În Tîrgu-Mureş cresc cererile de debranşare de la sistemul centralizat de încălzire, spre beneficiul firmelor de profil.

Consultarea populaţiei privind rămânerea în sistemul centralizat şi acceptarea branşamentelor pe orizontală a ajuns în a treia săptămână. Până acum au fost consultaţi doar un sfert din aceştia, majoritatea optând pentru rămânerea în sistem, a declarat purtătorul de cuvânt al Energomur, Bota Edit. Din cei peste 4200 de târgumureşeni întrebaţi, peste 3000 au optat pentru rămânerea în sistem, chiar dacă nu toţi doresc varianta distribuţiei pe orizontală, pentru că aceasta presupune rămânerea în sistem, obligatoriu, încă 15 ani.
Sunt întrebaţi cei din zona unitară, însă nu şi cei din zona celor 16 centrale termice care vor fi inchise (prima, centrala Grand s-a închis de la 1 iunie, Arta şi Tudor 11 se vor închide de la 1 iulie, iar alte 13 din 1 octombrie). Aceştia au acceptul pentru debranşare trebuind doar să comunice prin şefii asociaţiilor de proprietari acest lucru.
Deocamdată la Energomur au fost înregistrate peste 350 de cereri de debranşare, din care 200 sunt din zona unitară de termie, dar acestora socitatea de termoficare nu le poate da aviz favorabil.
Dacă totuşi aceştia se debranşează pot fi amendaţi, a precizat purtătorul de cuvânt al Energomur, Bota Edit. Debranşările înseamnă înflorirea afacerii pentru comercianţii de centrale termice şi prestatorii de servicii de instalare, care recunosc că au cam cu 50% mai multe solicitări.
Adela Moldovan

  • Tag-uri:
  • Nu au fost alocate tag-uri.

Lasă un răspuns
Adresa ta de email nu va fi publicatã. Câmpurile necesare sunt marcate cu*

VIDEOFM

Acum in emisie

Cer acoperit

Vânt: 0 m/s

Cer acoperit -1°C

Vânt: 3 m/s

5°C

Top 30 RTM

  • 1. KATY PERRY – Not the end of the world,

  • 2. SICKOTOY FT MISHA MILLER – Touche,

  • 3. KYLIE MINOGUE – Magic,

  • 4. BLACK EYED PEAS ft. SHAKIRA – Girls like me,

  • 5. ROXEN ft. ALEXANDER RYBAK – Wonderland,

  • 6. SMILEY ft. DELIA – Ne vedem noi,

  • 7. JASON DERULO ft. NUKA – Love not war,

  • 8. AVA MAX – My head & my heart,

  • 9. AVA MAX – Salt,

  • 10. JENNIFER LOPEZ – In the morning,

  • 11. ANDIA – Ce suntem noi,

  • 12. HOLOGRAF ft. K-GULA – Grijile s-au dus,

  • 13. SIA ft. BURNA BOY – Hey boy,

  • 14. LUMINITA ANGHEL ft. NICO – Prietene,

  • 15. PAX PARADISE AUXILLARY – Nisipuri miscatoare,

  • 16. ED SHEERAN – Afterglow,

  • 17. KYGO ft. DONNA SUMMER – Hot stuff,

  • 18. LEONY – Faded love,

  • 19. VOLTAJ – Doar pentru ea,

  • 20. MARIA – Din vina mea,

  • 21. TOM GRENNEN – Little bit of love,

  • 22. ARMIN VAN BURREN ft. DUNCAN LAUREN E – Feel something,

  • 23. IRIS – Subteran,

  • 24. ALEXANDRA UNGUREANU – De n-am fi împreună,

  • 25. THE WEEKND – Save your tears,

  • 26. THE MONTANS ft. EMAA – Insula,

  • 27. D-l GOE – Fata de la radio,

  • 28. DAVID GUETTA ft. SIA – Let’s love,

  • 29. JASON DERULO ft. ADAM LEVINE – Lifestyle,

  • 30. AMI ft. FLORIAN RUS – Regrete,

Sugereazã piesã
= 4.9751RON-0.0004
  • usd 0.1164 1 0.00030

  • chf 5.0460 1 -0.0272

  • aud 3.0532 1 -0.0037

Live Video

Dedica o melodie unei persoane dragi

Completeaza formularul de mai jos,iar dedicatia ta se va auzi in emisiunea
Trimite Dedicatia

Blog

Stomatologii acuză că nu pot procura ant...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Colegiul Medicilor Stomatologi din Român...

Inundată de ape de inflitrație din pârâu...

Rotar Mirela | Citeste articolul

În urma precipitațiilor abundente de lun...

Screening pentru cancerul de piele, la T...

Rotar Mirela | Citeste articolul

De mâine se pot face programări pentru u...

Urșii de la Platoul Cornești din Târgu M...

Stan Lucian | Citeste articolul

Deabia astăzi urmează să ajungă la autor...

Cinemuzica, cu Veronica Ilie

Corina Muntean | Citeste articolul

„ESTE FILM Festival” revine în perioada ...

Parteneri