,Vrem să jucăm pentru public” susţine Mariana Târcă, antrenor Rulmentul Braşov

Runda 24-a a primei ligi la handbal feminin, propune astăzi, de la ora 17, 00, în sala sporturilor Dumitru popescu Colibaş din Braşov un meci interesant, între echipa braşoveană şi Oţelul Galaţi.
Meciul rulmentistelor a fost amânat faţă de restul partidelor etapei, deoarece echipa braşoveană a avut două jucătoare la lotul naţional de junioare , pe Andreea Pricopi şi Denisa Dedu. Înaintea partidei, antrenoarea Mariana Târcă a declarat: ”Noi ne-am realizat obiectivul, acela de a ne situa în zona mediană a clasamentului. Acest campionat a constituit o bună verificare a lotului nostru şi cu completările pe care vom face, dorim să atacăm sezonul viitor cu mai multă siguranţă, pentru a ne apropia din nou de cupele europene. Scăpate de emoţii, fetele vor să mulţumească publicul spectator, care ne-a înconjurat mereu cu multă simpatie şi să obţină o victorie de prestigiu, în faţa unei echipe valoroase din Liga naţională”.
Braşovencele vor alinia lotul standard: Steluţa Guiu, Magda Neagoie, Denisa Dedu – Oana Ionescu, Gabriela Szabo, Ana Maria Simion, Mihaela Seifer, Loredana Sas, Mihaela Din, Roxana Cherescu, Mirela Toma, Anişoara Marcu, Andreea Pricopi.

Dorin Duşa

  • Tag-uri:
  • Nu au fost alocate tag-uri.

Lasă un răspuns
Adresa ta de email nu va fi publicatã. Câmpurile necesare sunt marcate cu*

VIDEOFM

Acum in emisie

BUNĂ DIMINEAŢA, TRANSILVANIA! cu radiomures

Cer acoperit

Vânt: 0 m/s

Cer acoperit -1°C

Vânt: 3 m/s

5°C

Top 30 RTM

  • 1. KATY PERRY – Not the end of the world,

  • 2. SICKOTOY FT MISHA MILLER – Touche,

  • 3. KYLIE MINOGUE – Magic,

  • 4. BLACK EYED PEAS ft. SHAKIRA – Girls like me,

  • 5. ROXEN ft. ALEXANDER RYBAK – Wonderland,

  • 6. SMILEY ft. DELIA – Ne vedem noi,

  • 7. JASON DERULO ft. NUKA – Love not war,

  • 8. AVA MAX – My head & my heart,

  • 9. AVA MAX – Salt,

  • 10. JENNIFER LOPEZ – In the morning,

  • 11. ANDIA – Ce suntem noi,

  • 12. HOLOGRAF ft. K-GULA – Grijile s-au dus,

  • 13. SIA ft. BURNA BOY – Hey boy,

  • 14. LUMINITA ANGHEL ft. NICO – Prietene,

  • 15. PAX PARADISE AUXILLARY – Nisipuri miscatoare,

  • 16. ED SHEERAN – Afterglow,

  • 17. KYGO ft. DONNA SUMMER – Hot stuff,

  • 18. LEONY – Faded love,

  • 19. VOLTAJ – Doar pentru ea,

  • 20. MARIA – Din vina mea,

  • 21. TOM GRENNEN – Little bit of love,

  • 22. ARMIN VAN BURREN ft. DUNCAN LAUREN E – Feel something,

  • 23. IRIS – Subteran,

  • 24. ALEXANDRA UNGUREANU – De n-am fi împreună,

  • 25. THE WEEKND – Save your tears,

  • 26. THE MONTANS ft. EMAA – Insula,

  • 27. D-l GOE – Fata de la radio,

  • 28. DAVID GUETTA ft. SIA – Let’s love,

  • 29. JASON DERULO ft. ADAM LEVINE – Lifestyle,

  • 30. AMI ft. FLORIAN RUS – Regrete,

Sugereazã piesã
= 4.9764RON0.00049
  • usd 0.1175 1 9.99999

  • chf 5.0964 1 0.00729

  • aud 3.0368 1 0.00809

Live Video

Dedica o melodie unei persoane dragi

Completeaza formularul de mai jos,iar dedicatia ta se va auzi in emisiunea
Trimite Dedicatia

Blog

Creştinii ortodocşi şi greco catolici su...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Este ziua în care ne amintim de Cina cea...

De 1 și 2 mai, centrul orașului Tg. Mure...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Mai multe evenimente vor fi organizate î...

Atenționare privind prezența urșilor la ...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Primăria municipiului Târgu Mureș averti...

Medicii atrag atenția că digestia va fi ...

Stan Lucian | Citeste articolul

Sunt ultimele zile în care piețele și ma...

Parteneri