În acest sfârșit de săptămână festivalul Musica Barcensis propune două concerte, la Râșnov și Prejmer, ce vor purta amprenta duetelor instrumentale

Astăzi de la ora 18:00, Biserica Evanghelică Râșnov va găzdui concertul de orgă și flaut susținut de Ilse Maria Reich (Landshut, Germania) și Jürgen Reich (Bucureşti). Cei doi muzicieni protagonişti, mamă şi fiu, au pregătit un program construit în jurul pasiunii pe care familia Reich o nutreşte pentru creaţia muzicală a lui Johann Sebastian Bach. Piesele pentru orgă solo şi flaut solo alternează cu duetele, în compoziţii de Mozart, Mendelssohn-Bartholdy, Debussy, precum și ale unor compozitori transilvăneni ca braşoveanul Valentin Greff-Bakfark şi sibianul Gabriel Reilich. Biletul de intrare este 4 lei și se poate procura la intrarea în biserică.

Mâine, 11 august, de la ora 17:00, cei prezenți în Biserica fortificată Prejmer vor avea ocazia de a se delecta, în premieră pentru festivalul Diletto Musicale, cu eleganța și delicatețea harpei celtice îmbinată cu sensibilitatea și cantabilitatea violoncelului. Duo Cell’Arpa din București, format din Roxana Moișanu (harpă) și Mladen Spasinovici (violoncel), va interpreta aranjamete proprii după compoziții consacrate ale unor compozitori precum Praetorius, Purcell, Bach, Händel, Gluck, Schubert sau Rachmaninoff. Intrarea la acest concert este liberă, publicul fiind invitat la final să facă o donație pentru sprijinirea acțiunilor culturale viitoare.

 

Vali Blajovan

 

 

Sursa: newsbv.ro

Lasă un răspuns
Adresa ta de email nu va fi publicatã. Câmpurile necesare sunt marcate cu*

VIDEOFM

Acum in emisie

BUCURIA DE A FI cu Emanuela Aranyos

Cer acoperit

Vânt: 0 m/s

Cer acoperit -1°C

Vânt: 3 m/s

5°C

Top 30 RTM

  • 1. KATY PERRY – Not the end of the world,

  • 2. SICKOTOY FT MISHA MILLER – Touche,

  • 3. KYLIE MINOGUE – Magic,

  • 4. BLACK EYED PEAS ft. SHAKIRA – Girls like me,

  • 5. ROXEN ft. ALEXANDER RYBAK – Wonderland,

  • 6. SMILEY ft. DELIA – Ne vedem noi,

  • 7. JASON DERULO ft. NUKA – Love not war,

  • 8. AVA MAX – My head & my heart,

  • 9. AVA MAX – Salt,

  • 10. JENNIFER LOPEZ – In the morning,

  • 11. ANDIA – Ce suntem noi,

  • 12. HOLOGRAF ft. K-GULA – Grijile s-au dus,

  • 13. SIA ft. BURNA BOY – Hey boy,

  • 14. LUMINITA ANGHEL ft. NICO – Prietene,

  • 15. PAX PARADISE AUXILLARY – Nisipuri miscatoare,

  • 16. ED SHEERAN – Afterglow,

  • 17. KYGO ft. DONNA SUMMER – Hot stuff,

  • 18. LEONY – Faded love,

  • 19. VOLTAJ – Doar pentru ea,

  • 20. MARIA – Din vina mea,

  • 21. TOM GRENNEN – Little bit of love,

  • 22. ARMIN VAN BURREN ft. DUNCAN LAUREN E – Feel something,

  • 23. IRIS – Subteran,

  • 24. ALEXANDRA UNGUREANU – De n-am fi împreună,

  • 25. THE WEEKND – Save your tears,

  • 26. THE MONTANS ft. EMAA – Insula,

  • 27. D-l GOE – Fata de la radio,

  • 28. DAVID GUETTA ft. SIA – Let’s love,

  • 29. JASON DERULO ft. ADAM LEVINE – Lifestyle,

  • 30. AMI ft. FLORIAN RUS – Regrete,

Sugereazã piesã
= 4.9751RON-0.0004
  • usd 0.1164 1 0.00030

  • chf 5.0460 1 -0.0272

  • aud 3.0532 1 -0.0037

Live Video

Dedica o melodie unei persoane dragi

Completeaza formularul de mai jos,iar dedicatia ta se va auzi in emisiunea
Trimite Dedicatia

Blog

Stomatologii acuză că nu pot procura ant...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Colegiul Medicilor Stomatologi din Român...

Inundată de ape de inflitrație din pârâu...

Rotar Mirela | Citeste articolul

În urma precipitațiilor abundente de lun...

Screening pentru cancerul de piele, la T...

Rotar Mirela | Citeste articolul

De mâine se pot face programări pentru u...

Urșii de la Platoul Cornești din Târgu M...

Stan Lucian | Citeste articolul

Deabia astăzi urmează să ajungă la autor...

ALEGERI LOCALE 2024 | Infrastructura de ...

Stan Lucian | Citeste articolul

Potrivit președintelui Consiliului Județ...

Parteneri