Blog PPI cu Radu Florea-UNPR+PMP egal tot PMP!?

UNPR plus PMP egal tot PMP!?

Cum vine asta, adică UNPR chiar nu mai contează? Fuziunea prin absorbție arată că da. Mutarea, anunțată zilele trecute de Traian Băsescu, cel care conduce partidul Mișcarea Populară a fost o mișcare cu adevărat populară, pentru stilul său de a face politică. UNPr-ul s-a comportat ca o găină cu capul tăiat, de la decapitarea liderului de partid Gabriel Oprea,-fost vicepremier și premier interimar în guvernul USL- survenită în primăvară la două capete penale- după toamna nefastă a tragediei de la Colectiv și a morții la datorie a capului de coloană oficială polițistul Bogdan Gigină- politicianul declarat al ,,interesului național,, Gabriel Oprea a anunțat că i-a ajuns cu politica pentru națiune. O fi știind el ceva.

Cert e că l-a delegat pe Valeriu Steriu la conducerea a ceea ce a mai rămas din partidul înființat de la începuturi, pe rutele traseiștilor politicii românești când de la stânga, când de la dreapta. Marți la ceas de seară, pe când majoritatea parlamentarilor practicau ,,aruncarea în valuri,, la Mamaia, departe de fierbințelile unei capitale amețite de noua demagogie de la primărie, Traian Băsescu ne-a demonstrat că e încă pe val, anunțând manevra de acostare a UNPR la cheiul PMP. UNPR un partid care, speriat de disoluția grupului parlamentar în perspectiva alegerilor generale, s-a făcut oale și ulcele încă din  ultimele zile ale sesiunii parlamentare, pe când cvorumul era deja mutat pe litoral nu în ședințele de plen. UNPR, ce uniune, ce progres…

,,Îmi pare rău că UNPR-ul se tranformă în zestrea unei uniuni de conjunctură,, titra resemnat, părintele fondator, Gabriel Oprea. În timp ce noul comandant al alianței, Traian Băsescu, remarca în stilu-i caracteristic că Oprea a rămas cu onoarea și că partidul nu mai e, după fuziunea prin absorbție. De unde deduc logic, că după șase ani în care a fost ,,absorbit,, când de PSD când de PDL, în numele interesului național, UNPR-ul chiar nu mai contează. Asta dacă a contat vreodată. Asta nu că PMP-ul  s-ar simți mai bine cu această nouă achiziție dar racolările vor continua, cu toate ofuscările dreptei lui Blaga aflat în lipsă cronică de inspirație pe tabla de șah a politicii de Dâmbovița.Vacanță plăcută, onorabili politicieni, cineva la București încă lucrează…

Am zis și eu, n-am dat cu parul!

comentariu de Radu Florea

Lasă un răspuns
Adresa ta de email nu va fi publicatã. Câmpurile necesare sunt marcate cu*

VIDEOFM

Acum in emisie

PULSUL ZILEI cu radiomures

Cer acoperit

Vânt: 0 m/s

Cer acoperit -1°C

Vânt: 3 m/s

5°C

Top 30 RTM

  • 1. KATY PERRY – Not the end of the world,

  • 2. SICKOTOY FT MISHA MILLER – Touche,

  • 3. KYLIE MINOGUE – Magic,

  • 4. BLACK EYED PEAS ft. SHAKIRA – Girls like me,

  • 5. ROXEN ft. ALEXANDER RYBAK – Wonderland,

  • 6. SMILEY ft. DELIA – Ne vedem noi,

  • 7. JASON DERULO ft. NUKA – Love not war,

  • 8. AVA MAX – My head & my heart,

  • 9. AVA MAX – Salt,

  • 10. JENNIFER LOPEZ – In the morning,

  • 11. ANDIA – Ce suntem noi,

  • 12. HOLOGRAF ft. K-GULA – Grijile s-au dus,

  • 13. SIA ft. BURNA BOY – Hey boy,

  • 14. LUMINITA ANGHEL ft. NICO – Prietene,

  • 15. PAX PARADISE AUXILLARY – Nisipuri miscatoare,

  • 16. ED SHEERAN – Afterglow,

  • 17. KYGO ft. DONNA SUMMER – Hot stuff,

  • 18. LEONY – Faded love,

  • 19. VOLTAJ – Doar pentru ea,

  • 20. MARIA – Din vina mea,

  • 21. TOM GRENNEN – Little bit of love,

  • 22. ARMIN VAN BURREN ft. DUNCAN LAUREN E – Feel something,

  • 23. IRIS – Subteran,

  • 24. ALEXANDRA UNGUREANU – De n-am fi împreună,

  • 25. THE WEEKND – Save your tears,

  • 26. THE MONTANS ft. EMAA – Insula,

  • 27. D-l GOE – Fata de la radio,

  • 28. DAVID GUETTA ft. SIA – Let’s love,

  • 29. JASON DERULO ft. ADAM LEVINE – Lifestyle,

  • 30. AMI ft. FLORIAN RUS – Regrete,

Sugereazã piesã
= 4.9763RON0.00020
  • usd 0.1170 1 -0.0009

  • chf 5.0843 1 -0.0095

  • aud 3.0283 1 0.00180

Live Video

Dedica o melodie unei persoane dragi

Completeaza formularul de mai jos,iar dedicatia ta se va auzi in emisiunea
Trimite Dedicatia

Blog

Proiect privind noi facilități medicale ...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Un proiect de lege prin care se asigură ...

Gara Mică din Tg. Mureș, renovată din fo...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Aproape 50.000 de euro a investit Compan...

Focar de rujeolă la Sf. Gheorghe. Echipe...

APETRI MARGARETA | Citeste articolul

Epidemia de rujeolă a luat avânt anul ac...

Urmărire în trafic pe străzile din staţi...

VIRGIL NATEA | Citeste articolul

Potrivit Inspectoratului Judeţean de Jan...

Incendiu forestier în Lăpuşna-Ibăneşti

Rotar Mirela | Citeste articolul

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă...

Salvatorul animalelor

Rotar Mirela | Citeste articolul

           Și să vreau, și nu puteam să ...

Parteneri