Pentru aceasta Agenția fiscală a alcătuit un tipizat nou, formularul 800. Firmele care nu primesc facturile prin sistemul Fiscului, respectiv...
Inspectoratul Școlar Județean Mureș a transmis tuturor directorilor de școli și consilierilor educativi obligația de a completa săptămânal o...
Curtea Constituţională a României a amânat, miercuri, pentru 20 octombrie, sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie de Justiţie în legătură cu...
Emergency Medical Team a primit acreditarea oficială din partea Organizației Mondiale a Sănătății, după o pregătire de mai mulți ani, în...
Este vorba de tronsonul de la Piscu Negru până la Bâlea Cascadă. ANM anunță ninsori abundente, viscol şi un strat de zăpadă care în zona...
Proiectul, sponsorizat de un lanț de magazine din România, își propune să ajungă în 15 sate și comune din România, în perioada 1 octombrie...
În această dimineață, Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă anunţă că nu au fost semnalate probleme deosebite în această noapte în...
Accidentul feroviar a fost anunţat după miezul nopţii. La faţa locului au fost mobilizate două echipaje de pompieri din cadrul Gărzii de...
Patru echipe sunt pe teren pentru remedierea problemelor. De asemenea, pompierii au intervenit în şase situaţii pentru degajarea unor copaci...
Marți, 7 octombrie, a fost programată ultima confruntare din etapa a 4-a a Ligii I de futsal: CSM Tg.-Mureș – AFC Autobergamo Deva, scor 2-2...
Campioana țării la baschet masculin, U-BT Cluj-Napoca, este în grupa A din BKT EuroCup, ediția 2025-2026. Miercuri, 1 octombrie, în etapa...
ASA Tg.Mureș s-a impus cu 3-0 în fața Gloriei Bistrița și a propriilor suporteri, la finele etapei cu numărul 9 din Liga a II-a de fotbal...
Consiliul Judeţean Harghita depune eforturi pentru reducerea numărului de câini fără stăpân şi prevenirea abandonului. Acesta este și...
Vineri, 10 octombrie (ora 19:00), primul concert al noii stagiuni (2025-2026) prezentat de Orchestra Națională Radio, este un eveniment 100%...
Prefectura Mureș informează cetățenii că, pentru eliberarea documentelor necesare dosarelor de pensionare, există posibilitatea de a obține...
Veniturile medii lunare ale unei gospodării au fost în trimestrul al doilea al acestui an de 9.502 lei, iar cheltuielile de 8.042 de lei potrivi...
Aproape 2.300 de cazuri noi de COVID au fost înregistrate în România în perioada 29 septembrie - 5 octombrie, în scădere cu peste 40% față de...
Pompierii harghiteni au plecat în sprijinul colegilor din județul Călărași, în contextul avertizării Cod Roșu de ploi abundente și posibile...
Adăpostul din Tg.Mureș are o capacitate de 250, iar la ora actuală sunt îngrijiți aici 170 de câini. Ultima campanie de sterilizare a avut...
Pentru al patrulea an consecutiv Spitalul Județean de Urgență (SJU) Miercurea-Ciuc derulează o amplă campanie de depistare a cancerului mamar,...
Autoritățile le recomandă oamenilor, în special celor care se află în zonele vizate de cod roșu de ploi abundente, să evite deplasările care...
Meteorologii au extins avertizarea cod roşu de ploi torenţiale şi abundente, astfel că aceasta vizează, până mâine, la ora 15.00, judeţele...
Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere are un stoc de sare de 106.000 de tone, iar în baza contractului semnat ieri cu...
Pompierii din cadrul Detaşamentului Târgu Mureş au fost solicitaţi să intervină în urma izbucnirii unui incendiu în incinta unui centru...
Una rece, alta caldă pentru echipele românești în Liga Campionilor la handbal feminin. Gloria Bistrița a fost surclasată sâmbătă, 4...
Tudor Mureșan practică polo de un an și vorbește cu pasiune despre regulile acestui sport spectaculos. Pentru el, jocul înseamnă forță,...
Campionatul Mondial de automobilism Formula 1 a programat duminică, 5 octombrie, pe Circuitul „Marina Bay Street” din Marina Bay, cursa de 62 de...
Înainte de a fi prea târziu, oamenii înțelepți realizează comoara ce se ascunde în fiecare secundă. Încetează să alerge, să dovedească,...
Etapa a 5-a din Liga Națională de handbal masculin a început vineri, 3 octombrie, cu jocul Potaissa Turda – Dinamo București, scor 29-24, iar...
Etapa a 7-a din Liga a III-a de fotbal s-a derulat vineri și sâmbătă, 3-4 octombrie, cu echipele din zona noastră în meciurile: AFC Odorheiu...
Etapa a 4-a a Ligii I de futsal a început duminică, 5 octombrie, cu jocurile: CS United Galați – Mausoleul Mărășești 20-0 și CS Luceafărul...
Spitalul Judeţean de Urgenţă Miercurea-Ciuc anunţă lansarea campaniei de depistare a cancerului mamar, intitulată 'Săpătămânile roz', în...
Emisiunea Pagini de istorie, una dintre producțiile emblematice ale Radio România Cultural, a împlinit, pe 6 octombrie, 35 de ani de difuzare...
Expoziţia internaţională 'Soldaţii de Teracotă - Armata nemuritoare a primului împărat chinez' şi coiful ceremonial din Epoca Fierului,...
Formaţia mureşeană primeşte, marţi seara, vizita Gloriei Bistriţa, în ultimul meci din cea de-a 9-a etapă a Ligii a II-a de fotbal. Partida,...
Elevii claselor a II-a de la Școala „Mihai Viteazul” din Târgu Mureș povestesc despre jocurile video care le stârnesc imaginația. Printre...
Sala Sporturilor „Simon Ladislau” din Tg.Mureş a găzduit, la finele săptămânii trecute, „Festivalul Micului Luptător”, eveniment...
În Bulgaria, mâine este cod roșu de vreme rea în regiunile de pe coasta Mării Negre și portocaliu în nord și sud. Sunt preconizate...
Perechea română formată din Rareş Cojoc (Dansul Viorilor Reghin) şi Andreea Matei (CSM Bucureşti) s-a clasat pe locul I la Grand Slamul de dans...
Sportivele de la CS Electromureş Romgaz Tg.Mureş au dominat întrecerile Campionatele Naţionale Individuale pentru senioare de la Cluj-Napoca,...
Numa’ bune de auzit în săptămâna asta: Jurjak („Hoții de vise”), Kate Rusby („The Elfin Knight”, veche baladă scoțiană), Cristi...
Adevărata împlinire se măsoară în modul în care reușim să punem talentele și abilitățile noastre în slujba unor cauze nobile. Când...
Elevii claselor a II-a de la școala „Mihai Viteazul” din Târgu Mureș ne împărtășesc pasiunile lor digitale: jocurile video preferate,...
Leonardo DiCaprio și Sean Penn își testează din nou șansele la Oscar într-un film spectaculos care a debutat pe primul loc la box office. În...
30 septembrie a fost termenul scadent de plată pentru taxele și impozitele locale aferente celui de-al doilea semestru din acest an. Astăzi...
Evenimentul are loc vineri, 10 octombrie, de la ora 10:00, și se adresează tinerilor absolvenți aflați în căutarea unui loc de muncă, dar și...
Astra Film Junior, cel mai amplu program de educație prin film documentar din România, revine la Sibiu în perioada 20-24 octombrie. Curatoriat...
Vântul puternic și ploile abundente din ultimele 24 de ore au creat probleme în 27 de localități din şapte județe: Brăila, Constanța, Dolj,...