Autoritatea de concurenţă a autorizat preluarea Fabricii de Zahăr Premium Luduş de către unul dintre acţionari
Publicat de Rotar Mirela, 23 aprilie 2026, 12:33
Tranzacţia prin care Mihaela Elena Neagu intenţionează să preia Fabrica de Zahăr Premium Luduş S.A. a fost autorizată de Consiliul Concurenţei, se arată într-un comunicat de presă al instituţiei.
În urma analizei, Consiliul Concurenţei a constatat că operaţiunea nu ridică obstacole semnificative în calea concurenţei efective pe piaţa românească sau pe o parte substanţială a acesteia şi nu există îndoieli serioase privind compatibilitatea sa cu un mediu concurenţial normal.
Anterior tranzacţiei, Fabrica de Zahăr Premium Luduş S.A. era deţinută de către Mihaela Elena Neagu şi Mihail Daniel Matache, alături de alţi acţionari minoritari.
Sursa: AGERPRES