A doua rectificare bugetară din acest an a fost aprobată în ședința de guvern

A doua rectificare bugetară din acest an a fost aprobată astăzi, în ședința de guvern, pentru ca plata pensiilor și a salariilor să nu fie întârziată în decembrie.

Bugetul asigurărilor sociale de stat a primit bani în plus pentru a plăti pensiile și pentru salariile din zona asistenței sociale.

Deficitul nu va depăşi ţinta de 7,13% din Produsul Intern Brut – a anunţat ministrul Finanţelor, Adrian Câciu:

Am prevăzut 150 de milioane de lei pentru plata despăgubirilor acordate persoanelor ale căror animale au fost afectate în contextul evoluţiei pestei porcine africane. Am prevăzut banii la Ministerul Sănătăţii şi atât pentru salarii restante, dar mai ales pentru plata cheltuielilor sanitare, pentru deconturile întârziate, pentru tot ce înseamnă programele naţionale de sănătate până la final de an sunt asiguraţi. De asemenea, la partea de Ministerul Muncii am alocat, dincolo de partea de transfer pentru pensii, tot ce înseamnă finanţarea pentru consumatorul vulnerabil şi celelalte legi care necesitau şi finanţare, legi care au apărut adoptate după rectificarea întâi.

Banii au fost luați de la Ministerele Agriculturii și Transporturilor.

Sursa: RRA

VIDEOFM

Acum in emisie

Music RTM cu radiomures

Cer acoperit

Vânt: 0 m/s

Cer acoperit -1°C

Vânt: 3 m/s

5°C

Top 30 RTM

  • 1. KATY PERRY – Not the end of the world,

  • 2. SICKOTOY FT MISHA MILLER – Touche,

  • 3. KYLIE MINOGUE – Magic,

  • 4. BLACK EYED PEAS ft. SHAKIRA – Girls like me,

  • 5. ROXEN ft. ALEXANDER RYBAK – Wonderland,

  • 6. SMILEY ft. DELIA – Ne vedem noi,

  • 7. JASON DERULO ft. NUKA – Love not war,

  • 8. AVA MAX – My head & my heart,

  • 9. AVA MAX – Salt,

  • 10. JENNIFER LOPEZ – In the morning,

  • 11. ANDIA – Ce suntem noi,

  • 12. HOLOGRAF ft. K-GULA – Grijile s-au dus,

  • 13. SIA ft. BURNA BOY – Hey boy,

  • 14. LUMINITA ANGHEL ft. NICO – Prietene,

  • 15. PAX PARADISE AUXILLARY – Nisipuri miscatoare,

  • 16. ED SHEERAN – Afterglow,

  • 17. KYGO ft. DONNA SUMMER – Hot stuff,

  • 18. LEONY – Faded love,

  • 19. VOLTAJ – Doar pentru ea,

  • 20. MARIA – Din vina mea,

  • 21. TOM GRENNEN – Little bit of love,

  • 22. ARMIN VAN BURREN ft. DUNCAN LAUREN E – Feel something,

  • 23. IRIS – Subteran,

  • 24. ALEXANDRA UNGUREANU – De n-am fi împreună,

  • 25. THE WEEKND – Save your tears,

  • 26. THE MONTANS ft. EMAA – Insula,

  • 27. D-l GOE – Fata de la radio,

  • 28. DAVID GUETTA ft. SIA – Let’s love,

  • 29. JASON DERULO ft. ADAM LEVINE – Lifestyle,

  • 30. AMI ft. FLORIAN RUS – Regrete,

Sugereazã piesã
= 4.9764RON0.00049
  • usd 0.1175 1 9.99999

  • chf 5.0964 1 0.00729

  • aud 3.0368 1 0.00809

Live Video

Dedica o melodie unei persoane dragi

Completeaza formularul de mai jos,iar dedicatia ta se va auzi in emisiunea
Trimite Dedicatia

Blog

Creştinii ortodocşi şi greco catolici su...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Este ziua în care ne amintim de Cina cea...

De 1 și 2 mai, centrul orașului Tg. Mure...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Mai multe evenimente vor fi organizate î...

Atenționare privind prezența urșilor la ...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Primăria municipiului Târgu Mureș averti...

Medicii atrag atenția că digestia va fi ...

Stan Lucian | Citeste articolul

Sunt ultimele zile în care piețele și ma...

Parteneri