Blog PPI cu Radu Florea-Educație gratis, se poate?!
Educație gratis…se poate?
Dreptul la educație gratuită, iată o glumă bună… Dar cine nu merită o a doua șansă, nu? Până și penalii, vedem asta în jur, aproape zilnic. Importanța educației nu mai e de explicat și de argumentat-deja suferă țara întreagă și populația de pe urma degradării ei, ci este de realizat, de dus la capăt și nu oricum, ci bine. Dar în România, lucrul bine făcut promis de președintele Iohannis se petrece tot izolat, în funcție de omul care sfințește locul și nu generează o masa critică a majorității care să se dedice o dată pentru totdeauna lucrului acesta, bine făcut. Iar asta, tot de la educația deficitară ni se trage. Știm, legile educației s-au schimbat la fel de des ca miniștrii aferenți, bașca banii puțini la buget între două rotații de cadre, salariile umilitoare ale dascălilor și demolarea pe cale de consecință a prestanței acestora în lumea liberă și mai ales libertină a prezentului în școala românească.
Când școlaru’ lui tata are cât n-a strîns dascălul lui într-o viață la catedră e greu pentru acesta din urmă să se impună, mai ales în vremuri când pofta de carte e și ea pe ducă. Ai carte, ai parte- a rămas doar o sintagmă cu recurs la vremurile când cartea era valorizată. Ca asta să se întâmple din nou, repet, în masă- nu la cei puțini care oricum citesc din rațiuni personale, indiferent de vremurile social media sau poate tocmai de-aia ca un din calea mediocrității invadatoare din jur- pentru ca educația să fie repusă în drepturi, nu doar în sforăitoare definiții de platformă, atunci e nevoie de strategii și de bani. ONU propune chestii ambițioase prin UNICEF, la capitolul reducerii abandonului școlar. Dar totul pornește inițial de la bani. Din suflet și respect pentru profesiune, câte un dascăl sau o bibliotecară în fund de țară nu renunță la împărtășit poveștile copilăriei, dar aceștia nu schimbă trendul deculturalizării. Situații îngrijorătoare sunt de găsit nu doar în nord-estul Europei, în Moldova, considerată cea mai săracă zonă din spațiul UE. La țară în România, e aproape la fel oriunde. Copii tot mai puțini, comasați din ani diferiți într-o clasă, care trec dealul și pădurea pe jos spre o școală în frig și cu weceul în fundul curții, fără apă curentă. De manuale ce să mai vorbim? Unii voiau să-i upgradeze direct la tabletă și pe ei, pe copiii de la țară ai căror părinți zilieri n-au bani să le pună o pâine pe masă când dă frigul, darămite să le bage tableta în priză…?!Educația, ca să fie prioritate națională, planetară, trebuie bugetată serios. Fără bani, vorba poetului, restul e tăcere.
Am zis și eu, n-am dat cu parul…
