Foto: Radio Tg.Mures/Raul Hategan Blog Vorbe din pălărie: Bârfe, cârcoteli şi alte asemenea
Recunosc, săptămâna aceasta am stat să mă uit la „circul” din jurul decesului mamei Zăvoranu, nu de alta, dar mă distrează la culme fiinţa asta şi toate dramele create în jurul vieţii sale.
Recunosc, de asemenea, că este o distracţie fără conţinut şi, până la urmă, lipsită de amuzament. Dar, când auzi că fiinţa asta spune la aflarea tragicei veşti că „Michael Jackson n-a murit, eu nu sunt vinovată!”, parcă ceva te-ndeamnă să te uiţi, așa, dintr-un fel de curiozitate bolnavă ca să vezi ce minunăţii mai poate debita.
Trebuie, însă, să facem diferenţa între o persoană care se expune intenţionat public cu tot ce are bun şi mai puţin bun, şi viaţa intimă, privată a oamenilor obişnuiţi.
Capra vecinului a reprezentat, de-a lungul timpului, o eternă sursă de fascinaţie pentru Om. Desigur, unii s-ar aştepta să spun că pentru români, dar n-o să le dau satisfacție. Oricum, sunt prea mulţi cei dispuși să facă „neamul de ocară”, iar eu nu cred că preocuparea pentru proverbiala capră este ceva specific românesc.
Fascinaţia pentru „bârfă”, preocuparea permanentă de a şti cele mai intime amănunte despre cei din jur, aviditatea cu care sunt urmărite detaliile din vieţile altora reprezintă un fenomen universal, uman şi complet de neînţeles pentru mine. O vecină stă pe balcon cu ţigara şi cafeaua în mână. Oare soţul, nefumător, nu o lasă să fumeze în casă? Vecinul de la II şi-a luat maşină nouă. Oare de unde are banii? Sigur o fi luat ea credit, că el nu lucrează de un an! Vai, ai văzut cu cine umblă aia? E ceva valutist sau bişniţar. Oricum, e ţigan!
Bârfe, bârfuliţe, poate naive, dar simptomatice pentru boala neamului uman. De la minuscule interogaţii privind sursele de venit ale vecinilor sau alte asemenea, trecem la veşnica nelămurire a unora: Da’ cu cine iese X sau Y? Are prietenă sau prieten? Și așa mai departe.
Din fericire, nu mă număr printre oamenii preocupaţi de vieţile intime ale celor din jur. Chiar nu mă interesează nici de ce fumează vecina în balcon şi nici cine sau de câte ori trece prin patul lui X sau Y. Dar alţii nu se pot abţine. Oficial, nu va recunoaşte nimeni că se uită pe vizorul de la uşă de câte ori aude vreun vecin venind acasă cu cineva. Însă chiar dacă nu recunosc, marea majoritate a oamenilor fac astfel de lucruri.
Legat de bârfă, există şi o serie de mituri. De exemplu, se spune despre femei că bârfesc mai mult decât bărbaţii. Fals! Femei şi bărbaţi la un loc, nivelul de bârfă e acelaşi. E adevărat că subiectele de bârfă se diferenţiază în funcţie de sex. Femeile vor bârfi despre bărbaţi şi bărbaţii despre femei. Când vor epuiza subiectul, vor bârfi şi despre persoane de acelaşi sex.
Se bârfeşte cam despre orice: despre haine, despre sex, despre maşini, despre preferinţele culinare, absolut orice acţiune umană poate deveni la un moment dat subiect de bârfă. „Vai ai văzut-o pe Miţi ce stil vulgar de-a mânca seminţe are?” De parcă ar exista vreun stil elegant de a mânca seminţe. Oricum, cred că pe locul I se situează bârfele legate de viaţa intimă a unei persoane. „Ai văzut ce armăsar (şi aici ne referim la armăsari bipezi, nu patrupezi, n.r.) şi-a tras Gicuţa?” „Oare ce vede ăla la ea, că are un c… cât un camion!”, ca să exemplificăm, cât de elegant putem, aceste „discuţii.”
Probabil dacă cercetătorii englezi ar face vreun studiu legat de bârfă, ar ajunge la concluzia că diverse tipuri de frustrări duc la apariţia şi perpetuarea acestui fenomen. Eu prefer să cred că sunt unii care au atât de puţine preocupări, încât trebuie să-şi umple şi ei timpul cu ceva!
Sanda Viţelar
