Ascultă Radio România Târgu Mureș Live

Investiții străine directe

Investiții străine directe

Publicat de Corina Muntean, 27 octombrie 2021, 08:32 / actualizat: 29 octombrie 2021, 8:34

Din 1990 și până acum, străinii au investit în economia românească 91 de miliarde de euro. Acești bani sunt numiți în statistici investiții străine directe (ISD). Dar atractivitatea României este extrem de scăzută din acest punct de vedere, iar investițiile crează decalaje regionale.
În ultimii 10 ani, stocul de investiții străine din România s-a dublat până la 91 de miliarde de euro. Ceea ce înseamnă că firmele străine și-au crescut foarte rapid expunerea aici și au ajuns să poziționeze țara noastră în aceeași grupă cu țările central-europene, arată o analiză economică realizată de expertul Petrișor Peiu pentru Spotmedia. Ca pondere în total, investițiile străine au ajuns să reprezinte 41,6% din PIB, procentaj comparabil cu cel al Poloniei (42, 2% din PIB). Totuși, este destul de puțin.

Media statelor din Uniunea Europeană se situează la peste 75% din PIB, iar media la nivel global la peste 50%. Practic, fiecărui român îi revin, circa 4.700 de euro din totalul investițiilor străine directe (ISD). Din păcate – spune expertul Petrișor Peiu – atractivitatea României pentru banii străinilor este a doua cea mai redusă din Estul Uniunii Europene, mult sub media Uniunii și chiar sub media globală. Cât privește totalul investițiilor străine de la noi, 29 din fiecare 100 euro au ajuns în industria prelucrătoare, câte 17 din fiecare sută în comerț și imobiliare, câte 6,5 euro din fiecare sută în energie și câte 12 euro din fiecare 100 în bănci și asigurări. Locul în care acești bani s-au dus au generat, în cea mai mare parte, o țară disproporționată și inegală, atrage atenția expertul. 62 din fiecare sută de euro investită de străini au ajuns în București-Ilfov, unde au contribuit la supra-dezvoltarea unei regiuni situate peste media europeană, dar unde locuiește doar unul din șase români.

La polul opus, un sfert din populația țării, regiunea de Nord-Est, adică Moldova, a primit mai puțin de 2 euro din fiecare 100 de euro investiții la nivel național. Aceste discrepanțe în dispersia geografică a investițiilor explică multe din decalajele de dezvoltare, de nivel de trai și de putere de cumpărare dintre regiunile țării. Bucureștiul are aproape 49 de miliarde de euro investiții străine, Ilfov aproape 6 miliarde de euro, Timișul 4,6 miliarde de euro, Brașov 2,7 miliarde de euro, Cluj 2,1 miliarde de euro, Prahova 2,6 miliarde de euro, Mureș, Sibiu și Constanța câte 1,8 miliarde de euro.

În schimb Iașiului îi revin abia 505 milioane de euro. Harghita și Covasna împreună au 500 de milioane de euro, iar Vaslui doar 58 de milioane de euro. Un sfert din bani vin din Germania și Austria și încă 15% din Franța și Italia. Statele Unite, cel mai strategic dintre partenerii strategici este abia al cincilea investitor, cu aproximativ 5,5% din investițiile străine. Cei 91 de miliarde de euro investiții străine susțin un sfert din locurile de muncă din țară, angajând 1,25 milioane de salariați.

Dacă am privi cei 91 de miliarde de euro ca o investiție, rata anuală a profitului net (vreo 7%), rezultată din venituri de 6,8 miliarde de euro realizate de străini ca urmare a acestor investiții, indică o recuperare a investiției cam în 13-14 ani. Iată o explicați pentru care străinii cu bani ne cam ocolesc.

Autor: Virgil Natea

Editor: Corina Muntean

Rubrica Buzunare pline este o rubrică de profil economic realizată de Virgil Natea. Ea poate fi ascultată la Radio Tg.Mureș, pe frecvențele de 102,9 FM și 98,9 FM, de luni până vineri, în emisiunea Pulsul Zilei, la ora 11,40 și, în reluare, în emisiunea Sens unic la ora 16,45.

An agricol dificil pentru producătorii din cartofi din zona Ciucului de Jos
Economic joi, 23 octombrie 2025, 15:00

An agricol dificil pentru producătorii din cartofi din zona Ciucului de Jos

Din cauza secetei, anul agricol este marcat de recolte slabe, preţuri de valorificare mici şi oferte limitate. Specialiștii Direcției Agricole...

An agricol dificil pentru producătorii din cartofi din zona Ciucului de Jos
Harghita: Mai multe primării, pe lista ANAF cu datorii
Economic luni, 20 octombrie 2025, 15:33

Harghita: Mai multe primării, pe lista ANAF cu datorii

Primăriile din judeţul Harghita care au datorii la ANAF sunt dispuse să plătească imediat ce vor avea fonduri, primarii reclamând faptul că se...

Harghita: Mai multe primării, pe lista ANAF cu datorii
Datoria SCJU Târgu Mureş publicată de ANAF provine dintr-un litigiu din 2024
Economic luni, 20 octombrie 2025, 15:30

Datoria SCJU Târgu Mureş publicată de ANAF provine dintr-un litigiu din 2024

Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Târgu Mureş a anunţat, azi, după publicarea de către ANAF a listei cu datornici, că aceasta provine...

Datoria SCJU Târgu Mureş publicată de ANAF provine dintr-un litigiu din 2024
ANAF notifică instituţiile publice să-şi plătească datoriile
Economic vineri, 17 octombrie 2025, 15:42

ANAF notifică instituţiile publice să-şi plătească datoriile

Agenţia Naţională de Administrare Fiscală cere instituţiilor şi autorităţilor publice cu datorii fiscale neachitate până la 31 august...

ANAF notifică instituţiile publice să-şi plătească datoriile
Economic marți, 14 octombrie 2025, 12:15

ANAF a sesizat Parchetul în cazul unei reţele transfrontaliere de evaziune şi spălare de bani

Agenția Națională de Administrare Fiscală anunță că a sesizat Parchetul în cazul unei rețele transfrontaliere de evaziune și spălare de...

ANAF a sesizat Parchetul în cazul unei reţele transfrontaliere de evaziune şi spălare de bani
Economic luni, 13 octombrie 2025, 13:43

INS: Câștigul salarial mediu net a scăzut la 5.387 de lei în luna august

Câștigul salarial mediu net a scăzut la 5.387 de lei în luna august, fiind mai mic 130 de lei față de luna anterioară, conform datelor...

INS: Câștigul salarial mediu net a scăzut la 5.387 de lei în luna august
Economic luni, 13 octombrie 2025, 10:43

Rata anuală a inflației în septembrie a ajuns la 9,88%, potrivit INS

Rata anuală a inflației în septembrie a ajuns la 9,88%, de la 9,85% în august, potrivit datelor publicate astăzi de Institutul Național de...

Rata anuală a inflației în septembrie a ajuns la 9,88%, potrivit INS
Economic vineri, 10 octombrie 2025, 19:00

IMM-urile din județul Mureş pot accesa până la 8 milioane de euro prin Programul Tranziție Justă

Întreprinderile mici şi mijlocii, dar şi microîntreprinderile din judeţul Mureş pot obţine împrumuturi nerambursabile între 300.000 și 8...

IMM-urile din județul Mureş pot accesa până la 8 milioane de euro prin Programul Tranziție Justă