Blog Punctul pe I cu Radu Florea-Brexit or what?

Brexit or what?

Joi se va decide. Britanicii sunt chemați la referendum în întreg regatul unit ca să se hotărească odată. Cu Bruxelles-ul sau fără. Nu că fără n-ar fi putut să o scoată la liman. A demonstrat-o istoria lor de putere colonială, maritimă, economică, monarhică. Dar în concertul european așa cum a fost el visat, gândit și proiectat de ministrul francez de externe Robert Schumann la începuturi, nu e loc de mai mulți dirijori. Pe fondul necazurilor comunitare de tot felul- de la împărțirea banului și a migrantului extracomunitar între țările membre- se înmulțesc vocile celor care vor fără UE și în țări ca Olanda, Spania, Italia.

Dacă o țară mare, economic vorbind sustenabilă la portmoneu, cu monedă proprie și income-uri serioase- profit pe bune, nu ca la noi generat de blocări de investiții- își poate vedea de drum ca și până acum, una mică sau medie aflată în emergență și  chinuindu-se la viteza a doua, care abia a trecut cumva de primul sfert de secol de tatonare și îndatorare, cu siguranță că va fi ca un copil pierdut de părinți în aglomerația de la mall. Toți din jur îți par mai mari și prietenoși, dar niciunul nu îți este nici mamă nici tată, ca să te ia acasă și să te ocrotească.

Zic și eu, că nu dau cu parul…

comentariu de Radu Florea

Lasă un răspuns
Adresa ta de email nu va fi publicatã. Câmpurile necesare sunt marcate cu*

VIDEOFM

Acum in emisie

PULSUL ZILEI cu radiomures

Cer acoperit

Vânt: 0 m/s

Cer acoperit -1°C

Vânt: 3 m/s

5°C

Top 30 RTM

  • 1. KATY PERRY – Not the end of the world,

  • 2. SICKOTOY FT MISHA MILLER – Touche,

  • 3. KYLIE MINOGUE – Magic,

  • 4. BLACK EYED PEAS ft. SHAKIRA – Girls like me,

  • 5. ROXEN ft. ALEXANDER RYBAK – Wonderland,

  • 6. SMILEY ft. DELIA – Ne vedem noi,

  • 7. JASON DERULO ft. NUKA – Love not war,

  • 8. AVA MAX – My head & my heart,

  • 9. AVA MAX – Salt,

  • 10. JENNIFER LOPEZ – In the morning,

  • 11. ANDIA – Ce suntem noi,

  • 12. HOLOGRAF ft. K-GULA – Grijile s-au dus,

  • 13. SIA ft. BURNA BOY – Hey boy,

  • 14. LUMINITA ANGHEL ft. NICO – Prietene,

  • 15. PAX PARADISE AUXILLARY – Nisipuri miscatoare,

  • 16. ED SHEERAN – Afterglow,

  • 17. KYGO ft. DONNA SUMMER – Hot stuff,

  • 18. LEONY – Faded love,

  • 19. VOLTAJ – Doar pentru ea,

  • 20. MARIA – Din vina mea,

  • 21. TOM GRENNEN – Little bit of love,

  • 22. ARMIN VAN BURREN ft. DUNCAN LAUREN E – Feel something,

  • 23. IRIS – Subteran,

  • 24. ALEXANDRA UNGUREANU – De n-am fi împreună,

  • 25. THE WEEKND – Save your tears,

  • 26. THE MONTANS ft. EMAA – Insula,

  • 27. D-l GOE – Fata de la radio,

  • 28. DAVID GUETTA ft. SIA – Let’s love,

  • 29. JASON DERULO ft. ADAM LEVINE – Lifestyle,

  • 30. AMI ft. FLORIAN RUS – Regrete,

Sugereazã piesã
= 4.9761RON-0.0001
  • usd 0.1179 1 -9.9999

  • chf 5.0938 1 -0.026

  • aud 3.0265 1 0.0173

Live Video

Dedica o melodie unei persoane dragi

Completeaza formularul de mai jos,iar dedicatia ta se va auzi in emisiunea
Trimite Dedicatia

Blog

Proiect privind noi facilități medicale ...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Un proiect de lege prin care se asigură ...

Gara Mică din Tg. Mureș, renovată din fo...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Aproape 50.000 de euro a investit Compan...

Focar de rujeolă la Sf. Gheorghe. Echipe...

APETRI MARGARETA | Citeste articolul

Epidemia de rujeolă a luat avânt anul ac...

Urmărire în trafic pe străzile din staţi...

VIRGIL NATEA | Citeste articolul

Potrivit Inspectoratului Judeţean de Jan...

Incendiu forestier în Lăpuşna-Ibăneşti

Rotar Mirela | Citeste articolul

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă...

Angajaţii Oficiului Naţional al Registru...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Angajaţii din Oficiul Naţional al Regist...

Parteneri