Amplă remaniere guvernamentală anunţată de PNL în scopul creşterii vizibilităţi partidului în administraţia centrală.

Liberalii au anunţat, ieri, propunerile pentru schimbarea a patru miniştri: primarul Sibiului, Klaus Iohannis, pentru funcţia de ministru de Interne şi viceprim-ministru, Eugen Nicolăescu la Finanţe, Teodor Atanasiu pentru Ministerul Economiei şi Cristian Buşoi pentru portofoliul Sănătăţii.

„Nu vreau să ieşim de la guvernare, vrem să intrăm” – a declarat preşedintele PNL, Crin Antonescu, susţinând că vrea să  crească influenţa PNL în Guvern, iar Executivul să devină mai puternic şi mai eficient.

Unii lideri PSD au exprimat rezerve în privinţa nominalizării lui Iohannis în dubla funcţie de ministru de Interne şi vicepremier.

Vicepreşedintele PSD Dan Şova a apreciat că Iohannis nu poate fi vicepremier fără o modificare a structurii Guvernului, ceea ce ar presupune un vot în Parlament.

La fel crede şi ministrul Apărării Naţionale, Mircea Duşa, care a salutat propunerea lui Iohannis de a face parte din Guvern.

De cealaltă parte, opoziţia consideră că schimbările nu au nici o legătură cu dorinţa USL de a guverna mai bine.

 Prim-vicepreşedintele PDL Andreea Paul afirmă că nominalizările făcute de liberali sunt neinspirate.

La rândul său, deputatul Elena Udrea, membru al Partidului Mişcarea Populară, interpretează schimbările de miniştri ale PNL ca simple poziţionări electorale în perspectiva alegerilor prezidenţiale.

Propunerile liberalilor urmează să fie transmise premierului Victor Ponta. Dacă acesta acceptă nominalizările, le va trimite preşedintelui Traian Băsescu.

Potrivit Curţii Constituţionale, şeful statului poate să respingă numai o singură dată propunerile pentru funcţiile de miniştri.

Traian Băsescu l-a suspendat pe Teodor Atanasiu în 2006 din funcţia de ministru al Apărării în Cabinetul Tăriceanu şi nu l-a acceptat pe Klaus Iohannis în 2009, când a fost propus de PSD şi PNL pentru funcţia de premier, după ce Guvernul Boc şi-a pierdut sprijinul politic.

 

Ioana Dima

 

Sursa: www.aghiuta.com

Lasă un răspuns
Adresa ta de email nu va fi publicatã. Câmpurile necesare sunt marcate cu*

VIDEOFM

Acum in emisie

WEEKEND ÎMPREUNĂ -REPRIZA DE SEARĂ cu

Cer acoperit

Vânt: 0 m/s

Cer acoperit -1°C

Vânt: 3 m/s

5°C

Top 30 RTM

  • 1. KATY PERRY – Not the end of the world,

  • 2. SICKOTOY FT MISHA MILLER – Touche,

  • 3. KYLIE MINOGUE – Magic,

  • 4. BLACK EYED PEAS ft. SHAKIRA – Girls like me,

  • 5. ROXEN ft. ALEXANDER RYBAK – Wonderland,

  • 6. SMILEY ft. DELIA – Ne vedem noi,

  • 7. JASON DERULO ft. NUKA – Love not war,

  • 8. AVA MAX – My head & my heart,

  • 9. AVA MAX – Salt,

  • 10. JENNIFER LOPEZ – In the morning,

  • 11. ANDIA – Ce suntem noi,

  • 12. HOLOGRAF ft. K-GULA – Grijile s-au dus,

  • 13. SIA ft. BURNA BOY – Hey boy,

  • 14. LUMINITA ANGHEL ft. NICO – Prietene,

  • 15. PAX PARADISE AUXILLARY – Nisipuri miscatoare,

  • 16. ED SHEERAN – Afterglow,

  • 17. KYGO ft. DONNA SUMMER – Hot stuff,

  • 18. LEONY – Faded love,

  • 19. VOLTAJ – Doar pentru ea,

  • 20. MARIA – Din vina mea,

  • 21. TOM GRENNEN – Little bit of love,

  • 22. ARMIN VAN BURREN ft. DUNCAN LAUREN E – Feel something,

  • 23. IRIS – Subteran,

  • 24. ALEXANDRA UNGUREANU – De n-am fi împreună,

  • 25. THE WEEKND – Save your tears,

  • 26. THE MONTANS ft. EMAA – Insula,

  • 27. D-l GOE – Fata de la radio,

  • 28. DAVID GUETTA ft. SIA – Let’s love,

  • 29. JASON DERULO ft. ADAM LEVINE – Lifestyle,

  • 30. AMI ft. FLORIAN RUS – Regrete,

Sugereazã piesã
= 4.9765RON0.00019
  • usd 0.1171 1 9.99999

  • chf 5.0832 1 -0.0011

  • aud 3.0320 1 0.00369

Live Video

Dedica o melodie unei persoane dragi

Completeaza formularul de mai jos,iar dedicatia ta se va auzi in emisiunea
Trimite Dedicatia

Blog

O inimă şi un ficat au fost transportate...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Misiunea contra-cronometru a Departament...

Creştinii ortodocși şi greco-catolici vo...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Creştinii ortodocși şi greco-catolici ce...

Proiect privind noi facilități medicale ...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Un proiect de lege prin care se asigură ...

Circulație îngreunată pe DN 1, în zona P...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul Ge...

Parteneri