Amenzi de aproape 500.000 de lei după controalele ITM Mureș

În luna ianuarie inspectorii Inspectoratului Teritorial de Muncă Mureș au efectuat peste 80 de acțiuni de control, majoritatea în domeniul relațiilor de muncă la angajatorii mureșeni.

Este perioada în care ITM Mureș caută să se asigure că muncitorii mureșeni activează cu forme legale, iar drepturile le sunt respectate.

În acest sens au fost constatate mai multe abateri care au dus la câteva zeci de amenzi pentru angajatorii mureșeni, spune inspectorul- șef, Eva Man:

Au fost identificate 3 persoane care prestau activitate fără contract de muncă, alte 3 persoane care au fost trimise la muncă fără transmiterea în registrul de evidență a salariaților a elementelor contractului individual de muncă, dar și mai multe cazuri de muncă nedeclarată. S-au aplicat sancțiuni contravenționale pentru 35 de agenți economici, din care 5 pentru muncă nedeclarată, iar cu ocazia acestor controale au fost aplicate 26 de avertismente și 29 de amenzi.

Inspectorii au verificat și aspectele legate de siguranța muncii, unde au fost constatate alte nereguli. În această perioadă au avut loc peste 20 de accidente la locul de muncă, din care două s-au soldat cu deces. Revine Eva Man:

În domeniul securității și sănătății în muncă au fost 28 de acțiuni de control, aspectele au vizat în principal respectarea legislației în domeniu și au fost aplicate 29 de sancțiuni, din care 16 amenzi și 13 avertismente din care principalele nereguli au fost necomunicare evenimentelor în termen legal, lipsa examenului medical sau a lipsei atribuțiilor și responsabilităților SSM din fișa postului lucrătorilor.

În total în luna ianuarie au fost aplicate angajatorilor mureșeni amenzi care depășesc suma de 480.000 de lei.

Vlad Todoran

VIDEOFM

Acum in emisie

SENS UNIC cu

Cer acoperit

Vânt: 0 m/s

Cer acoperit -1°C

Vânt: 3 m/s

5°C

Top 30 RTM

  • 1. KATY PERRY – Not the end of the world,

  • 2. SICKOTOY FT MISHA MILLER – Touche,

  • 3. KYLIE MINOGUE – Magic,

  • 4. BLACK EYED PEAS ft. SHAKIRA – Girls like me,

  • 5. ROXEN ft. ALEXANDER RYBAK – Wonderland,

  • 6. SMILEY ft. DELIA – Ne vedem noi,

  • 7. JASON DERULO ft. NUKA – Love not war,

  • 8. AVA MAX – My head & my heart,

  • 9. AVA MAX – Salt,

  • 10. JENNIFER LOPEZ – In the morning,

  • 11. ANDIA – Ce suntem noi,

  • 12. HOLOGRAF ft. K-GULA – Grijile s-au dus,

  • 13. SIA ft. BURNA BOY – Hey boy,

  • 14. LUMINITA ANGHEL ft. NICO – Prietene,

  • 15. PAX PARADISE AUXILLARY – Nisipuri miscatoare,

  • 16. ED SHEERAN – Afterglow,

  • 17. KYGO ft. DONNA SUMMER – Hot stuff,

  • 18. LEONY – Faded love,

  • 19. VOLTAJ – Doar pentru ea,

  • 20. MARIA – Din vina mea,

  • 21. TOM GRENNEN – Little bit of love,

  • 22. ARMIN VAN BURREN ft. DUNCAN LAUREN E – Feel something,

  • 23. IRIS – Subteran,

  • 24. ALEXANDRA UNGUREANU – De n-am fi împreună,

  • 25. THE WEEKND – Save your tears,

  • 26. THE MONTANS ft. EMAA – Insula,

  • 27. D-l GOE – Fata de la radio,

  • 28. DAVID GUETTA ft. SIA – Let’s love,

  • 29. JASON DERULO ft. ADAM LEVINE – Lifestyle,

  • 30. AMI ft. FLORIAN RUS – Regrete,

Sugereazã piesã
= 4.9758RON-0.0007
  • usd 0.1170 1 -9.9999

  • chf 5.0948 1 0.0116

  • aud 3.0481 1 0.0161

Live Video

Dedica o melodie unei persoane dragi

Completeaza formularul de mai jos,iar dedicatia ta se va auzi in emisiunea
Trimite Dedicatia

Blog

Minivacanța de 1 Mai și de Paști va aglo...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Majoritatea cabinetelor de medicină prim...

Poşta Română a început azi distribuirea ...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Poşta Română a început de astăzi distrib...

Atenționare privind prezența urșilor la ...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Primăria municipiului Târgu Mureș averti...

Proiect privind noi facilități medicale ...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Un proiect de lege prin care se asigură ...

Peste 18.000 de persoane la concertul Ba...

Stan Lucian | Citeste articolul

Organizatorii Zilelor Sfântu Gheorghe au...

Parteneri