Corpul de Control va identifica adevăratele cauze care au dus la blocarea conturilor Blue Air

Premierul Nicolae Ciucă a avertizat, însă, că cei vinovaţi de haosul creat în aeroporturi şi pagubele suferite de pasageri vor fi traşi la răspundere.

Între timp, zborurile operate de compania aeriană Blue Air sunt în continuare anulate.

Prim-ministrul Nicolae Ciucă a confirmat că există suspiciuni potrivit cărora Administraţia Fondului de Mediu a blocat fără drept legal conturile companiei Blue Air. De aceea, corpul de control al premierului va verifica situaţia:

Există şi astfel de suspiciuni, motiv pentru care corpul de control va identifica adevăratele cauze şi exact cum am menţionat încă de la început, pe de o parte ne asigurăm că cetăţenii trebuie să beneficieze de sprijinul statului atunci când se găsesc în faţa unor astfel de situaţii, iar pe de altă parte, cei care au greşit trebuie să plătească pentru ceea ce au făcut.

Potrivit unor surse guvernamentale, motivul verificărilor ar fi legat de faptul că Administraţia Fondului de Mediu nu ar fi trebuit să blocheze conturile companiei aeriene dacă aceasta se află în procedură de identificare a unor soluţii pentru a depăşi dificultăţile financiare. Aceeaşi sursă menţionează că decizia a fost luată de un funcţionar de la Ministerul Mediului, fără ca ministrul Tánczos Barna să ştie acest lucru. Între timp, deşi conturile Blue Air au fost deblocate, compania nu a reluat zborurile şi a notificat pasagerii cu anularea curselor programate chiar şi la finalul lunii octombrie.

Sursa: RRA

VIDEOFM

Acum in emisie

BUNĂ DIMINEAŢA, TRANSILVANIA! cu

Cer acoperit

Vânt: 0 m/s

Cer acoperit -1°C

Vânt: 3 m/s

5°C

Top 30 RTM

  • 1. KATY PERRY – Not the end of the world,

  • 2. SICKOTOY FT MISHA MILLER – Touche,

  • 3. KYLIE MINOGUE – Magic,

  • 4. BLACK EYED PEAS ft. SHAKIRA – Girls like me,

  • 5. ROXEN ft. ALEXANDER RYBAK – Wonderland,

  • 6. SMILEY ft. DELIA – Ne vedem noi,

  • 7. JASON DERULO ft. NUKA – Love not war,

  • 8. AVA MAX – My head & my heart,

  • 9. AVA MAX – Salt,

  • 10. JENNIFER LOPEZ – In the morning,

  • 11. ANDIA – Ce suntem noi,

  • 12. HOLOGRAF ft. K-GULA – Grijile s-au dus,

  • 13. SIA ft. BURNA BOY – Hey boy,

  • 14. LUMINITA ANGHEL ft. NICO – Prietene,

  • 15. PAX PARADISE AUXILLARY – Nisipuri miscatoare,

  • 16. ED SHEERAN – Afterglow,

  • 17. KYGO ft. DONNA SUMMER – Hot stuff,

  • 18. LEONY – Faded love,

  • 19. VOLTAJ – Doar pentru ea,

  • 20. MARIA – Din vina mea,

  • 21. TOM GRENNEN – Little bit of love,

  • 22. ARMIN VAN BURREN ft. DUNCAN LAUREN E – Feel something,

  • 23. IRIS – Subteran,

  • 24. ALEXANDRA UNGUREANU – De n-am fi împreună,

  • 25. THE WEEKND – Save your tears,

  • 26. THE MONTANS ft. EMAA – Insula,

  • 27. D-l GOE – Fata de la radio,

  • 28. DAVID GUETTA ft. SIA – Let’s love,

  • 29. JASON DERULO ft. ADAM LEVINE – Lifestyle,

  • 30. AMI ft. FLORIAN RUS – Regrete,

Sugereazã piesã
= 4.9758RON-0.0007
  • usd 0.1170 1 -9.9999

  • chf 5.0948 1 0.0116

  • aud 3.0481 1 0.0161

Live Video

Dedica o melodie unei persoane dragi

Completeaza formularul de mai jos,iar dedicatia ta se va auzi in emisiunea
Trimite Dedicatia

Blog

Minivacanța de 1 Mai și de Paști va aglo...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Majoritatea cabinetelor de medicină prim...

Poşta Română a început azi distribuirea ...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Poşta Română a început de astăzi distrib...

Atenționare privind prezența urșilor la ...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Primăria municipiului Târgu Mureș averti...

Proiect privind noi facilități medicale ...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Un proiect de lege prin care se asigură ...

A fost promulgată legea care prevede că ...

Stan Lucian | Citeste articolul

Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat,...

Parteneri