Poliţiştii anchetează furtul unui seif dintr-o casă din municipiul Mediaş, în care s-ar fi aflat un milion de euro, 700 grame de aur şi mai...
DGASPC Mureș anunță scutirea de la plata rovinietei pentru persoanele adulte cu dizabilități, încadrate în grad de handicap grav sau...
Numărul maxim al posturilor din administrația locală trebuie redus cu 30% la nivelul unităților administrativ-teritoriale. În acest an, va fi...
Vor fi identificate zonele cele mai potrivite pentru construirea parcărilor şi amplasarea acestora, suprateran sau subteran. Potrivit...
Cei mai mulți au fost din categoria şomeri, iar 12 sunt persoane care beneficiază de gratuitate, respectiv din custodia Penitenciarului Târgu...
Dintre acestea, două au ajuns la spital. Salvamont România anunță că la Dispeceratul Naţional s-au primit 19 apeluri prin care se solicita...
S-a demarat o anchetă complexă după o interceptare în trafic efectuată în seara de 14 ianuarie, în comuna Holbav din județul...
Pompierii de la Detașamentul Târnăveni intervin într-un accident de circulație care a avut loc între între localitățile Deaj și...
Administraţia Naţională de Meteorologie anunță că din această seară, de la ora 20.00, până mâine dimineață, la ora 10.00, în judeţe...
Spectacolul Aplauze pentru poet… pe scenă, cu actorii Emilia Popescu, Demeter András şi pianistul Cătălin Răducanu, ajunge la Londra...
România va evolua la Campionatul European masculin de handbal din 2026, al cărui turneul final va fi găzduit de Danemarca (la Herning), Suedia (la...
Echipa feminină de volei CSO Voluntari a eliminat din „optimile” Cupei CEV formația germană VfB SUHL Thüringen. Prima manșă s-a disputat...
Naționala României a terminat pe locul al doilea grupa D preliminară a Campionatului European masculin de polo pe apă de la Belgrad. Ultimele...
Cel de-al treilea suspect de tâlhărie, urmată de moartea omului de afaceri sibian Adrian Kreiner, a fost localizat şi reţinut de poliţişti în...
Sancțiunile au fost acordate la finele săptămânii trecute de Poliția Locală persoanelor fizice și firmelor care au refuzat să-și curețe...
De Ziua Culturii Naționale, Ministrul Culturii, András István Demeter, a vorbit în emisiunea De 10xRomânia despre rolul discret, dar esențial...
Medicii veterinari avertizează că România riscă un haos sanitar-veterinar fără precedent, după reducerile bugetare impuse prin așa-numita...
Primăria Sovata a semnat cu Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene și cu Agenția pentru Dezvoltare Regională Centru contractul de...
La fel ca în restul țării, infecțiile gripale au crescut anul acesta și în județul Brașov. Acestea reprezintă peste 20% din totalul...
Patru posturi au fost scoase la concurs la UPU-SMURD. S-au înscris, în total, 25 de candidaţi, iar după proba dosarelor, doisprezece au fost...
Polițiștii rutierii recomandă prudență atât șoferilor, cât și pietonilor. Potrivit centrului Infotrafic al Poliției Române, în...
CSM Lugoj a fost eliminată de echipa slovenă GEN-I Volley Nova Gorica din „optimile” Cupei Challenge la volei feminin. Returul s-a disputat...
Echipa masculină de baschet CSO Voluntari evoluează în grupa A din Liga Nord-Europeană / European North Basketball League - ENBL, fiind...
Volei Alba Blaj este în grupa A din Liga Campionilor la volei feminin, unde se întrece cu VakifBank Istanbul din Turcia, Savino Del Bene Scandicci...
Sunt programate două evenimente, primul are loc astăzi, de la ora 18:30, în Sala Mică, fiind vorba de un recital vocal susținut de studenții...
De trei ori mai multe cazuri de gripă au fost raportate în primele două săptămâni din acest an, majoritatea fiind testate în cadrul...
Direcția Poliția Locală și Compartimentul Ridicări Auto din cadrul societății comerciale ”Administrator Imobile și Piețe”, care a...
Populaţia României era de aproximativ 19 milioane de locuitori la 1 ianuarie anul trecut, în scădere cu 24.000 faţă de 1 ianuarie 2024,...
Cu ocazia Zilei Culturii Naționale, Centrul de Cultură, Artă și Agrement Târgu Mureș organizează mâine, de la ora 12, un eveniment dedicat...
Rata inflaţiei în decembrie anul trecut a fost de 9,7%, uşor mai scăzută faţă de luna precedentă, potrivit datelor publicate miercuri de...
Romgaz își desfășoară demersurile corporative cu rigoare și echilibru, asigurându-se că nicio decizie nu i-ar afecta interesele economice, a...
Despre reducerea cheltuielilor statului a vorbit aseară într-un interviu la televiziunea publică şi premierul Ilie Bolojan. El a precizat că...
Proiectul de reformă în administraţia publică, care prevede reducerea cheltuielilor de personal cu 10 la sută, a fost pus aseară târziu în...
Marți, 13 ianuarie, în play-off-ul Campionatului Național de hochei pe gheață au fost programare două meciuri: Fenestela 68 Brașov – Sport...
România joacă în grupa D preliminară a Campionatului European masculin de polo pe apă de la Belgrad, având ca adversare Italia, Slovacia și...
Salvamontiștii mureșeni au fost solicitați în această noapte să intervină în sprijinul unei echipe de medici, chemați să asiste o femeie...
Pe mai multe cursuri de apă mici din Harghita s-a format gheaţă, în contextul temperaturilor scăzute înregistrate în ultima perioadă,...
Braşov: Cabană din Plaiul Foii - mistuită de flăcări Un bărbat în vârstă de 70 de ani a ajuns la spital cu arsuri pe faţă şi pe...
Cea mai ampla retrospectivă Brâncusi anunțată pentru 2026 are loc la Neue Nationalgalerie din Berlin, între 20 martie și 9 august. Galeria...
Opoziţia intenţionează să depună în februarie, la începutul sesiunii parlamentare, o moţiune simplă împotriva ministrului Apărării, Radu...
Prefectura Covasna a transmis o solicitare Administraţiei Bazinale de Apă Olt în vederea realizării unui studiu de fezabilitate pentru bazinul...
Imediat după prima zăpadă, camerele de gardă ale spitalelor din întreaga regiune s-au umplut de pacienți cu fracturi și luxații ale membrelor...
Aproximativ 600 de angajați ai combinatului Azomureș vor fi plasați în șomaj tehnic, începând cu 19 ianuarie. Măsura va afecta și 1.500...
Această platformă simplifică relaţia dintre cetăţeni şi administraţia publică. Este o aplicaţie gratuită disponibilă atât pentru...
Minus 21 de grade Celsius s-au înregistrat în această dimineaţă la Întorsura Buzăului, în judeţul Covasna. Potrivit Centrului...
Aceste intervenţii au inclus stingerea incendiilor, acordarea asistenţei medicale de urgenţă, răspuns la accidente rutiere grave şi alte...
Preţul unui gram de aur a atins un nivel record de 643 de lei, anunţă Banca Naţională a României. Leul s-a depreciat în raport cu euro,...
• Cartea de Poezie a Anului va fi premiată în direct la Radio România Cultural, cu ocazia Zilei Culturii Naționale Pentru al 16-lea an...