„Guvernul dă cu o mână și ia cu două” susţine PPDD Braşov

Liderii PPDD Brașov au criticat creșterea salariului minim la 900 de lei și scumpirile la gaze naturale.

Liderii locali ai PPDD Brașov critică politica economică dusă de Guvern și spun despre creșterea salariului minim cu 50 de lei că este anulată de valul de scumpiri care se anunță începând din această lună, spune președintele PPDD Brașov, Ionel Fliundra.

Liderul PPDD Braşov, Ionel Fliundra, a ţinut să sublinieze că „toate aceste majorări de preţ sunt cu siguranţă mai puternice decât această majorare a salariului minim, care se aplică, de altfel, doar la privaţi. Această creştere salarială va aduce de fapt mai mulţi bani la buget, din contribuţii şi de fapt, majorarea salariului minim nu are nici un efect, ca şi în cazul reducerii TVA la pâine, care nici pe departe nu se reflectă în buzunarul cumpărătorului.

Totodată, prim- vicepreşedintele PPDD Braşov, Dumitru Buţan, a precizat că Guvernul trebuie să ia măsuri urgente de creştere a nivelului de trai pentru români. „Chiar dacă avem încheiat un parteneriat cu cei din PSD, asta nu înseamnă că ne-au închis gura, ci trebuie să le atragem atenţia că trebuie luate măsuri de creştere a nivelului de trai pentru români, începând cu ieftinirea utilităţilor. Curentul şi încălzirea înseamnă civilizaţie, iar orice persoană are dreptul la acest lucru, nu să fie nevoită să aleagă între a mânca şi a se încălzi sau a se spăla. Utilităţile sunt necesităţi, nu o marfă cum este percepută în prezent de Guvern, spune Dumitru Buțan care este nemulțumit și de cei 26% din factură, pe care furnizorul de gaz îi percepe pentru distribuţie

Dumitru Buțan mai spune că degeaba preţul la energie electrică a fost scăzut cu 1,5%, dacă furnizorii au facturat mai mult cu 6% vreo doi ani.

Oficialii PPDD Brașov spun că aceste mafii din domeniul energiei, care sărăcesc poporul, trebuie desființate.

Vali Blajovan

 

 

Sursa: ppddbrasov.ro

Lasă un răspuns
Adresa ta de email nu va fi publicatã. Câmpurile necesare sunt marcate cu*

VIDEOFM

Acum in emisie

JURNAL RADIO TG.MUREŞ cu radiomures
BUNĂ DIMINEAŢA, TRANSILVANIA! cu radiomures

Cer acoperit

Vânt: 0 m/s

Cer acoperit -1°C

Vânt: 3 m/s

5°C

Top 30 RTM

  • 1. KATY PERRY – Not the end of the world,

  • 2. SICKOTOY FT MISHA MILLER – Touche,

  • 3. KYLIE MINOGUE – Magic,

  • 4. BLACK EYED PEAS ft. SHAKIRA – Girls like me,

  • 5. ROXEN ft. ALEXANDER RYBAK – Wonderland,

  • 6. SMILEY ft. DELIA – Ne vedem noi,

  • 7. JASON DERULO ft. NUKA – Love not war,

  • 8. AVA MAX – My head & my heart,

  • 9. AVA MAX – Salt,

  • 10. JENNIFER LOPEZ – In the morning,

  • 11. ANDIA – Ce suntem noi,

  • 12. HOLOGRAF ft. K-GULA – Grijile s-au dus,

  • 13. SIA ft. BURNA BOY – Hey boy,

  • 14. LUMINITA ANGHEL ft. NICO – Prietene,

  • 15. PAX PARADISE AUXILLARY – Nisipuri miscatoare,

  • 16. ED SHEERAN – Afterglow,

  • 17. KYGO ft. DONNA SUMMER – Hot stuff,

  • 18. LEONY – Faded love,

  • 19. VOLTAJ – Doar pentru ea,

  • 20. MARIA – Din vina mea,

  • 21. TOM GRENNEN – Little bit of love,

  • 22. ARMIN VAN BURREN ft. DUNCAN LAUREN E – Feel something,

  • 23. IRIS – Subteran,

  • 24. ALEXANDRA UNGUREANU – De n-am fi împreună,

  • 25. THE WEEKND – Save your tears,

  • 26. THE MONTANS ft. EMAA – Insula,

  • 27. D-l GOE – Fata de la radio,

  • 28. DAVID GUETTA ft. SIA – Let’s love,

  • 29. JASON DERULO ft. ADAM LEVINE – Lifestyle,

  • 30. AMI ft. FLORIAN RUS – Regrete,

Sugereazã piesã
= 4.9763RON0.00020
  • usd 0.1170 1 -0.0009

  • chf 5.0843 1 -0.0095

  • aud 3.0283 1 0.00180

Live Video

Dedica o melodie unei persoane dragi

Completeaza formularul de mai jos,iar dedicatia ta se va auzi in emisiunea
Trimite Dedicatia

Blog

Proiect privind noi facilități medicale ...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Un proiect de lege prin care se asigură ...

Gara Mică din Tg. Mureș, renovată din fo...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Aproape 50.000 de euro a investit Compan...

Focar de rujeolă la Sf. Gheorghe. Echipe...

APETRI MARGARETA | Citeste articolul

Epidemia de rujeolă a luat avânt anul ac...

Urmărire în trafic pe străzile din staţi...

VIRGIL NATEA | Citeste articolul

Potrivit Inspectoratului Judeţean de Jan...

Incendiu forestier în Lăpuşna-Ibăneşti

Rotar Mirela | Citeste articolul

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă...

Gazdele, favorite în semifinalele mascul...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Semifinalele Ligii Naționale de baschet ...

Parteneri