Aeroportul Tîrgu-Mureş a fost la limita de operare din cauza ceţii

Cursa de Paris care trebuia să aterizeze azi-noapte, la ora unu, la Tîrgu-Mureş, a fost deviată pe Aeroportul Otopeni.

Şi cursa de Dortmund a plecat astăzi cu o întârziere de 4 ore, dar nu din cauza ceţii,  ci a unor documente tehnice.

La orele prânzului, Aeroportul din Tîrgu-Mureş era deschis iar cele trei curse spre şi dinspre Budapesta precum şi cursa de la Dortmund erau în grafic.

Modificări  pot apărea însă în funcţie de evoluţia vremii, spune managerul Aeroportului Transilvania Tîrgu-Mureş, Mihai Poruţiu.

Poliţiştii mureşeni îi sfătuiesc pe toţi participanţii la trafic să respecte regulile de circulaţie, mai ales în aceste zile cu ceaţă persistentă.

La orele prânzului se circula cu dificultate pe unele artere de drum din judeţ din cauza vizibilităţii reduse la 100 de metri sau chiar 50 de metri în unele zone.

Meteorologii anunţă că va mai fi ceaţă pe raza judeţelor Mureş, Harghita şi Covasna încă două zile, dar nu se ştie dacă va fi la fel de groasă  ca cea de ieri.

Ceaţa creează o serie de probleme bolnavilor de astm.

Medicii îi sfătuiesc să stea acasă zilele acestea.

Cristina Bulbescu

 

 

Sursa: RTM

Lasă un răspuns
Adresa ta de email nu va fi publicatã. Câmpurile necesare sunt marcate cu*

VIDEOFM

Acum in emisie

Cer acoperit

Vânt: 0 m/s

Cer acoperit -1°C

Vânt: 3 m/s

5°C

Top 30 RTM

  • 1. KATY PERRY – Not the end of the world,

  • 2. SICKOTOY FT MISHA MILLER – Touche,

  • 3. KYLIE MINOGUE – Magic,

  • 4. BLACK EYED PEAS ft. SHAKIRA – Girls like me,

  • 5. ROXEN ft. ALEXANDER RYBAK – Wonderland,

  • 6. SMILEY ft. DELIA – Ne vedem noi,

  • 7. JASON DERULO ft. NUKA – Love not war,

  • 8. AVA MAX – My head & my heart,

  • 9. AVA MAX – Salt,

  • 10. JENNIFER LOPEZ – In the morning,

  • 11. ANDIA – Ce suntem noi,

  • 12. HOLOGRAF ft. K-GULA – Grijile s-au dus,

  • 13. SIA ft. BURNA BOY – Hey boy,

  • 14. LUMINITA ANGHEL ft. NICO – Prietene,

  • 15. PAX PARADISE AUXILLARY – Nisipuri miscatoare,

  • 16. ED SHEERAN – Afterglow,

  • 17. KYGO ft. DONNA SUMMER – Hot stuff,

  • 18. LEONY – Faded love,

  • 19. VOLTAJ – Doar pentru ea,

  • 20. MARIA – Din vina mea,

  • 21. TOM GRENNEN – Little bit of love,

  • 22. ARMIN VAN BURREN ft. DUNCAN LAUREN E – Feel something,

  • 23. IRIS – Subteran,

  • 24. ALEXANDRA UNGUREANU – De n-am fi împreună,

  • 25. THE WEEKND – Save your tears,

  • 26. THE MONTANS ft. EMAA – Insula,

  • 27. D-l GOE – Fata de la radio,

  • 28. DAVID GUETTA ft. SIA – Let’s love,

  • 29. JASON DERULO ft. ADAM LEVINE – Lifestyle,

  • 30. AMI ft. FLORIAN RUS – Regrete,

Sugereazã piesã
= 4.9764RON0.00049
  • usd 0.1175 1 9.99999

  • chf 5.0964 1 0.00729

  • aud 3.0368 1 0.00809

Live Video

Dedica o melodie unei persoane dragi

Completeaza formularul de mai jos,iar dedicatia ta se va auzi in emisiunea
Trimite Dedicatia

Blog

Astăzi este Vinerea Mare, cea mai tristă...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Creștinii ortodocși și greco-catolici pa...

Salvamont Mureș așteaptă un aflux ridica...

Stan Lucian | Citeste articolul

Specialiștii de la Salvamont Mureș îi sf...

Atenționare privind prezența urșilor la ...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Primăria municipiului Târgu Mureș averti...

Meteorologii anunţă că de mâine seară, v...

Rotar Mirela | Citeste articolul

În prima zi de Paşti va mai ploua la mun...

Parteneri