Blog PPI cu Radu Florea-Ce pana mea…

Ce pana mea…

ANAF-ul s-a sesizat repede la Panama Papers leaks, adică la scurgerile de informații din mass media internațională de duminică seara. Repede pentru timingul de România…vreau să zic…. Viitura off-shore-urilor peste planetă cuprinde încet,  dar sigur, și România. Premierul zice că nu e meritul lui, e în fișa postului la fisc acest lucru să se pună pe treabă. Așa să fie.Pentru că avem și noi bogații noștri  de talie planetară, iar tunurile de zeci și sute de milioane de Euro, dolari sau ce valute or mai fi la modă, nu puteau fi trase fără niște regii și rețele pe cinste. Nu întâmplător a apărut pe la începutul anilor 2000 sintagma „băieți deștepți”. Întâi arătați enigmatic din sprâncene de fostul șef al statului, apoi și de alții din momentul în care s-a aflat că nici familia prezidențială nu a dus lipsă de așa ceva…

După recensământul DNA din „beciul domnesc” al ultimilor ani, vedem la mititica mari penali de toate formațiile, de la politicieni de soi, la ingineri, economiști sau interlopi tot așa,  ajunși de notorietate pentru ingineriile lor financiare. Și unde pot aceștia să-și protejeze mai bine banii aceștia decît în paradisuri fiscale de pe  tărâmuri exotice? Primele referințe le aveam încă din anii 90,din dosarele lui SOVcu sloganul „Dormi în pace, că FNI lucrează pt tine!”. Ceea ce a apărut de luni în presa internațională dovedește că fiecare țară  are marii corupți pe care-i merită!?

Cu mici diferențe. În vest, marea corupție a gulerelor albe nu a ucis standardele de viață ale omului de rând, ci doar a a afectat biznisuri din lumea rarefiată a miliardarilor. Islanda poate fi singura excepție ca țară care a ajuns să intre în faliment pe de-a-ntregul. Astăzi am aflat că președintele acesteia avea un business de familie în acei ani de criză, iar explicațiile lămuritoare i s-au oprit în gât la un interviu. Sigur că de la marii magnați ai lumii financiare americane a pornit până la urmă și criza din 2008-2009. Dar occidentul a avut resurse ca să nu o traverseze atât de dramatic ca noi,  țările răsăritene din Europa.La estici, marea corupție care s-a dezvoltat din primii ani de după dec.89 a afectat încet și iremediabil se pare, chiar funcționarea instituțiilor statului de drept. Nu s-a sifonat doar bugetul unui minister, baza materială a vreunui combinat sau a unei rafinării de tristă amintire. Criza produsă de marii corupți e una de sistem, endemică și a afectat o economie etatizată taman pe cînd aceasta dezlegată, a ieșit privatizată la leu și năucă în vârtejul concurențial  al economiei mondiale de piață. Am ajuns să o luăm în freză, să ne vindem resursele și să împroprietărim străinii cu pământul și pădurile  noastre. Apoi să agonizăm de la un împrumut FMI la altul.

Dosarele Panama Papers vor dezvălui în zilele următoare nume sonore și nu doar din străinătate, asta deja se întâmplă. Cu riscul de a ajunge la o nouă criză, de această dată de identitate a lumii contemporane, eu zic că e  bine să aflăm adevărul până la capăt despre cei care ne dădeau lecții cum se câștigă „pâinea noastră cea de toate zilele”.

Am zis și eu, n-am dat cu parul…

comentariu de Radu Florea

Lasă un răspuns
Adresa ta de email nu va fi publicatã. Câmpurile necesare sunt marcate cu*

VIDEOFM

Acum in emisie

BUNĂ DIMINEAŢA, TRANSILVANIA! cu

Cer acoperit

Vânt: 0 m/s

Cer acoperit -1°C

Vânt: 3 m/s

5°C

Top 30 RTM

  • 1. KATY PERRY – Not the end of the world,

  • 2. SICKOTOY FT MISHA MILLER – Touche,

  • 3. KYLIE MINOGUE – Magic,

  • 4. BLACK EYED PEAS ft. SHAKIRA – Girls like me,

  • 5. ROXEN ft. ALEXANDER RYBAK – Wonderland,

  • 6. SMILEY ft. DELIA – Ne vedem noi,

  • 7. JASON DERULO ft. NUKA – Love not war,

  • 8. AVA MAX – My head & my heart,

  • 9. AVA MAX – Salt,

  • 10. JENNIFER LOPEZ – In the morning,

  • 11. ANDIA – Ce suntem noi,

  • 12. HOLOGRAF ft. K-GULA – Grijile s-au dus,

  • 13. SIA ft. BURNA BOY – Hey boy,

  • 14. LUMINITA ANGHEL ft. NICO – Prietene,

  • 15. PAX PARADISE AUXILLARY – Nisipuri miscatoare,

  • 16. ED SHEERAN – Afterglow,

  • 17. KYGO ft. DONNA SUMMER – Hot stuff,

  • 18. LEONY – Faded love,

  • 19. VOLTAJ – Doar pentru ea,

  • 20. MARIA – Din vina mea,

  • 21. TOM GRENNEN – Little bit of love,

  • 22. ARMIN VAN BURREN ft. DUNCAN LAUREN E – Feel something,

  • 23. IRIS – Subteran,

  • 24. ALEXANDRA UNGUREANU – De n-am fi împreună,

  • 25. THE WEEKND – Save your tears,

  • 26. THE MONTANS ft. EMAA – Insula,

  • 27. D-l GOE – Fata de la radio,

  • 28. DAVID GUETTA ft. SIA – Let’s love,

  • 29. JASON DERULO ft. ADAM LEVINE – Lifestyle,

  • 30. AMI ft. FLORIAN RUS – Regrete,

Sugereazã piesã
= 4.9762RON0.00040
  • usd 0.1180 1 0.00059

  • chf 5.1198 1 -0.0049

  • aud 3.0092 1 0.00239

Live Video

Dedica o melodie unei persoane dragi

Completeaza formularul de mai jos,iar dedicatia ta se va auzi in emisiunea
Trimite Dedicatia

Blog

Focar de rujeolă la Sf. Gheorghe. Echipe...

APETRI MARGARETA | Citeste articolul

Epidemia de rujeolă a luat avânt anul ac...

Urmărire în trafic pe străzile din staţi...

VIRGIL NATEA | Citeste articolul

Potrivit Inspectoratului Judeţean de Jan...

Incendiu forestier în Lăpuşna-Ibăneşti

Rotar Mirela | Citeste articolul

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă...

Baschetbalistele din Constanța, la primu...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Finala Ligii Naționale de baschet femini...

Parteneri