Foto: Radio Tg.Mures/Raul Hategan Blog Vorbe din pălărie: Curcubee şi nelinişti de Ziua Naţională
Anul acesta de 1 Decembrie am fost la Miercurea Ciuc. Am pornit la drum încercând să scap de prejudecăţi, de condiţionările psihice acumulate de-a lungul unei vieţi în care conflictul dintre români şi maghiari a fost veşnic prezent. Cred, cu tărie, în buna convieţuire, dar nu există pădure fără uscături. Buruieni umane există şi de-o parte şi de alta.
Chiar dacă a fost pentru prima dată când am mers la Ciuc, în secuime am mai fost. Nu am avut niciodată probleme, nu a refuzat nimeni să-mi dea o cafea sau un pachet de ţigări pentru că am cerut în limba română. Şi totuşi. Acum, de 1 Decembrie, ceva m-a deranjat.
Am petrecut toată ziua cu jena asta pe care îmi era greu să o definesc.
Pe drum am numărat steaguri. Româneşti. Puţine de la Bălăuşeri până la Ciuc. Secuieşti. Cât cuprinde. Nu-i bai, zic la intrarea în Ciuc, unde un curcubeu luminează câmpul. Da, un curcubeu perfect, printre picături de ploaie şi un soare cu dinţi.
Ziua a decurs fără incidente la Miercurea Ciuc. 1.000 de oameni au cântat, cu versuri, imnul naţional şi parcă niciodată acesta nu a sunat mai frumos. Dar toate manifestările aveau o doză de reţinere, de teamă. Nu o pot defini altfel. Nu am văzut bucuria trăirii pe care o văd la Tg. Mureş în fiecare an. Discursurile erau seci şi goale, dar mesajul de bună convieţuire era clar.
La Ciuc nu a fost o sărbătoare mare, nu s-a îmbrăcat oraşul în straie de sărbătoare. Neliniştea plutea în aer. Curcubeul nu a avut destulă forţă. Din păcate.
Sanda Viţelar
