Ascultă Radio România Târgu Mureș Live

România stă bine la produsul intern brut calculat la paritatea puterii de cumpărare

România stă bine la produsul intern brut calculat la paritatea puterii de cumpărare
Foto: radioiasi.ro

Publicat de Corina Muntean, 1 iulie 2022, 11:36

Cifrele ne situează cu doar 15 % sub media Uniunii Europene în privința consumului individual real.

În UE, Luxembourg a avut anul trecut cel mai ridicat nivel de trai, cu 46% peste media UE. Micul stat european este urmat de Danemarca și Germania, care depășesc media cu 20%, conform celor mai noi date publicate de Eurostat. La polul opus, Bosnia și Herțegovina e a doua cea mai săracă țară din Europa, având un nivel de trai situat la doar 41% din media europeană. Doar albanezii au un nivel de trai mai prost, situat la 39% din medie, în vreme ce Serbia se situează la 52% din media europeană. În regiunea statelor foste iugoslave Muntenegru s-a clasat cel mai bine (60%), urmat de Serbia (52%), Macedonia de Nord (49%), în vreme ce Bulgaria e codașa membrelor UE (63%). Cel mai aproape de media UE se situează Italia, Lituania și Cipru, în vreme ce Cehia, Slovenia, Polonia, Spania, Portugalia și România au rămas în medie cu 15% în urmă. Croația e printre țările UE cu nivel scăzut de trai, exprimat sub forma consumului individual real, cu 27% sub media UE. Pe de altă parte, trebuie remarcat faptul că Bulgaria și România au avut cele mai mici preţuri de consum din Uniunea Europeană în 2021, ambele fiind la 56% din media UE. Eurostat a calculat preţurile de consum utilizând paritatea puterii de cumpărare (PPC). În 2021, cel mai ridicat nivel al preţurilor în Uniunea Europeană s-a înregistrat în Danemarca şi Irlanda (ambele 140% din media UE). Aceste două state membre UE au fost urmate de Luxemburg (132%), Suedia (128%) şi Finlanda (126%). În 2021, cele mai mari diferenţe de preţuri s-au înregistrat la categoriile ‘restaurante şi hoteluri’ precum şi ‘alcool şi ţigări’. Nivelul preţurilor pentru restaurante şi hoteluri ea de aproape 3,4 ori mai mare în cea mai scumpă ţară membră UE decât în cea mai ieftină. Nivelul preţurilor la ‘restaurante şi hoteluri’ a variat de la 46% din media UE în Bulgaria, 54% în România şi 62% în Ungaria, până la 155% din media UE în Danemarca, 137% în Suedia şi 133% în Finlanda. Alimentele şi băuturile non-alcoolice sunt cele mai ieftine în România (69% din media UE) şi Polonia (72%), iar cele mai scumpe în Luxemburg (125% din media UE), Danemarca (120%) şi Irlanda (119%). Bulgaria este printre statele cu cele mai mici preţuri la alimente şi băuturi non-alcoolice, cu 69,3% din media UE. Îmbrăcămintea este categoria de produse unde diferenţele între statele membre UE sunt cele mai mici, variind între 76% din media UE în Bulgaria şi până la 134% în Danemarca.

Pe locul al doilea în ceea ce priveşte diferenţa între preţuri se află alcoolul şi tutunul, cel mai scăzut nivel fiind în Bulgaria (64% din media UE), Polonia (72%) şi Ungaria (79%), iar cel mai ridicat în Irlanda (205% din media UE), urmată de Finlanda (173%), Suedia (136%), Danemarca şi Franţa (ambele 134%). Variaţiile de preţ sunt provocate de diferenţele de impozitare la aceste produse.

La echipamentele pentru transport personal se înregistrează de asemenea diferenţe mici de preţuri între statele membre, cele mai ieftine fiind în Polonia (81% din media UE), iar cele mai scumpe în Danemarca (138%).

Diferenţele de preţ sunt de asemenea limitate la produsele electronice de consum, de la 88% din media UE în Polonia la 113% în Ţările de Jos.

Autor: Virgil Natea

Editor: Corina Muntean

Rubrica Buzunare pline este o rubrică de profil economic realizată de Virgil Natea. Ea poate fi ascultată la Radio Tg. Mureș, pe frecvențele de 102,9 FM și 98,9 FM, de luni până vineri, în emisiunea Pulsul Zilei, la ora 11,40 și, în reluare, în emisiunea Sens unic la ora 16,45.

An agricol dificil pentru producătorii din cartofi din zona Ciucului de Jos
Economic joi, 23 octombrie 2025, 15:00

An agricol dificil pentru producătorii din cartofi din zona Ciucului de Jos

Din cauza secetei, anul agricol este marcat de recolte slabe, preţuri de valorificare mici şi oferte limitate. Specialiștii Direcției Agricole...

An agricol dificil pentru producătorii din cartofi din zona Ciucului de Jos
Harghita: Mai multe primării, pe lista ANAF cu datorii
Economic luni, 20 octombrie 2025, 15:33

Harghita: Mai multe primării, pe lista ANAF cu datorii

Primăriile din judeţul Harghita care au datorii la ANAF sunt dispuse să plătească imediat ce vor avea fonduri, primarii reclamând faptul că se...

Harghita: Mai multe primării, pe lista ANAF cu datorii
Datoria SCJU Târgu Mureş publicată de ANAF provine dintr-un litigiu din 2024
Economic luni, 20 octombrie 2025, 15:30

Datoria SCJU Târgu Mureş publicată de ANAF provine dintr-un litigiu din 2024

Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Târgu Mureş a anunţat, azi, după publicarea de către ANAF a listei cu datornici, că aceasta provine...

Datoria SCJU Târgu Mureş publicată de ANAF provine dintr-un litigiu din 2024
ANAF notifică instituţiile publice să-şi plătească datoriile
Economic vineri, 17 octombrie 2025, 15:42

ANAF notifică instituţiile publice să-şi plătească datoriile

Agenţia Naţională de Administrare Fiscală cere instituţiilor şi autorităţilor publice cu datorii fiscale neachitate până la 31 august...

ANAF notifică instituţiile publice să-şi plătească datoriile
Economic marți, 14 octombrie 2025, 12:15

ANAF a sesizat Parchetul în cazul unei reţele transfrontaliere de evaziune şi spălare de bani

Agenția Națională de Administrare Fiscală anunță că a sesizat Parchetul în cazul unei rețele transfrontaliere de evaziune și spălare de...

ANAF a sesizat Parchetul în cazul unei reţele transfrontaliere de evaziune şi spălare de bani
Economic luni, 13 octombrie 2025, 13:43

INS: Câștigul salarial mediu net a scăzut la 5.387 de lei în luna august

Câștigul salarial mediu net a scăzut la 5.387 de lei în luna august, fiind mai mic 130 de lei față de luna anterioară, conform datelor...

INS: Câștigul salarial mediu net a scăzut la 5.387 de lei în luna august
Economic luni, 13 octombrie 2025, 10:43

Rata anuală a inflației în septembrie a ajuns la 9,88%, potrivit INS

Rata anuală a inflației în septembrie a ajuns la 9,88%, de la 9,85% în august, potrivit datelor publicate astăzi de Institutul Național de...

Rata anuală a inflației în septembrie a ajuns la 9,88%, potrivit INS
Economic vineri, 10 octombrie 2025, 19:00

IMM-urile din județul Mureş pot accesa până la 8 milioane de euro prin Programul Tranziție Justă

Întreprinderile mici şi mijlocii, dar şi microîntreprinderile din judeţul Mureş pot obţine împrumuturi nerambursabile între 300.000 și 8...

IMM-urile din județul Mureş pot accesa până la 8 milioane de euro prin Programul Tranziție Justă