Blog Vorbe din pălărie: A fi sau a nu fi, aceasta este întrebarea!

Rubrica de astăzi este dedicată unui scriitor care pentru mine a însemnat primul contact cu adevărata artă. Wiliam Shakespeare s-a născut în ziua în care a murit, adică în 23 aprilie. Avenit pe lume în1564, părăsind-o în 1616.
Nu vă speriaţi, nu am să vă scriu astăzi din cărţi despre Shakespeare, nu am să fac o enumerare seacă şi plictisitoare a operelor sale şi nici nu am să intru în controversele, nu puţine, legate de existenţa sa fizică.
Vreau, însă, să vă spun cum m-am întâlnit eu cu Shakespeare şi de ce îl iubesc mai presus de orice alt autor cu a cărui operă am avut privilegiul să mă întâlnesc.

Aşadar, a fost odată ca niciodată, că, dacă n-ar fi fost, nu s-ar mai povesti, a fost pe vremea când eram elevă în clasa a VII-a şi mama se ruga de mine să citesc “Cireşarii”, iar eu refuzam cu încăpăţânare. De fapt, refuzam să citesc, pur şi simplu, doar povestirile istorice şi cele nemuritoare făcând, uneori, excepţie. Nu citeam pentru că, fiind un copil energic, mi se părea chinuitor să stau pe scaun şi să-mi mişc doar ochii peste rândurile tipărite.
În ziua aceea, însă, cum aveam ore la şcoală de după- masă şi cum temele consideram că trebuie făcute în pauză, am deschis televizorul de dimineaţă şi, ce să vezi, pe TVR 2 se difuza un film alb-negru, în care nişte actori în colanţi se duelau în săbii şi în replici rostite într-o engleză poetică, diferită faţă de cea pe care o studiam deja intensiv de vreo trei ani de zile.
Filmul era vechi, nu-mi era cunoscut niciun actor, dar mă fascina acel limbaj, acea potrivire plină de semnificaţii ascunse a cuvintelor, acel aer depresiv al actorului din rolul principal, care ascundea o durere ce parcă îmi vorbea din micul ecran.

Am stat cu ochii lipiţi de televizor până la finalul filmului, care a venit prea repede, căci tot ce prinsesem eu era partea a doua şi reuşisem să văd doar ultimele 20 de minute.

Filmul se numea “Hamlet” și era cu Lawrence Olivier în rolul principal.
Toate acestea se întâmplau într-o epocă în care Internetul era pentru mine un cuvânt necunoscut. Nici vorbă să deschid repede calculatorul, tableta sau telefonul şi să mă informez cu privire la film sau să-l văd în întregime on line. Aşa că am pus mâna pe telefonul fix, am sunat-o pe mama la birou şi am rugat-o să-mi aducă de la biblioteca universităţii “Hamlet” de William Shakespeare. Firesc, mama a rămas blocată. Shakespeare!? a spus ea, Shakespeare vrei să citeşti, eu mă rog de tine să citeşti măcar “Cireşarii” şi ţie îţi trebuie Shakespeare? I-am explicat cum şi de ce vreau cartea, mi-a adus-o, iar în acea seară, după ce am venit de la şcoală, am citit-o dintr-o răsuflare. Şi nu m-am oprit. Am citit toate piesele, prima data în limba română, apoi în engleză, cu dicţionarul lângă mine şi, nu mi-e ruşine să o spun, Shakespeare a devenit o obsesie.

La mulţi ani, Shakespeare, wherever you are!

Sanda Viţelar

Lasă un răspuns
Adresa ta de email nu va fi publicatã. Câmpurile necesare sunt marcate cu*

VIDEOFM

Acum in emisie

SENS UNIC cu RADU FLOREA

Cer acoperit

Vânt: 0 m/s

Cer acoperit -1°C

Vânt: 3 m/s

5°C

Top 30 RTM

  • 1. RITA ORA – New look,

  • 2. DELIA – Sa-mi canti,

  • 3. AMI – Tramvai,

  • 4. 3 SUD EST – Prietenia,

  • 5. ONE REPUBLIC – Wanted,

  • 6. VUNK – Deja vu,

  • 7. MORANDI – Professional liar,

  • 8. MAROON 5 – Memories,

  • 9. ROXEN – Ce-ti canta dragostea,

  • 10. WHAT’S UP ft. ANDRA – Tine-te bine,

  • 11. TAYLOR SWIFT – Cornelia Street,

  • 12. ALEXIA ft. DJ PROJECT – Cronic,

  • 13. FLORIAN RUS ft. MIRA – Strazile din Bucuresti,

  • 14. PET SHOP BOYS – Dreamland,

  • 15. MIKA – Dear jealousy,

  • 16. KYGO ft. WHITNEY HOUSTON – Higher love,

  • 17. SPEAK – M-ai lasat sa te las,

  • 18. IRINA RIMES – In palme,

  • 19. PINK – Walk me home,

  • 20. NICOLETA NUCA – Tot mai rar,

  • 21. LADY ANTEBELLUM – Ocean,

  • 22. JO COOPER ft. ASTRID – Sing it with me,

  • 23. TRUPA ZERO – In bratele tale,

  • 24. DJ PROJECT ft. ANDIA – Retrograd,

  • 25. DUA LIPA – Physical,

  • 26. ALINA EREMIA – Printre cuvinte,

  • 27. SHAWN MENDES ft. CAMILA CABELL – Señorita,

  • 28. LOUIS TOMLINSON – Kill my mind,

  • 29. THOMAS RHET – Remember you young,

  • 30. INNA – Bebe,

Sugereazã piesã
= 4.8740RON0.00029
  • usd 0.5397 1 -0.004

  • chf 4.5329 1 0.00549

  • aud 3.0975 1 -0.0148

Live Video

Dedica o melodie unei persoane dragi

Completeaza formularul de mai jos,iar dedicatia ta se va auzi in emisiunea
Trimite Dedicatia

Blog

Vaccinarea a debutat fără probleme la Tg...

MIRELA ROTAR | Citeste articolul

Zeci de târgumureșeni au fost deja vacci...

ATENȚIE! S-a semnalat prezența unui urs ...

Corina Muntean | Citeste articolul

Animalul a fost semnalat pe strada Posad...

Medalii de bronz pentru luptătorii român...

Corina Muntean | Citeste articolul

România a obținut două medalii de bronz ...

Parteneri