Aproape 8.000 de cadre didactice, membre ale Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţământ, dintre care jumătate venite din provincie, au protestat, azi, atât în Piaţa Victoriei, cât şi în faţa sediilor Ministerelor Muncii şi Educaţiei.

Principalele probleme invocate au fost reducerea salariilor cu 25%, a veniturilor cu 40%, concedierea a 15.000 de angajaţi din învăţământ, lipsa autorizaţiilor de funcţionare pentru circa 10% din şcoli la nivel naţional, creşterea alarmantă a numărului de demisii din sistem, coeficienţi mai mari în grila din legea de salarizare unitară a bugetarilor, majorarea salariului minim la 750 lei din 2011, adoptarea noii legi a educaţiei care să reformeze sistemul de învăţământ, dar şi stoparea reducerilor de personal din sistem.
Totodată, pe lista nemulţumirilor se mai regăseşte faptul că multe dintre unităţile de învăţământ riscă să fie închise pentru că funcţionează cu personal subdimensionat. Pe de altă parte, sindicaliştii solicită reducerea vârstei de pensionare de 65 de ani propusă în legea unică a pensiilor.
Printre cei prezenţi în Piaţa Victoria s-au numărat şi câteva zeci de profesori mureşeni.
O delegaţie a FSLI a depus memorii la sediile Ministerelor Muncii şi Ministerului Educaţiei, solicitând întâlniri cu miniştrii de resort.
Ministrul Muncii, Ioan Botiş, şi liderul FSLI, Aurel Cornea, au anunţat, la finalul întrevederii de la Ministerul Muncii, că mâine vor demara negocierile cu privire la Legea salarizării unitare şi Legea salarizării pentru anul 2011.
În paralel cu mitingul din faţa Guvernului, aproximativ 1.500 de sindicalişti de la Spiru Haret şi FEN au protestat şi în faţa Palatului Cotroceni.
Protestatarii i-au dedicat preşedintelui Traian Băsescu o broşură numită „Omagiu”, în care i-au amintit promisiunile făcute din 2004 până în prezent. Sindicaliştii din învăţământ i-au solicitat lui Traian Băsescu demiterea premierului Emil Boc şi a ministrului Educaţiei, Daniel Funeriu.
În faţa Palatului Cotroceni au protestat şi 50 de sindicalişti mureşeni, membrii ai sindicatului „Spiru Haret” şi ai Federaţiei Educaţiei Naţionale.
Cristina Bulbescu, Mediafax

  • Tag-uri:
  • Nu au fost alocate tag-uri.

Lasă un răspuns
Adresa ta de email nu va fi publicatã. Câmpurile necesare sunt marcate cu*

VIDEOFM

Acum in emisie

SENS UNIC cu

Cer acoperit

Vânt: 0 m/s

Cer acoperit -1°C

Vânt: 3 m/s

5°C

Top 30 RTM

  • 1. KATY PERRY – Not the end of the world,

  • 2. SICKOTOY FT MISHA MILLER – Touche,

  • 3. KYLIE MINOGUE – Magic,

  • 4. BLACK EYED PEAS ft. SHAKIRA – Girls like me,

  • 5. ROXEN ft. ALEXANDER RYBAK – Wonderland,

  • 6. SMILEY ft. DELIA – Ne vedem noi,

  • 7. JASON DERULO ft. NUKA – Love not war,

  • 8. AVA MAX – My head & my heart,

  • 9. AVA MAX – Salt,

  • 10. JENNIFER LOPEZ – In the morning,

  • 11. ANDIA – Ce suntem noi,

  • 12. HOLOGRAF ft. K-GULA – Grijile s-au dus,

  • 13. SIA ft. BURNA BOY – Hey boy,

  • 14. LUMINITA ANGHEL ft. NICO – Prietene,

  • 15. PAX PARADISE AUXILLARY – Nisipuri miscatoare,

  • 16. ED SHEERAN – Afterglow,

  • 17. KYGO ft. DONNA SUMMER – Hot stuff,

  • 18. LEONY – Faded love,

  • 19. VOLTAJ – Doar pentru ea,

  • 20. MARIA – Din vina mea,

  • 21. TOM GRENNEN – Little bit of love,

  • 22. ARMIN VAN BURREN ft. DUNCAN LAUREN E – Feel something,

  • 23. IRIS – Subteran,

  • 24. ALEXANDRA UNGUREANU – De n-am fi împreună,

  • 25. THE WEEKND – Save your tears,

  • 26. THE MONTANS ft. EMAA – Insula,

  • 27. D-l GOE – Fata de la radio,

  • 28. DAVID GUETTA ft. SIA – Let’s love,

  • 29. JASON DERULO ft. ADAM LEVINE – Lifestyle,

  • 30. AMI ft. FLORIAN RUS – Regrete,

Sugereazã piesã
= 4.9764RON0.00049
  • usd 0.1175 1 9.99999

  • chf 5.0964 1 0.00729

  • aud 3.0368 1 0.00809

Live Video

Dedica o melodie unei persoane dragi

Completeaza formularul de mai jos,iar dedicatia ta se va auzi in emisiunea
Trimite Dedicatia

Blog

Salvamont Mureș așteaptă un aflux ridica...

Stan Lucian | Citeste articolul

Specialiștii de la Salvamont Mureș îi sf...

Atenționare privind prezența urșilor la ...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Primăria municipiului Târgu Mureș averti...

Un spectaculos obicei de Paște, la Sânmi...

Stan Lucian | Citeste articolul

Pogăniciul numit și plugarul, unul din c...

Parteneri