Foto: Radio Tg.Mures/Raul Hategan Blog Vorbe din pălărie: Ce vor femeile? „Sclavul” vs „The One”
Nu ştiu de ce, dar oamenii din jurul meu simt, de multe ori, nevoia de a-mi adresa întrebări care mai de care mai ciudate. Cum eu nu prea vorbesc de viaţa mea privată, prieteni, amici sau simple cunoştinţe pot să mi-o povestească pe a lor. Nimic rău până aici, mai ales dacă starea asta de „umăr pe care se plânge” devine o a doua ta natură. Există, însă, o întrebare care a ajuns să mă termine psihic: „Ce vor femeile?”. Prietenii şi amicii mei bărbaţi sunt campioni la această mare nelămurire. Logic. Femeile care mă întreabă asta o fac clar retoric, aşa că nu trebuie să mă chinui să răspund. Ar trebui să precizez de la bun început că prietenele mele sunt drăguţe, deştepte şi devreme acasă, dar, când vine vorba de bărbaţi, nu le mai înţelege nimeni. Prin urmare, am încercat să le împart în două mari categorii. Pentru a trece la subcategorii, ar trebui să scriu un întreg codex.
„The One”
În prima categorie încadrez femeile romantice, visătoare, cele care, oricâte decepţii sentimentale ar fi avut, aşteaptă încă acea iubire veşnică şi nemuritoare, acel prinţ pe cal alb care să corespundă celor mai dezvoltate criterii şi fantezii. Sub denumirea generică „The One” („Ăla”, mai popular spus), întâlnesc cel mai des termenul folosit în context negativ. „Actualul” nu e niciodată „Ăla”. O hibă cât de mică tot se găseşte pe undeva, pentru că „Ăla” e un ideal, un produs al imaginaţiei. Desigur, „Ăla” e un galant desăvârşit, cu un statut social desăvârşit, un individ care corespunde tuturor cerinţelor, din toate punctele de vedere. Ce mai, e „Ăla”!!! Nu avem spaţiu aici să intrăm în mai multe detalii, mai ales că ele depind de la persoană la persoană, aşa că să trecem la:
„Sclavul”
Ei, aici lucrurile sunt puţin mai simple. Trebuie, însă, făcute câteva precizări. Când vorbesc de „Sclav” nu mă gândesc la bice, latex, zgardă sau altele asemenea, nu m-am inspirat din filmul ăla care a înnebunit lumea, „50 de umbre ale lui Grey” sau cum îi spune. Și nici nu-mi zboară gândul la „târgurile de carne” din antichitate. Departe de mine astfel de scene. Din câte am înţeles eu din documentarea făcută, „Sclavul”, în accepţiunea modernă, să zic aşa, este genul de tip care trebuie să întrunească o serie de condiţii specifice. Atenţie, însă, acestea trebuie îndeplinite cumulativ. Pentru început, acesta trebuie să fie mai mic ca vârstă decât doamna sau domnişoara în cauză sau măcar dominabil. Trebuie să fie prezentabil, nu vrea nimeni simple obiecte de decor, aşa că trebuie să aibă suficient creier pentru a purta o conversaţie. Desigur, este de preferat să se abţină când crede că are ceva inteligent de spus. În capul lui, orice sună mai inteligent decât în realitate. Trecând la chestiuni mai puţin filozofice, trebuie să ajungem la multi-tasking. Normal, trebuie să ştie să aducă flori, să facă masaj şi să comenteze cât mai puţin cele mai ciudate toane posibile ale ei. Fireşte, nu trebuie să se dea în lături de la treburile casnice, că tot vorbim de egalitatea între sexe. Acum, sigur, mai putem nota câteva trăsături fizice, pe care „Sclavul” trebuie să le aibă la purtător, dar acestea iarăşi depind de la persoană la persoană.
Pe post de concluzii:
• Femeile nu ştiu, de multe ori, nici ce vor ele, darămite ce vor alte femei.
• De cele mai multe ori „Ăla” şi „Sclavul” sunt una şi aceeaşi persoană.
Sanda Viţelar
