie și comerț.

Peste 45% dintre șomerii înregistrați au studii primare, urmați de cei cu studii gimnaziale, liceale, studii profesionale. Cei cu studii superioare reprezintă aproape 5% din totalul șomerilor.

Raluca Creț

VIDEOFM

Acum in emisie

SENS UNIC cu

Cer acoperit

Vânt: 0 m/s

Cer acoperit -1°C

Vânt: 3 m/s

5°C

Top 30 RTM

  • 1. KATY PERRY – Not the end of the world,

  • 2. SICKOTOY FT MISHA MILLER – Touche,

  • 3. KYLIE MINOGUE – Magic,

  • 4. BLACK EYED PEAS ft. SHAKIRA – Girls like me,

  • 5. ROXEN ft. ALEXANDER RYBAK – Wonderland,

  • 6. SMILEY ft. DELIA – Ne vedem noi,

  • 7. JASON DERULO ft. NUKA – Love not war,

  • 8. AVA MAX – My head & my heart,

  • 9. AVA MAX – Salt,

  • 10. JENNIFER LOPEZ – In the morning,

  • 11. ANDIA – Ce suntem noi,

  • 12. HOLOGRAF ft. K-GULA – Grijile s-au dus,

  • 13. SIA ft. BURNA BOY – Hey boy,

  • 14. LUMINITA ANGHEL ft. NICO – Prietene,

  • 15. PAX PARADISE AUXILLARY – Nisipuri miscatoare,

  • 16. ED SHEERAN – Afterglow,

  • 17. KYGO ft. DONNA SUMMER – Hot stuff,

  • 18. LEONY – Faded love,

  • 19. VOLTAJ – Doar pentru ea,

  • 20. MARIA – Din vina mea,

  • 21. TOM GRENNEN – Little bit of love,

  • 22. ARMIN VAN BURREN ft. DUNCAN LAUREN E – Feel something,

  • 23. IRIS – Subteran,

  • 24. ALEXANDRA UNGUREANU – De n-am fi împreună,

  • 25. THE WEEKND – Save your tears,

  • 26. THE MONTANS ft. EMAA – Insula,

  • 27. D-l GOE – Fata de la radio,

  • 28. DAVID GUETTA ft. SIA – Let’s love,

  • 29. JASON DERULO ft. ADAM LEVINE – Lifestyle,

  • 30. AMI ft. FLORIAN RUS – Regrete,

Sugereazã piesã
= 4.9757RON-0.0007
  • usd 0.1177 1 0.00020

  • chf 5.0905 1 -0.0059

  • aud 3.0498 1 0.013

Live Video

Dedica o melodie unei persoane dragi

Completeaza formularul de mai jos,iar dedicatia ta se va auzi in emisiunea
Trimite Dedicatia

Blog

Mișcarea e cel mai bun remediu după mese...

APETRI MARGARETA | Citeste articolul

Mersul pe jos, urcatul scărilor, antrena...

Salvamont Mureș așteaptă un aflux ridica...

Stan Lucian | Citeste articolul

Specialiștii de la Salvamont Mureș îi sf...

Atenționare privind prezența urșilor la ...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Primăria municipiului Târgu Mureș averti...

Péter Ferenc, candidatul UDMR la CJ Mure...

Stan Lucian | Citeste articolul

Preşedintele Consiliului Judeţean Mureş,...

Parteneri