Producătorii şi furnizorii de energie şi gaze din România le cer autorităţilor să elimine plafonarea preţurilor

Producătorii şi furnizorii de energie şi gaze din România le cer autorităţilor să elimine plafonarea preţurilor şi să ia alte decizii pentru a reduce facturile consumatorilor în această iarnă.

Ei recomandă, de exemplu, reducerea impozitării sau compensarea facturilor pentru o perioadă limitată.

Plafonarea e considerată o măsură care influenţează negativ piaţa, deja aflată în situaţie de criză, iar efectele vor fi plătite inclusiv de consumatorul final.

Mai mult, ei spun că nici Comisia Europeană nu recomandă o astfel de soluţie. Directorul Executiv al Federaţiei Patronale de Petrol şi Gaze, Cătălin Niță:

De regulă, aceste măsuri cam au un recul şi reculul acela, de regulă, e plătit într-o formă sau alta tot de consumatorul final. Nu mă refer neapărat că le plăteşte în tarife, dar mă refer că îl va plăti prin taxele şi impozitele pe care le va solicita statul ca să întregească bugetul din care a compensat aceste măsuri, chiar şi temporare, chiar şi pentru 6 luni.

Sursa: RRA

VIDEOFM

Acum in emisie

SMILE RADIO cu amaris

Cer acoperit

Vânt: 0 m/s

Cer acoperit -1°C

Vânt: 3 m/s

5°C

Top 30 RTM

  • 1. KATY PERRY – Not the end of the world,

  • 2. SICKOTOY FT MISHA MILLER – Touche,

  • 3. KYLIE MINOGUE – Magic,

  • 4. BLACK EYED PEAS ft. SHAKIRA – Girls like me,

  • 5. ROXEN ft. ALEXANDER RYBAK – Wonderland,

  • 6. SMILEY ft. DELIA – Ne vedem noi,

  • 7. JASON DERULO ft. NUKA – Love not war,

  • 8. AVA MAX – My head & my heart,

  • 9. AVA MAX – Salt,

  • 10. JENNIFER LOPEZ – In the morning,

  • 11. ANDIA – Ce suntem noi,

  • 12. HOLOGRAF ft. K-GULA – Grijile s-au dus,

  • 13. SIA ft. BURNA BOY – Hey boy,

  • 14. LUMINITA ANGHEL ft. NICO – Prietene,

  • 15. PAX PARADISE AUXILLARY – Nisipuri miscatoare,

  • 16. ED SHEERAN – Afterglow,

  • 17. KYGO ft. DONNA SUMMER – Hot stuff,

  • 18. LEONY – Faded love,

  • 19. VOLTAJ – Doar pentru ea,

  • 20. MARIA – Din vina mea,

  • 21. TOM GRENNEN – Little bit of love,

  • 22. ARMIN VAN BURREN ft. DUNCAN LAUREN E – Feel something,

  • 23. IRIS – Subteran,

  • 24. ALEXANDRA UNGUREANU – De n-am fi împreună,

  • 25. THE WEEKND – Save your tears,

  • 26. THE MONTANS ft. EMAA – Insula,

  • 27. D-l GOE – Fata de la radio,

  • 28. DAVID GUETTA ft. SIA – Let’s love,

  • 29. JASON DERULO ft. ADAM LEVINE – Lifestyle,

  • 30. AMI ft. FLORIAN RUS – Regrete,

Sugereazã piesã
= 4.9764RON0.00049
  • usd 0.1175 1 9.99999

  • chf 5.0964 1 0.00729

  • aud 3.0368 1 0.00809

Live Video

Dedica o melodie unei persoane dragi

Completeaza formularul de mai jos,iar dedicatia ta se va auzi in emisiunea
Trimite Dedicatia

Blog

Fără transport local de Înviere, în Mure...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Programul de transport local din cele do...

Salvamont Mureș așteaptă un aflux ridica...

Stan Lucian | Citeste articolul

Specialiștii de la Salvamont Mureș îi sf...

Atenționare privind prezența urșilor la ...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Primăria municipiului Târgu Mureș averti...

Unirea Ungheni, egal la Bistrița

Stan Lucian | Citeste articolul

În cea de-a 6-a etapă a fazei play-off d...

Parteneri