40 de proiecte de hotărâre au stat pe masa consilierilor locali tg.mureşeni reuniţi ieri în şedinţa ordinară. Dintre acestea şase au fost de urgenţă

Chiar dacă consilierii locali s-au reunit la ora 14,00, ordinea de zi a fost votată deabia peste o oră. Asta pentru că aleşii locali au început cu discutarea bugetului alocat transportului public local din municipiu. Cornel Brişcaru, consiler din partea USL, a cerut amânarea deciziei pentru a se putea stabili mai întâi care este strategia de gestionare a acestui serviciu. Pentru că nu s-a aprobat propunerea lui, Brişcaru şi-a dat demisia din funcţia de membru în Adunarea Generală a Acţionarilor din cadrul transportului public local. El va fi înlocuit la următoarea şedinţă ordinară de Consiliu Local. De delegarea acestui serviciu se va ocupa comisia formată din Ionela Ciotlăuş, Claudiu Maior, Olimpiu Sabău Pop, Soos Zoltan şi Peti Andras.

În mapele consilierilor s-a aflat şi reglementarea situaţiei juridice a terenurilor pe care urmează să se construiască 10 blocuri de locuinţe ANL pe strada Depozitelor destinate închirierii pentru armată.

Prelungirea Căii Sighişoarei a ajuns, din nou, în faţa consilierilor. De această dată cu mai mult succes. Aceştia au decis schimbul de terenuri între municipalitate şi un privat, cu menţiunea că evaluarea valorii spaţiului pe care municipalitatea îl cedează, adică de peste 1.600 de m², se va face la un preţ de 63 de euro/m².

Universitatea Cultural Ştiinţifică Tg.Mureş nu se va mai lăsa mult aşteptată şi asta pentru că aleşii locali au demarat procedurile în vederea organizării concursului de încredinţare a managementului acestei instituţii.

Mărirea capitalului social al firmei care gestionează Oraşul Digital a fost amânată.

Consilierii locali nu au luat o hotărâre nici în ceea ce priveşte intrarea gratuită la Week-end pentru elevi, studenţi, pensionari, copiii din casele de tip familial şi însoţitorii acestora. Aceste categorii ar fi fost scutite şi de la plata tarifelor de închiriere a terenurilor de sport.

Toate punctele amânate se vor discuta luni, 29 aprilie, într-o şedinţă extraordinară.

Nelly Blăjuţ

Sursa: RTM

Lasă un răspuns
Adresa ta de email nu va fi publicatã. Câmpurile necesare sunt marcate cu*

VIDEOFM

Acum in emisie

Music RTM cu radiomures

Cer acoperit

Vânt: 0 m/s

Cer acoperit -1°C

Vânt: 3 m/s

5°C

Top 30 RTM

  • 1. KATY PERRY – Not the end of the world,

  • 2. SICKOTOY FT MISHA MILLER – Touche,

  • 3. KYLIE MINOGUE – Magic,

  • 4. BLACK EYED PEAS ft. SHAKIRA – Girls like me,

  • 5. ROXEN ft. ALEXANDER RYBAK – Wonderland,

  • 6. SMILEY ft. DELIA – Ne vedem noi,

  • 7. JASON DERULO ft. NUKA – Love not war,

  • 8. AVA MAX – My head & my heart,

  • 9. AVA MAX – Salt,

  • 10. JENNIFER LOPEZ – In the morning,

  • 11. ANDIA – Ce suntem noi,

  • 12. HOLOGRAF ft. K-GULA – Grijile s-au dus,

  • 13. SIA ft. BURNA BOY – Hey boy,

  • 14. LUMINITA ANGHEL ft. NICO – Prietene,

  • 15. PAX PARADISE AUXILLARY – Nisipuri miscatoare,

  • 16. ED SHEERAN – Afterglow,

  • 17. KYGO ft. DONNA SUMMER – Hot stuff,

  • 18. LEONY – Faded love,

  • 19. VOLTAJ – Doar pentru ea,

  • 20. MARIA – Din vina mea,

  • 21. TOM GRENNEN – Little bit of love,

  • 22. ARMIN VAN BURREN ft. DUNCAN LAUREN E – Feel something,

  • 23. IRIS – Subteran,

  • 24. ALEXANDRA UNGUREANU – De n-am fi împreună,

  • 25. THE WEEKND – Save your tears,

  • 26. THE MONTANS ft. EMAA – Insula,

  • 27. D-l GOE – Fata de la radio,

  • 28. DAVID GUETTA ft. SIA – Let’s love,

  • 29. JASON DERULO ft. ADAM LEVINE – Lifestyle,

  • 30. AMI ft. FLORIAN RUS – Regrete,

Sugereazã piesã
= 4.9759RON0.00010
  • usd 0.1174 1 0.0004

  • chf 5.0891 1 -0.0057

  • aud 3.0287 1 -0.0194

Live Video

Dedica o melodie unei persoane dragi

Completeaza formularul de mai jos,iar dedicatia ta se va auzi in emisiunea
Trimite Dedicatia

Blog

De 1 și 2 mai, centrul orașului Tg. Mure...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Mai multe evenimente vor fi organizate î...

Minivacanța de 1 Mai și de Paști va aglo...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Majoritatea cabinetelor de medicină prim...

Atenționare privind prezența urșilor la ...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Primăria municipiului Târgu Mureș averti...

Proiect privind noi facilități medicale ...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Un proiect de lege prin care se asigură ...

Un copac a căzut peste 2 mașini, în muni...

Stan Lucian | Citeste articolul

Potrivit unui comunicat al ISU Mureș, po...

Parteneri