20 de copii ajung, lunar, la secţia de Neonatologie-Prematuri în Tîrgu-Mureș

Secția este foarte solicitată și funcționează mereu la capacitate maximă.

De asemenea, aici funcționează și un centru de excelență, unic în țară, unde sunt tratați copii cu afecțiuni cardiace.

În ultimii ani, secția de neonatologie a fost dotată cu aparatură de înaltă performanță, prin intermediul unor campanii ale Organizației „Salvați Copiii”.

Pe lângă munca dificilă pe care o au de făcut aici, specialiștii secției se confruntă, însă, cu o serie de neajunsuri de ordin material.

Conducerea Spitalului a promis rezolvarea în viitorul apropiat a acestor probleme, spune purtătorul de cuvânt al Spitalului Clinic Județean Mureș, Cosmin Blaga:

Conform datelor statistice, circa 10% dintre copiii care se nasc în județul Mureș sunt prematuri. La nivel național, anual, se nasc prematur circa 20.000 de copii.

Anul trecut, s-a înregistrat și un record negativ de nașteri, fiind înregistrați, pentru prima dată în ultimii 70 de ani, sub 180.000 de nou-născuți.

Cristina Bulbescu

 

 

Sursa: www.zi-de-zi.ro

Lasă un răspuns
Adresa ta de email nu va fi publicatã. Câmpurile necesare sunt marcate cu*

VIDEOFM

Acum in emisie

GRAFFITI- CINEMUZICA cu radiomures

Cer acoperit

Vânt: 0 m/s

Cer acoperit -1°C

Vânt: 3 m/s

5°C

Top 30 RTM

  • 1. KATY PERRY – Not the end of the world,

  • 2. SICKOTOY FT MISHA MILLER – Touche,

  • 3. KYLIE MINOGUE – Magic,

  • 4. BLACK EYED PEAS ft. SHAKIRA – Girls like me,

  • 5. ROXEN ft. ALEXANDER RYBAK – Wonderland,

  • 6. SMILEY ft. DELIA – Ne vedem noi,

  • 7. JASON DERULO ft. NUKA – Love not war,

  • 8. AVA MAX – My head & my heart,

  • 9. AVA MAX – Salt,

  • 10. JENNIFER LOPEZ – In the morning,

  • 11. ANDIA – Ce suntem noi,

  • 12. HOLOGRAF ft. K-GULA – Grijile s-au dus,

  • 13. SIA ft. BURNA BOY – Hey boy,

  • 14. LUMINITA ANGHEL ft. NICO – Prietene,

  • 15. PAX PARADISE AUXILLARY – Nisipuri miscatoare,

  • 16. ED SHEERAN – Afterglow,

  • 17. KYGO ft. DONNA SUMMER – Hot stuff,

  • 18. LEONY – Faded love,

  • 19. VOLTAJ – Doar pentru ea,

  • 20. MARIA – Din vina mea,

  • 21. TOM GRENNEN – Little bit of love,

  • 22. ARMIN VAN BURREN ft. DUNCAN LAUREN E – Feel something,

  • 23. IRIS – Subteran,

  • 24. ALEXANDRA UNGUREANU – De n-am fi împreună,

  • 25. THE WEEKND – Save your tears,

  • 26. THE MONTANS ft. EMAA – Insula,

  • 27. D-l GOE – Fata de la radio,

  • 28. DAVID GUETTA ft. SIA – Let’s love,

  • 29. JASON DERULO ft. ADAM LEVINE – Lifestyle,

  • 30. AMI ft. FLORIAN RUS – Regrete,

Sugereazã piesã
= 4.9751RON-0.0004
  • usd 0.1164 1 0.00030

  • chf 5.0460 1 -0.0272

  • aud 3.0532 1 -0.0037

Live Video

Dedica o melodie unei persoane dragi

Completeaza formularul de mai jos,iar dedicatia ta se va auzi in emisiunea
Trimite Dedicatia

Blog

Stomatologii acuză că nu pot procura ant...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Colegiul Medicilor Stomatologi din Român...

Inundată de ape de inflitrație din pârâu...

Rotar Mirela | Citeste articolul

În urma precipitațiilor abundente de lun...

Screening pentru cancerul de piele, la T...

Rotar Mirela | Citeste articolul

De mâine se pot face programări pentru u...

Urșii de la Platoul Cornești din Târgu M...

Stan Lucian | Citeste articolul

Deabia astăzi urmează să ajungă la autor...

Cinemuzica, cu Veronica Ilie

Corina Muntean | Citeste articolul

„ESTE FILM Festival” revine în perioada ...

Parteneri