Ascultă Radio România Târgu Mureș Live

Turismul a suferit o lovitură dură în 2020 ca urmare a carantinei şi restricţiilor de călătorie destinate limitării răspândirii virusului COVID-19

Turismul a suferit o lovitură dură în 2020 ca urmare a carantinei şi restricţiilor de călătorie destinate limitării răspândirii virusului COVID-19
Foto: Foto: Radio Târgu Mureș / Corina Muntean

Publicat de Corina Muntean, 26 ianuarie 2022, 10:46

Turismul a suferit o lovitură dură în 2020 ca urmare a carantinei şi restricţiilor de călătorie destinate limitării răspândirii virusului COVID-19, care a obligat oamenii din întreaga lume să îşi limiteze activitatea şi să își piardă mijloacele de trai. Turismul internaţional şi-a revenit uşor în 2021, dar rămâne cu mult sub nivelul din 2019.

Industria mondială a turismului a crescut foarte puţin anul trecut comparativ cu 2020, toţi indicatorii fiind cu mult sub nivelul la care erau înaintea pandemiei. Urmărind acest trend, două treimi din profesioniştii din industrie nu se aşteaptă la o revenire completă înainte de 2024 şi chiar mai târziu, a anunţat Organizaţia Mondială a Turismului (UNWTO). Creşterea ratelor de vaccinare şi relaxarea restricţiilor de călătorie au permis o mică revenire în a doua jumătate a lui 2021, arată raportul organizației, însă răspândirea variantei Omicron în luna decembrie a declanşat o nouă scădere atât a rezervărilor de călătorie cât şi a optimismului în rândul industriei.

Ca atare, ritmul revenirii rămâne unul lent şi inegal între regiunile lumii din cauza unor grade diferite de restricţii de mobilitate, rate de vaccinare şi încrederea călătorilor. Pe regiuni, Europa Sud şi Mediteraneeană, America Centrală şi Caraibele au înregistrat cele mai mari creşteri ale sosirilor de turişti comparativ cu 2020. Cu toate acestea, sosirile sunt în continuare cu 54%, respectiv 56% şi 37% sub cifrele din 2019. Pe de altă parte, numărul de turişti în Orientul Mijlociu şi Asia Pacific a continuat să scadă în 2021.

Produsul Intern Brut al turismului mondial a crescut cu 19% în 2021, comparativ cu 2020, până la 1.900 miliarde de dolari, deoarece fiecare turist a cheltuit mai mult şi a petrecut un sejur mai îndelungat decât în 2020. Dar pe ansamblu, veniturile industriei turismului abia au depăşit jumătate din nivelul înregistrat în 2019.

Cât privește România, și ea se înscrie în acest circuit mondial al scăderilor cauzate de pandemie, turismul fiind unul din sectoarele cele mai afectate. Astfel, un număr de 121.000 de turişti au petrecut Revelionul 2021/2022 într-o destinaţie din România, cu 32% mai puţini în comparaţie cu Revelionul precedent. Ei au cheltuit aproape 25,6 milioane de euro, sumă mai mică cu 40% faţă de cea cheltuită în aceeaşi perioadă a anului 2019, an de referinţă în turismul intern înainte de pandemie, arată datele Federaţiei Patronatelor din Turismul Românesc.

În 2020, România număra 3.418 de agenții de turism aflate în stare de funcțiune, care totalizau o cifră de afaceri de circa 1,5 miliarde de lei, de aproape 3 ori mai mică decât în 2019. Aproape jumătate dintre acestea au raportat pierderi cumulate de 183 de milioane de lei, potrivit Profit.ro.

Conform jucătorilor din piața internă, anul 2022 va fi unul al investițiilor, în care oamenii de afaceri din turism vor să transforme pandemia într-o oportunitate, spune Mohammad Murad unul din cei mai mari investitori în turism de pe piaţa locală.

Autor: Virgil Natea

Editor: Corina Muntean

Rubrica Buzunare pline este o rubrică de profil economic realizată de Virgil Natea. Ea poate fi ascultată la Radio Tg.Mureș, pe frecvențele de 102,9 FM și 98,9 FM, de luni până vineri, în emisiunea Pulsul Zilei, la ora 11,40 și, în reluare, în emisiunea Sens unic la ora 16,45.

FMI vine în România pe 3 septembrie pentru a analiza recentele evoluții ale economiei românești
Economic duminică, 31 august 2025, 12:20

FMI vine în România pe 3 septembrie pentru a analiza recentele evoluții ale economiei românești

Un comunicat al instituției financiare internaționale precizează că specialiștii vor avea întâlniri cu oficiali din Ministerul de Finanțe,...

FMI vine în România pe 3 septembrie pentru a analiza recentele evoluții ale economiei românești
România va construi cu Rheinmetall cea mai modernă fabrică de pulberi pentru muniţie din lume
Economic miercuri, 27 august 2025, 19:16

România va construi cu Rheinmetall cea mai modernă fabrică de pulberi pentru muniţie din lume

Statul român, împreună cu firma germană Rheinmetall, cel mai mare producător european de armament, va construi în ţara noastră o fabrică de...

România va construi cu Rheinmetall cea mai modernă fabrică de pulberi pentru muniţie din lume
Covasna: măsurile guvernamentale de austeritate lovesc în mediul de afaceri și protejează bugetarii
Economic joi, 21 august 2025, 16:00

Covasna: măsurile guvernamentale de austeritate lovesc în mediul de afaceri și protejează bugetarii

Președintele Camerei de Comerț și Industrie Covasna, Edler Andras, consideră că nu se poate vorbi de o creștere reală a cifrei de afaceri a...

Covasna: măsurile guvernamentale de austeritate lovesc în mediul de afaceri și protejează bugetarii
Modificări la Pilonul II de pensii
Economic joi, 21 august 2025, 13:51

Modificări la Pilonul II de pensii

Valoarea sumei pe care o persoană poate să o retragă la începutul perioadei de plată din Pilonul II de pensii s-a majorat de la 25% la 30%, iar...

Modificări la Pilonul II de pensii
Economic marți, 19 august 2025, 18:58

Covasna: Cifra de afaceri a firmelor a crescut în 2024, dar profiturile au scăzut pentru al doilea an consecutiv

Cifra de afaceri a firmelor din judeţul Covasna a crescut în 2024, însă profiturile au înregistrat scăderi pentru al doilea an consecutiv,...

Covasna: Cifra de afaceri a firmelor a crescut în 2024, dar profiturile au scăzut pentru al doilea an consecutiv
Economic marți, 19 august 2025, 13:40

Guvernul va corecta o eroare din buget care punea în pericol organizarea Campionatelor Mondiale de Înot pentru Juniori în România

Ministul de Finanţe, Alexandru Nazare, anunţă că Guvernul va corecta o eroare din buget care punea în pericol organizarea Campionatelor Mondiale...

Guvernul va corecta o eroare din buget care punea în pericol organizarea Campionatelor Mondiale de Înot pentru Juniori în România
Economic miercuri, 13 august 2025, 14:06

Ministrul finanţelor Alexandru Nazare a anunţat un nou sistem de taxare a profitului repatriat de multinaţionale

Ministrul finanţelor, Alexandru Nazare, a anunţat, în conferința de presă de la ora 13,00, un nou sistem de taxare a profitului repatriat de...

Ministrul finanţelor Alexandru Nazare a anunţat un nou sistem de taxare a profitului repatriat de multinaţionale
Economic marți, 12 august 2025, 17:29

Rata anuală a inflaţiei a urcat luna trecută cu mai bine de două procente faţă de iunie şi a ajuns la 7,84 la sută

Date ale Institutului Naţional de Statistică arată că alimentele au fost în medie mai scumpe cu 7,67 la sută, serviciile cu peste 7 la sută,...

Rata anuală a inflaţiei a urcat luna trecută cu mai bine de două procente faţă de iunie şi a ajuns la 7,84 la sută