Aproape o treime din pacienţii mureşeni aşteaptă mai mult de 30 de minute pentru a intra la medic
În perioada ianuarie-septembrie 2013, Direcţia de Sănătate Publică Mureş a efectuat un sondaj în rândul pacienţilor care s-au adresat medicilor din sectorul prespitalicesc pentru a evalua gradul de mulţumire al acestora.
Au fost chestionate peste 400 de persoane, care şi-au spus părerea asupra timpului de aşteptare, a disponibilităţii medicului sau a nivelului de dotare a cabinetelor medicale.
Astfel, 36% din cei chestionaţi declară că au aşteptat mai puţin de 15 minute pentru a intra la consultaţie la medicul de familie, 32% au aşteptat între 15 şi 30 minute, iar în 30% din cazuri timpul de aşteptare a depăşit 30 de minute.
Nemulţumiri ale pacienţilor s-au înregistrat şi la condiţiile de igienă din cabinete, dar şi la atitudinea medicilor faţă de pacienţi.
Rezultatele chestionarelor vor fi utilizate pentru îmbunătăţirea condiţiilor din cabinetele medicale şi pentru o mai bună relaţie dintre medic şi pacient.
Raluca Creţ
Sursa: www.opiniatimisoarei.ro