Blog Punctul pe I cu Radu Florea-Eu de ce să mai votez

Eu… de ce să mai votez?!

Dacă e să alegi pe cineva în acest an electoral ca să se schimbe ceva în România, atunci, stimabile alegător- ca să nu mai fii turmentat de maioresciana forma fără de fond a promisiunilor goale de conținut din fiecare campanie- atunci trebuia să fi votat- ieri la locale  si încă mai trebuie la toamnă, la alegerile generale pentru parlament- pe cineva nou, nepătat de politica băieților deștepți, fără penalități de tot soiul, de la nevinovatele conflicte de interese, cu mama, soacra și fiica aduse cu juma de normă pe statul de plată la biroul parlamentar de circumscripție și până la șpăgi de milioane de  Euro pentru licitații cu dedicație.

Noul nu vine fără oameni noi în fruntea comunității, locale și centrale. Șansa trebuie acordată și altora. Unor oameni buni de care ai tot auzit la tine în comunitate dar care, până acum nu au ieșit în față din aceleași motive pentru care nici  tu, alegătorule,  de multe ori nu te-ai băgat în față la coadă la plătit ceva ca să scapi mai repede dar nici la promoție de tigăi moca la mall. Sau pentru că ai fost convins că altul e mai bun decât tine. Din bună educație, modestie sau lipsă de încredere în propriul tău potențial. Nu mai merge așa. Până ieri, alaltăieri, aleșii noștri ne-au demonstrat-o: nu sunt cu nimic mai buni decât alegătorii lor. Nu am crezut asta mult timp pentru că nu am fost învățați să judecăm astfel. Sistemul postcomunist, clientelar, de partid al acestor 27 de ani a moștenit de la regimul ceaușist de dinainte de 89, mediocrația și slugărnicia față de șef, domnia majorității asupra minorității, discreditarea sau șantajarea elitelor. Asta ne-a costat ca popor și începe deja să ne coste și ca națiune. Viitorul țării și al neamului e în pericol iar prezentul este dovada! După revoluție, Silviu Brucan a cobit dar a avut dreptate. Uite că ne ia mai mult de douăzeci de ani ca să ne trezim; în cuget liber și pe cont propriu, în atitudine asumată, responsabilă și pentru eșecuri nu doar pentru victorii.

Pentru ca România copiilor noștri să aibă șanse e nevoie să dăm șanse în acest an oamenilor noi, tineri în optică și cu disponibilitatea asumării interesului colectiv, adulți ca experiență până în 45,50 de ani de viață, realizați în carieră dar care vor și pot face ca și colectivitatea să se realizeze.Duminică am avut o primă șansă. În cîteva zile se va vedea dacă am fructificat-o sau nu. Oricum, lecția trebuie învățată pentru la toamnă și aplicată în noiembrie cu gândul la faptul că majoritarii din noul parlament vor da guvernul. De stânga sau de dreapta, nu mai contează. Deocamdată, la acest capitol avem o bogată experiență cu partide și oameni de partid care luat-o în freză și odată cu ei, România toată.

Am zis și eu, n-am dat cu parul…

Lasă un răspuns
Adresa ta de email nu va fi publicatã. Câmpurile necesare sunt marcate cu*

VIDEOFM

Acum in emisie

Cer acoperit

Vânt: 0 m/s

Cer acoperit -1°C

Vânt: 3 m/s

5°C

Top 30 RTM

  • 1. KATY PERRY – Not the end of the world,

  • 2. SICKOTOY FT MISHA MILLER – Touche,

  • 3. KYLIE MINOGUE – Magic,

  • 4. BLACK EYED PEAS ft. SHAKIRA – Girls like me,

  • 5. ROXEN ft. ALEXANDER RYBAK – Wonderland,

  • 6. SMILEY ft. DELIA – Ne vedem noi,

  • 7. JASON DERULO ft. NUKA – Love not war,

  • 8. AVA MAX – My head & my heart,

  • 9. AVA MAX – Salt,

  • 10. JENNIFER LOPEZ – In the morning,

  • 11. ANDIA – Ce suntem noi,

  • 12. HOLOGRAF ft. K-GULA – Grijile s-au dus,

  • 13. SIA ft. BURNA BOY – Hey boy,

  • 14. LUMINITA ANGHEL ft. NICO – Prietene,

  • 15. PAX PARADISE AUXILLARY – Nisipuri miscatoare,

  • 16. ED SHEERAN – Afterglow,

  • 17. KYGO ft. DONNA SUMMER – Hot stuff,

  • 18. LEONY – Faded love,

  • 19. VOLTAJ – Doar pentru ea,

  • 20. MARIA – Din vina mea,

  • 21. TOM GRENNEN – Little bit of love,

  • 22. ARMIN VAN BURREN ft. DUNCAN LAUREN E – Feel something,

  • 23. IRIS – Subteran,

  • 24. ALEXANDRA UNGUREANU – De n-am fi împreună,

  • 25. THE WEEKND – Save your tears,

  • 26. THE MONTANS ft. EMAA – Insula,

  • 27. D-l GOE – Fata de la radio,

  • 28. DAVID GUETTA ft. SIA – Let’s love,

  • 29. JASON DERULO ft. ADAM LEVINE – Lifestyle,

  • 30. AMI ft. FLORIAN RUS – Regrete,

Sugereazã piesã
= 4.9764RON9.99999
  • usd 0.1172 1 -0.0005

  • chf 5.1404 1 0.01129

  • aud 2.9982 1 -0.0061

Live Video

Dedica o melodie unei persoane dragi

Completeaza formularul de mai jos,iar dedicatia ta se va auzi in emisiunea
Trimite Dedicatia

Blog

Două trenuri vor fi anulate la Tg. Mureș...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Din week-endul următor, un tren și o per...

O nouă acțiune „Împreună curățăm” a Radi...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Începând din anul 2017, Radio România Tg...

Trei cabinete medicale noi și o ambulanț...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Este rezultatul unui proiect din fonduri...

„Fără bariere – TOT adevărul despre drog...

Stan Lucian | Citeste articolul

Ministerul Familiei, Tineretului şi Egal...

Fonduri suplimentare pentru dezvoltarea ...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Consilierii judeţeni au aprobat într-o ş...

UPDATE: A fost solicitat sprijin aerian ...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Un nou incendiu de pădure a izbucnit, ie...

Sistemul de returnare a garanţiei funcţi...

Rotar Mirela | Citeste articolul

De la punerea în funcţiune a sistemului,...

Incendiu forestier în Lăpuşna-Ibăneşti

Rotar Mirela | Citeste articolul

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă...

Persoanele neasigurate vor avea gratuita...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Prezent la o întâlnire cu reprezentanții...

Staţie de biogaz pentru producerea de en...

Stan Lucian | Citeste articolul

Aceasta este prima stație din România de...

Apel pentru artiştii locali la Festivalu...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Cercetaşii României Târgu Mureş organize...

Înscrierea la Concursul Naţional de Titu...

Stan Lucian | Citeste articolul

Luna viitoare va avea loc înscrierea la ...

Parteneri