Comercianţii trebuie să afişeze cel mai mic preţ pe care l-au practicat în ultimele 30 de zile pentru produsele la care oferă reduceri

De astăzi, toţi comercianţii trebuie să afişeze la raft cel mai mic preţ pe care l-au practicat în ultimele 30 de zile pentru produsele la care oferă reduceri. Hotărârea a fost publicată de Guvern săptămâna aceasta, pentru a răspunde directivelor adoptate de Parlamentul European încă din 2019.

Potrivit noilor reguli, comercianţii sunt obligaţi să afişeze la loc vizibil, alături de reducerea pe care o propun, şi cel mai mic preţ la care au vândut în aceeaşi locaţie produsul în ultimele 30 de zile, respectiv 10 zile pentru mărfurile perisabile. Astfel, cumpărătorii pot aprecia valoarea reală de la care pornesc discounturile într-o anumită perioadă şi sunt protejaţi de posibile oferte înşelătoare practicate în timpul campaniilor de stimulare a vânzărilor, spun autorităţile responsabile.

Măsura este aplicată şi pentru magazinele de tip outlet, care vând soldurile rămase înainte de lansarea noilor colecţii – în cazul în care produsul nu a fost expus spre vânzare în perioada ultimelor 30 de zile în aceste magazine se consideră că preţul anterior lansării reducerii este cel de fabrică al producătorului sau cea din catalog. Şi aici anunţul trebuie să arate clar şi uşor de citit care este preţul cel mai mic înregistrat de fiecare produs în ultima lună.

Amenzile pentru nerespectarea prevederilor adoptate de Guvern pot ajunge până la 30.000 lei. Ele pot fi totuşi plătite la jumătate, dacă sunt achitate în termen de 15 zile de la data la care inspectorii înmânează procesele-verbale.

Sursa: RRA

VIDEOFM

Acum in emisie

Cer acoperit

Vânt: 0 m/s

Cer acoperit -1°C

Vânt: 3 m/s

5°C

Top 30 RTM

  • 1. KATY PERRY – Not the end of the world,

  • 2. SICKOTOY FT MISHA MILLER – Touche,

  • 3. KYLIE MINOGUE – Magic,

  • 4. BLACK EYED PEAS ft. SHAKIRA – Girls like me,

  • 5. ROXEN ft. ALEXANDER RYBAK – Wonderland,

  • 6. SMILEY ft. DELIA – Ne vedem noi,

  • 7. JASON DERULO ft. NUKA – Love not war,

  • 8. AVA MAX – My head & my heart,

  • 9. AVA MAX – Salt,

  • 10. JENNIFER LOPEZ – In the morning,

  • 11. ANDIA – Ce suntem noi,

  • 12. HOLOGRAF ft. K-GULA – Grijile s-au dus,

  • 13. SIA ft. BURNA BOY – Hey boy,

  • 14. LUMINITA ANGHEL ft. NICO – Prietene,

  • 15. PAX PARADISE AUXILLARY – Nisipuri miscatoare,

  • 16. ED SHEERAN – Afterglow,

  • 17. KYGO ft. DONNA SUMMER – Hot stuff,

  • 18. LEONY – Faded love,

  • 19. VOLTAJ – Doar pentru ea,

  • 20. MARIA – Din vina mea,

  • 21. TOM GRENNEN – Little bit of love,

  • 22. ARMIN VAN BURREN ft. DUNCAN LAUREN E – Feel something,

  • 23. IRIS – Subteran,

  • 24. ALEXANDRA UNGUREANU – De n-am fi împreună,

  • 25. THE WEEKND – Save your tears,

  • 26. THE MONTANS ft. EMAA – Insula,

  • 27. D-l GOE – Fata de la radio,

  • 28. DAVID GUETTA ft. SIA – Let’s love,

  • 29. JASON DERULO ft. ADAM LEVINE – Lifestyle,

  • 30. AMI ft. FLORIAN RUS – Regrete,

Sugereazã piesã
= 4.9751RON-0.0004
  • usd 0.1164 1 0.00030

  • chf 5.0460 1 -0.0272

  • aud 3.0532 1 -0.0037

Live Video

Dedica o melodie unei persoane dragi

Completeaza formularul de mai jos,iar dedicatia ta se va auzi in emisiunea
Trimite Dedicatia

Blog

Stomatologii acuză că nu pot procura ant...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Colegiul Medicilor Stomatologi din Român...

Inundată de ape de inflitrație din pârâu...

Rotar Mirela | Citeste articolul

În urma precipitațiilor abundente de lun...

Screening pentru cancerul de piele, la T...

Rotar Mirela | Citeste articolul

De mâine se pot face programări pentru u...

Urșii de la Platoul Cornești din Târgu M...

Stan Lucian | Citeste articolul

Deabia astăzi urmează să ajungă la autor...

Cinemuzica, cu Veronica Ilie

Corina Muntean | Citeste articolul

„ESTE FILM Festival” revine în perioada ...

Parteneri